marți, 21 iunie 2011

Pledoarie pentru ŞAH

Se spune că şahul îşi are originea în India unde era jucat înca din secolul al 6-lea î.Hr si se numea “chaturanga” – adică “patru divizii ale armatei”, şi anume: infanteria, cavaleria, elefanţii şi carele. Toate cele 4 divizii şi-au găsit reprezentarea în joc, luând ulterior forma de pion, cal, nebun şi tură. Jocul a devenit curând foarte cunoscut şi în Persia. Odată cu invazia persană a fost introdus şi printre popoarele musulmane ajungând în Spania.
Apoi grecii au intrat în contact cu jocul, dându-i numele de “zatrikion”.
În restul Europei versiunea şahului persan a devenit populară mai tarziu. Prin secolul al 9-lea şahul a invadat Europa de Vest si Rusia, iar până în anul 1000 se juca in toate regiunile Europei.

Modificările jocului au inceput în jurul anului 1200, însa dezvoltare intensă abia la mijlocul secolului al 15-lea.
Schimbările aduse, care se păstrează pâna în prezent, au provenit din Spania şi sudul Italiei. Astfel s-a introdus regula prin care pionii merg două pătrate pe prima mutare, în timp ce regina a atins statutul de cea mai puternică piesă.

Primul tratat despre şah a fost scris de către Luis Ramirez de Lucena şi a fost publicat în regiunea spaniolă Salamanca în anul 1497.

Şahul a fost transformat complet în sport o data cu desfăşurarea primului campionat de şah care a avut loc la Londra in anul 1851. Câştigătorul campionatului a fost germanul Adolf Anderssen.

Primul campionat oficial de şah este considerat a fi cel organizat în anul 1886, campion devenind Wilhelm Steinitz.

Steinitz a pierdut titlul în anul 1894 în favoarea tânărului matematician de origine germană Emanuel Lasker, care a rămas campion internaţional timp de 27 de ani.

În anul 1924 a fost înfiinţată la Paris Federaţia Internaţională de Şah (FIDE). Trei ani mai târziu, a luat fiinţă Campionatului Mondial Feminin de Şah, al cărui primă câştigătoare a fost Vera Menchik.

În anul 1993 Garry Kasparov şi Nigel Short s-au rupt de FIDE şi au format Asociaţia Profesională de Şah (APC). De atunci până în anul 2006 au existat simultan doi campioni mondiali si două campionate mondiale. Campionul actual trebuie sa joace o serie de meciuri impotriva unui challenger.

La 1 ianuarie 2010, Magnus Carlsen, în vârstă de 19 ani a devenit cel mai tânăr jucător de şah din istorie.
20 iunie 2011, ora 10, la Biblioteca municipala “Radu Rosetti” s-a desfăşurat activitatea Pledoarie pentru ŞAH care s-a dorit a fi o apropiere de jocul de şah care întruneşte statutul de sport- ştiinţă- artă în acelaşi timp.
Ideea a fost la început legată de prezenţa modestă şi contribuţia perseverenţă a inginerului Constantin Bârzoi care ne-a dăruit în urma cu 4 ani peste 204 volume cu tematica şahistă şi nenumărate amintiri dintr-o viaţă inchinată şahului.
Nu a mai avut răbdare să ne aştepte să-l omagiem decât in nemurire. Ne întristează absenţa dumnealui dar ne onoreaza gestul.
Manifestarea a adunat un numeros public şi, ce este important, copii, elevi de diverse categorii de vârstă care au participat cu efervescenţă la partidele de şah, pentru unii pofta venind chiar pe parcursul desfăşurării evenimentului.
Sprijinul acordat de către dl. antrenor Emil Palade prin supravegherea, îndrumarea şi impunerea de probleme şahiste, precum şi intervenţia dlui Gheorghe Gorun in memoriam Constantin Bârzoi au conturat pledoaria în favoarea şahului. Cei doi fiind recunoscuţi pe plan local ca mentori ai generaţiilor tinere de şahişti oneşteni.
Momentul artistic susţinut de către o parte dintre membrii trupei de teatru Alfa ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul bibliotecii sub îndrumarea dnei Nicoleta Sălbatecu, a încântat publicul şi a destins atmosfera. “Piesele” de şah (Andrei Chircu, Bianca Alexe, Victor Alecu, Andrei Hristu Roman, Ştefan Dolteanu, Roberta Ursu, Cristiana Diţu) ce au compus momentul au dovedit că se descurcă, în ritmul muzicii, excelent pe tabla de şah imaginară.

Participanţii au fost concentraţi permanent asupra tablei de şah şi cu extrem de multă seriozitate au demonstrat că şahul este sportul minţii.

Jocul de şah cere o atenţie intensă şi de durată, putere de imaginaţie, capacitate de reţinere, îndeamnă la analiză şi rezolvare de probleme, toate acestea dezvoltând capacitatea analitică atât de importantă unui viitor specialist în orice domeniu.

Partida de şah este o reducere la scară minusculă a vieţii astfel pot fi “desconspirate” într-o partidă de şah calităţile şi defectele omeneşti ale şahiştilor: generozitatea, impulsivitatea, logica, voinţa, bagajul de cunoştinţe...
Ne-a bucurat prezenţa dnei profesoare Marinela Munteanu împreună cu elevi ai Colegiului Petru Poni, o prezenţă constantă la manifestările de voluntariat ale bibliotecii.
Prezenţa părinţilor precum şi antrenarea acestora în partide de şah alături de copii a dovedit seriozitate abordării acestui eveniment de către toţi cei prezenţi.
Doresc să-mi exprim bucuria abordării acestui eveniment alături de doamna directoare Niculina Cozma care indrumă activităţile bibliotecii şi colegele mele care de la desenarea pieselor de şah şi adaptarea textului melodiei destinate momentului artistic, realizarea diplomelor şi afişelor, amenajarea spaţiului de desfăşurare a evenimentului au demostrat calitatea unui colectiv de bibliotecari unit şi entuziast.
Este pentru noi o bucurie că toţi cei care ne trec pragul se simt bine in casa noastră.



Multumim, competitorilor: Andrei Cărăşel (6), Andrei Artan (7 ani), Izabella Şimon (8ani), Cristiana Diţu (8ani), Victor Adrian Alecu (8ani), Maria Magdalena Coşa (9ani), David Capmare (9ani), Ovidiu Toader (9 ani), Radu Căliman (10ani), Cristi Preda (10ani), Ştefan Dolteanu (11ani), Ştefan Capmare (11ani), Cristiana Chircu (11ani), Mircea Dochiţescu (11ani), Andrei Martin (13 ani), Ştefan Toma (13ani), Iulian Păncescu (14ani), Mihai Lazăr (16ani), Răzvan Moldoveanu (16ani), Rareş Onesim (17).
Competitorii au primit diplome şi mici premii din partea organizatorilor. Îi aşteptăm la Atelierele vacanţei cu tematică şahistă ce se vor desfăşura între orele 9 -11 în fiecare zi de luni în sediul central al bibliotecii şi în fiecare zi de joi în sediul filialei bibliotecii.



Doina Lili Bălcănaşu
bibliotecar

miercuri, 15 iunie 2011

Proiectele bibliotecii

Luni, 20 iunie 2011, ora 10



Biblioteca vă invită sa vă alăturaţi proiectului său :
Pledoarie pentru ŞAH
Expoziţie tematică, moment artistic şi partide demonstrative
 sunt câteva puncte din programul activităţilor ce vor avea loc în
 Spaţiul destinat evenimentelor culturale.

miercuri, 8 iunie 2011

Vernisaj

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEŞTI
BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „RADU ROSETTI

EXPOZIŢIE DE PICTURĂ

Aurel STANCIU

 
«FERESTRE»
 
Vernisajul va avea loc

joi, 9 iunie 2011, ora 17:00

în Spaţiul expoziţional al Bibliotecii

prezintă prof. dr. Teodor Valeriu HAŞEGAN


INTRAREA LIBERĂ

vineri, 3 iunie 2011

Un succes al bibliotecii


 
          La Concursul naţional de afişe de bibliotecă din cadrul celei de a II-a ediţii a Simpozionului Naţional cu tema Mijloace moderne de atragere a publicului în biblioteci, desfăşurat în perioada 18 – 19 mai 2011 la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila, biblioteca noastră a obţinut menţiune pentru afişul Crăciunul cu poveşti”, realizat de către Doina Lili Bălcănaşu- bibliotecar pentru piesa de teatru cu acelaşi nume a trupei Alfa care activează în cadrul bibliotecii.

 

miercuri, 1 iunie 2011

PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR CULTURALE PENTRU LUNA IUNIE


DATA
EVENIMENTUL
TEMA
ARTISTUL
LOCUL
DESFĂŞURĂRII
1.06
Festivităţi de premiere, concursuri, expoziţii
1 IUNIE
 ZIUA COPILULUI
Parcul municipal
1 – 15.06
Expoziţie de carte
MIRCEA CĂRTĂRESCU
n. 1 iun. 1956
55 de ani de viaţă
Sala de lectură adulţi
1 - 15.06
Expoziţie de carte
NICOLAE IORGA
5/17 iun. 1871 -  27 nov. 1940
140 de ani de la naştere
Sala de lectură copii
1 – 30.06
Expoziţie de carte
    5  IUNIE - ZIUA
   MONDIALĂ A MEDIULUI
Secţia adulţi
1 – 30.06
Expoziţie de carte
MIHAI EMINESCU
15 ian.1850 – 15 iunie 1889
122 de  ani de la moarte
Filiala ,,Cosânzeana”
1, 8, 15, 22, 29.06
ora 16:00
Videoproiecţie pe teme turistice
Clubul de Ecologie şi Turism Montan ,,ŞANDRU”
preşedinte Gheorghe Istrate
Spaţiul multifuncţional
7.06
ora 16:00
Videoproiecţie
DVD cultural
,,CARAIBELE SĂLBATICE”
ep. al II-lea: ,,Recife şi epave”
Aula bibliotecii
9.06
ora 17:00
Expoziţie de  pictură
Artist plastic AUREL STANCIU
,,FERESTRE”
Spaţiul expoziţional
14.06
ora 16:30
Spectacol muzical-coregrafic
CLUBUL COPIILOR
,,Vacanţa mare  a sosit
 în paşi de dans!”
Aula bibliotecii
16 – 30.06
Expoziţie de carte
   MIHAIL KOGĂLNICEANU
6 sept. 1817 – 20 iun. 1821
120 de ani de la moarte
Sala de lectură adulţi
16 – 30.06
Expoziţie de carte
26 IUNIE - ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL ROMÂN
Sala de lectură copii
20 iunie:
Ziua Mondialã a Şahului
ora 10:00
 Partide demonstrative,
expoziţie tematică, moment artistic
,,PLEDOARIE
PENTRU ŞAH”
Spaţiul multifuncţional

vineri, 27 mai 2011

DVD Cultural - final de sezon

“DVD Cultural”, proiectul care a captat atenţia publicului nostru intră, după proiecţia din 31 mai 2011, într-o binemeritată vacanţă. Ne vom reîntâlni cu subiecte incitante, prezentate cu profesionalism şi putere de convingere de personalităţi din diverse domenii,
 după 15 septembrie 2011, când sperăm să vă surprindem cu proiecte la fel de interesante susţinute şi promovate de către prietenii noştri, voluntarii bibliotecii.

 

Vă aşteptăm


marţi, 31 mai 2011, la ora 16 ,

în Aula bibliotecii

să vizionaţi DVD-ul

„Caraibele sălbatice”

episodul 2: "Recifuri şi epave"


V a c a n ţ ă    p l ă c u t ă !




miercuri, 25 mai 2011

Lansare de carte - "Vântului Orb" de Florentina Mariş



       Joi, 26 mai, la orele 17:00, în Spaţiul Multifuncţional al bibliotecii,
vă invităm să îi reîntâlniţi pe
Florentina Mariş şi Ionuţ Savin
 la Cafeneaua cititorului, unde va fi lansat volumul 
"Vântului orb".
       Cartea, apărută la editura oneşteană Magic Print, cuprinde versuri ale Florentinei Mariş ilustrate de Ionuţ Savin şi va beneficia de prezentarea doamnei profesoare Mariana Bendou.
        Vă aşteptăm!