Cătălin Pilipăuţeanu – carte de iubire

        Prietenie, emoţie, sinceritate şi multă, multă dragoste – aşa putem defini coordonatele lansării de carte desfăşurate ieri, la bibliotecă.

       Moderată de dl. Florin Filioreanu, corespondent Radio România Actualităţi, girată de autoritatea profesională a d-lui prof. univ. dr. Ioan Dănilă, a doamnei profesoare Ioana Adobricăi sau a scriitoarei Mihaela Băbuşanu Amalanci, încărcată afectiv de cuvintele sensibile ale oamenilor apropiaţi şi nu numai, întâlnirea a stârnit un entuziasm deosebit şi un ataşament spontan al publicului pentru “cauza” protagoniştilor: autorul cărţii şi muza sa, căreia îi sunt dedicate poemele “scrise cu o pană de înger”.

       Şi dacă POETUL îndrăzneşte să pună, prin alegerea titlului, “Roberta... tu miroşi a Dumnezeu”, semnul egal între iubirea sa şi nepământesc, mesajul poemelor ne face să înţelegem că, în acelaşi timp, OMUL o aşază, cu smerenie, sub protecţia divină.

      Cel mai emoţionant moment a fost, însă, acela la cererii în căsătorie adresată de Cătălin Robertei, care a spus fericită “Da” în aplauzele tuturor.

Lansare de carte

Un proiect de succes: "Libraria de criza"

  Aflată la a 5-a ediţie, "Libraria de criză", a expus pe "rafturile" esplanadei bibliotecii noastre un numar de 2.300 volume provenite din donaţiile oneştenilor şi nu numai. 

    Cu mic, cu mare, pe 26 aprilie 2012, iubitorii de carte au păşit în "Librăria de criză" cu nerabdare şi interes în căutarea cărţii aşteptate şi dorite, şi nu puţini au fost cei care au găsit cărţi pe gustul lecturii lor. 

    Dovadă stau braţele celor care au ales teancuri de cărţi  pe care le găzduiesc astăzi în bibliotecile lor personale şi esplanada bibliotecii care în numai 2 ore mai "găzduia" doar 10 volume.

              
    Zicem noi dar şi panoul de impresii al evenimentului ca "Librăria de criză" a fost un succes.

     Mulţumim tuturor celor care au donat cărţi bibliotecii noastre şi că ne-au oferit prilejul să bucurăm din nou doritorii de carte "gratuită". Nu în ultimul rând, mulţumim elevilor voluntari de la Liceul "Petru Poni" aflaţi sub coordonarea prof. Carmen Epure care ne-au sprijinit în organizarea evenimentului.

          Dar din darul vostru

           vom oferi şi la anul ce vine, 

         la o nouă ediţie

             a "Librăriei de criză" !

Diana DIŢU -bibliotecar arhivist

Pledoarie pentru carti

The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore este povestea celor passionati si devotati cartilor si ce fac acestea (d)in viata oamenilor. 

Este o poveste intr-un film pe care o putem asocia pledoariei oricarui bibliotecar care isi  asteapta cititorii sa regaseasca in biblioteca povestile preferate, dorite sau imaginate. 

Cartea bate filmul!

http://vimeo.com/35404908

Recomandarea bibliotecarilor

 "Jurnalul unui puşti" de Jeff Kinney

  Jeff Kinney- autor american contemporan, designer şi dezvoltator de jocuri online.

    Chiar dacă titlul vă sugerează citirea unui jurnal, nu vă aşteptaţi să găsiţi între copertele acestei cărţi un jurnal cu destăinuiri zilnice care încep cu formula clasică "Dragă jurnalule".

Este o altfel de carte, plină de umor şi poante presărate la fiecare rând, desenată impecabil şi perfect potrivită universului puştilor. Sigur îi va convinge şi pe cei mai puţin atraşi de carte, că lectura nu este deloc o activitate plictisitoare.

      Greg, personajul principal, vă trimite o carte uşor de citit, care vă învaţă lucruri despre viaţa de zi cu zi într-un mod amuzant.Aflaţi care este părerea lui Greg despre şcoală şi cu ce probleme se confruntă dar şi cum încearcă să iasă din ele.

   Dacă încă nu aţi citit-o vă sugerez să o faceţi! Are umor şi vă poate ajuta în viaţa reală!

                                    Lectură plăcută!

(Rodica Zaharia - bibliotecar)

Să citim ...

VACANŢĂ CU COPIII MEI

de Jerome Klapka Jerome

Autorul s-a născut pe 2 mai 1859 în Anglia. A lucrat ca profesor şi jurnalist. În primul război mondial a participat ca şofer pe ambulanţă în Franţa.

Moare în anul 1927.

A devenit celebru prin cartea "Trei într-o barcă". Este unanim recunoscut ca unul dintre cei mai mari umorişti ai literaturii universale.Se adresează în egală măsură adulţilor şi tinerilor.

Creionează caractere memorabile modalitatea sa favorită de exprimare fiind anecdota sau cascada de anecdote, pe o anumită temă.

Vacanţă cu copiii mei, a cucerit un public larg având un mare succes prin atmosfera total destinsă şi prin modul în care pune în prim-plan sentimentul cel mai puternic: PRIETENIA.

Este vorba despre o prietenie mai deosebită, pentru că se stabileşte între părinţi şi copii.

Autorul demonstrează că autoritarismul şi supunerea pot fi înlocuite  cu o legătură caldă între generaţii.

Lectură plăcută!

                                                                                                                                                                                    carte recomandată de

Rodica Zaharia - bibliotecar

Clubul artelor

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEŞTI

Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”

organizează

Marţi, 20 septembrie 2011, orele 16:00

CLUBUL ARTELOR

,,EXPRESIA IDEII”

Moderator:

prof. Mariana Bendou

Participă scriitori, pictori, oameni de cultură

din comunitatea oneşteană

INTRAREA LIBERĂ

Castelul lui Cuza

     24 Ianuarie, un bun prilej să vă aduc în atenţie „Povestea unui castel blestemat –Ruginoasa” de Theodor Râşcanu, apărută la Editura Porţile Orientului, Iaşi. Este o ediţie semnată de Boris Crăciun, care a făcut o pasiune din a ne prezenta cărţi şi albume ce prezintă legende, trecututul neamului nostru.
„Povestea unui castel blestemat –Ruginoasa” îl are în centrul acţiunii pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Pasionaţii de istorie şi nu numai ei, citind această carte vor descoperi lucruri inedite despre viaţa familiei domnitorului, copilăria sa, viaţa de adolescent, de bărbat căsătorit, de Domn al Principatelor Unite. De asemenea, pot afla cum funcţiona societatea şi mici picanterii ale societăţii din acea vreme.
Sunt expuse simplu, atractiv, altfel decât în cărţile de istorie, iar când povestea începe cu „A fost odată...” altfel îţi iei îndemnul să citeşti.
Tot în paginile acestei cărţi aflaţi cum devine muzeu Castelul de la Ruginoasa şi ce eforturi s-au depus pentru ca acesta să fie reconstituit cât mai aproape de original.
Nu au fost uitaţi nici cei care şi-au dat concursul în căutarea mobilei şi în a stabili destinaţia fiecărei camere.
Muzeografi pasionaţi au făcut mari eforturi, pentru ca trecutul să nu fie uitat, să cinstim eforturile înaintaşilor şi ca cititorul să nu-l cunoască doar pe Cuza-domnitorul, ci, şi pe Cuza - omul.
Dar ce farmec ar avea toate acestea doar scrise într-o carte dacă nu ar fi ilustrate mai ales cu fotografii de epocă?
De fapt meritul lui Boris Crăciun este că toate cărţile sale se evideţiază prin multele imagini ce-l introduc pe micul cititor în atmosfera epocii şi fac ca informaţiile să fie mai uşor de reţinut.
Nu pot să închei fără să amintesc ultimul capitol al acestei cărţi, care este ocupat de un scenariu scris tot de Boris Crăciun cu titlul: „Cuza la Ruginoasa” care vine ca o încununare a muncii de documentare.
Acest scenariu poate constitui o veritabilă piesă de teatru jucată cu ocazia sărbătoririi zilei de 24 Ianuarie( şi nu numai) la şcoală sau în alt spaţiu.

bibliotecar,
Rodica Zaharia

Ce veseli sunt românii trişti !

Să încep prin a vă face o confesiune. Am perioade când ocolesc scriitorii români. Când mă simt obosită, apăsată, când mă încearcă un soi de deznădejde, în sfârşit, când nu sunt tocmai în apele mele, evit scriitorii români aşa cum eviţi uneori cunoştinţele apropiate ca să nu te întrebe cum te simţi.

Nu îmi explic prea bine de ce. Ştiu pe cineva care lucrează de foarte mult timp în America şi care spune despre români că sunt trişti. Eu aş spune doar că suntem ceva mai dumiriţi. Veselia vine de multe ori din uimire, din încântarea descoperirilor pe care le faci , iar pe noi nu ne mai miră prea multe lucruri. Dar o să revin asupra acestei idei puţin mai târziu.

Ieri seară mi-a fost înapoiată cartea lui Cosmin Manolache, "Ce faţă cumplită am", apărută la editura Polirom în 2004. Nu se poate să ţii cartea asta în mână şi să nu vrei să vezi cine are faţa cumplită şi de ce. Citesc mereu întâi ce scrie pe copertă. Apoi scurta prezentare a autorului. Născut în 1973, în Mizil. Asta m-a făcut imediat şi mai curioasă. Trebuie să văd cu ce poveşti vine cineva din Mizil. Absolvent al Facultăţii de Grăniceri din Iaşi. Cred că scrie pentru băieţi, mi-am spus eu într-o doară. Sunt cărţi pe care le-am considerat mereu pentru băieţi. Cărţile despre război, piraţi, soldaţi, spionaj şi aşa mai departe.

M-am înşelat. Nu e o carte pentru băieţi sau pentru fete. E o carte pentru toţi cei care pot presimţi misterul care există în fiecare din noi, mister care rezistă în ciuda lucidităţii, a dramelor, în ciuda tuturor întâmplărilor exterioare, a micilor meschinării sau a marilor răutăţi din existenţa noastră cotidiană. Nici nu ştiu când m-a prins miezul nopţii cu cartea lui Cosmin Manolache în faţă. Pentru că nu conteneam să mă mir cât de bine scrie acest tânăr din Mizil şi cum reuşeşte să transforme diverse experienţe, aparent banale, şi parcă fără prea mare legătură între ele, în adevărate pilde. Scrise cu umor, cu tâlc, povestioarele sale autobiografice sunt la început spuse ca-n glumă, pentru ca mai apoi ele să se complice, cititorul nu le mai descoperă la fel de uşor înţelesul, stilul autorului devine mai sofisticat, simţi că personajul a crescut, s-a maturizat, căutările lui sunt mai ambigue pentru cititor. Este foarte interesant modul în care este realizată această trecere, pentru că nu vorbim de un roman autobiografic închegat, ci de o carte alcătuită din scurte secvenţe, din episoade disparate, ca o suită a cărei linie melodică devine imprevizibilă tocmai când crezi că ai prins-o. De aici farmecul aparte al scriiturii lui Cosmin Manolache. Habar n-ai ce o să-ţi mai povestească atunci când întorci pagina. Şi n-ai nici cea mai vagă idee cum se va termina întâmplarea pe care tocmai a început să ţi-o spună. Deşi scrisă ca un lung monolog, toate personajele ne sunt înfăţişate doar prin ochiul eului narator, cartea nu devină nici monotonă, nici monocromă.

La fel de interesantă mi s-a părut economia de mijloace artistice, autorul pare că nu se străduieşte în niciun fel să impresioneze, ai sentimentul că şi umorul îi iese ca din înâmplare, fără să-şi fi propus acesta în vreun fel să te amuze. "Ce faţă cumplită am" este constatarea sinceră, buimacă a cuiva proaspăt trezit din somn, care se miră şi el cu adevărat de ceea ce vede în oglindă. Constatarea cuiva care se detaşează puţin de imaginea sa, privindu-se cu obiectivitate, dar şi cu umor sincer. Nu este nici tristă, nici veselă, nici baladă, nici epopee. E doar "aventura căutării de sine" pe care Cosmin Manolache ne-o împărtăşeşte cu mult har, pare a se descoperi pe sine însuşi pe măsură ce ni se dezvăluie nouă, cântărindu-şi cu precizie - de grănicer (!) - paşii pe care îi face spre noi. Durerea fizică, pe care ne-o relevă în episodul din spital, sexualitatea care-l nelinişteşte în episodul cu Sonia, moartea care-l umple de curiozitate şi de repulsie în acelaşi timp, iubirea şi toate celelalte ne sunt înfăţişate exact atât cât trebuie ca să ne provoace la propria noastră căutare de sine. Ca să definesc în câteva vorbe cartea, mă pot folosi de versurile lui Nichita.

Sunt om, nimic din ceea ce este omenesc nu îmi este străin.

Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.

Am să închei spunând că scriitorii români merită toată atenţia. Poate că da, sunt mai trişti, dar ce aventură să-i cunoşti ! Şi dacă românca aceea din America de care vă vorbeam la început spune că noi suntem un popor trist, eu nu pot decât să mă înclin şi mai mult în faţa românilor care te pot face să zâmbeşti în ciuda tristeţii lor. Iar Cosmin Manolache chiar m-a făcut să zâmbesc.

Nicoleta Sălbatecu 

Împreună la început de an

Am citit un roman frumos "ca o primăvară" - cum îl descria cineva. Este vorba despre romanul Annei Gavalda "Împreună", roman care nu te provoacă să-ţi încordezi muşchiul inteligenţei oferindu-ţi inedite satisfacţii intelectuale, dar care te înseninează, te mângâie, îţi dă încredere în tine şi te face să-ţi doreşti să fii mai bun.


"Împreună" a fost unul dintre cele mai mari succese ale momentului în Franţa anului 2004, la numai câteva luni de la apariţie, drepturile de traducere au fost achiziţionate în treizeci şi şase de ţări. A fost ecranizat de către celebrul regizor francez Claude Berri. Dar nu acestea sunt motivele pentru care vi-o recomand şi nici motivele pentru care am savurat-o eu.

În primul rând mi-a plăcut simplitatea cu care e scrisă. Personajele devin tangibile, le simţi imediat foarte aproape de tine. Şi acest lucru se întâmplă cu toate cele patru personaje principale ale romanului : pictoriţa anorexică, tânărul bucătar lipsit de maniere, intelectualul anacronic pasionat de istorie şi bătrâna aproape senilă, bunica bucătarului. Oricât ar părea de greu de imaginat că aceşti patru indivizi ar putea avea ceva în comun unul cu celălalt şi apoi ei toţi cu tine, ca cititor, se întâmplă acest lucru, it's a kind of magic, vorba cântecului. Fiecare te cucereşte în felul său. Autoarea ştie să-i înfăţişeze cu căldura, fără a-i idealiza însă, îşi creionează personajele cu talent şi umor, dezvăluindu-ni-le atât sub aspectele lor nobile, cât şi sub cele ridicole.

Mi-a plăcut apoi nespus umorul Annei Gavalda. Are un umor curat, un umor simplu, care izvorăşte natural din dialoguri, chiar şi sarcasmul e pozitiv în esenţă, până şi în replicile vulgare ale bucătarului simţi permanenta sa căutare a unei lumi mai bune. Anna Gavalda îşi construieşte foarte iscusit dialogurile, e cu adevărat interesantă şi captivantă maniera în care îşi clădeşte personajele şi intriga aproape exclusiv prin dialog, ea "inventează un stil uşor de a scrie, un stil modern potrivit unei lumi în care totul se întamplă năvalnic şi sincopat." Este şi acesta un motiv pentru care romanul se citeşte foarte uşor, pe nerăsuflate şi ai cu adevărat o părere de rău când se termină. Anna Gavalda ar fi cred şi o bună scriitoare de teatru sau de scenariu.

Şi ştiţi ce mi-a mai plăcut ? Mi-a plăcut cum a ştiut autoarea să-şi trântească personajele la pământ, cum ne-a înfăţişat suferinţele fiecăruia, infernul fiecăruia, şi cum a reuşit apoi să-i ridice treptat pe fiecare, să-i salveze ca pe nişte naufragiaţi care păreau imposibil de salvat. Până la urmă mi-a plăcut pentru că îţi dă speranţă. Chiar dacă finalul ar putea fi considerat unul siropos, recunosc e partea cea mai puţin reuşită a romanului, nu am regretat nicio secundă că l-am citit. În fond, în viaţă se mai întâmplă şi lucruri siropoase, nu-i aşa ? Şi-apoi de ce nu ne-am încălzi noi puţin într-o zi geroasă cum e asta cu un roman care insuflă atâta căldură, atâta dragoste de viaţă şi care ne face să simţim că totul poate fi posibil atâta vreme cât rămânem împreună ?

Eu pot să pun pariu că o să vă placă dacă-l citiţi. Vă aştept la bibliotecă. Pentru carte. Şi pentru pariu :).



Nicoleta Sălbatecu

O nouă invitaţie la cafenea

BIBLIOTECA MUNICIPALĂ “RADU ROSETTI” VĂ INVITĂ

JOI, 6 IANUARIE, ORELE 16, LA

CAFENEAUA CITIORULUI

să puneţi o vorbă bună pentru o carte bună!

Cu laptopul la bibliotecă

Prin programul BIBLIONET, biblioteca noastră dispune pe lângă cele 10 calculatoare de ultimă generaţie (prevăzute cu microfon şi cască, cameră web şi UPS), un proiector cu ecran de proiecţie, un scaner , o imprimantă şi de un Wirelles Router care vă dă posibilitatea să accesaţi laptopul personal (cu placă wireles încorporată) în incinta sălilor de lectură şi internet astfel încât veţi putea accesa şi bibliotecile virtuale dar şi informaţiile scrise şi audio-video din biblioteca noastră unde puteţi dispune de informaţii verificate şi competente.

Cum a fost la cafenea

       Poate am aşteptat noi prea mult ca să înfăptuim visurile frumoase pe care le-am gândit îndelung, poate aţi aşteptat şi voi prea mult, până v-aţi epuizat rezervele de răbdare, iar când totul era gata, nu v-aţi mai mobilizat... Poate totuşi, chiar dacă n-a avut un succes fulminant, cafeneaua cititorului de aseară a făcut câteva priviri să licărească la lumina lumânărilor şi a bucuriei lecturii...

     Publicul nostru-ţintă, probabil prea ocupat (recunosc, momentul ales e în plină perioadă a tezelor, dar o oră de relaxare în compania amicilor şi a cărţilor nu poate decât să-ţi dea forţe noi la învăţat) s-a lăsat greu convins, însă publicul ad-hoc, iubitor de ciocolată caldă şi de experienţe interesante s-a dovedit receptiv, interesat şi dispus să schimbăm idei despre lectură. Aşa că ne-am făcut câţiva prieteni de la Liceul Teologic Fericitul Ieremia, care sperăm să devină fideli cititori, câţiva, mai mici, ba chiar chiar pici, de la Şcoala “Ghiţă Mocanu”, care nu se mai dădeau duşi şi, până una-alta, am pus noi câte o vorbă bună pentru fiecare carte bună pe care am împrumutat-o proaspeţilor noştri utilizatori.

     Nu că ne lăudăm, dar atmosfera care a învăluit mica încăpere a fost foarte plăcută şi primitoare, muzica franţuzească a sunat insinuant, în surdină, iar despre aroma ceaiului ce să vă mai spun...să tot povesteşti şi să retrăieşti cărţile tale preferate.

      O primă întâmplare provocatoare, care sperăm să adune din ce în ce mai mulţi iubitori de lectură, cu minţile şi inimile deschise să primească sugestii şi emoţii, să se îmbogăţească şi să împărtăşească idei şi impresii de lector. Suntem convinşi că cei care ne-au fost oaspeţi aseară vor pune o vorbă bună şi pentru noi, bibliotecarii, aşa încât, în curând, cafeneaua de la bibliotecă va fi neîncăpătoare...

       Următoarea întâlnire va avea loc peste două săptămâni. Sperăm că, atunci, discuţia va fi animată chiar de voi, pentru că nouă ne pasă ce citiţi, pentru că vrem să vă ajutăm să găsiţi lecturile care vi se potrivesc, pentru că un prieten alături de o carte reprezintă cea mai vie şi autentic tinerească asociere pe care mi-o pot imagina.

Cafeneaua Cititorului îşi deschide porţile la bibliotecă

        

       Joi, 2 decembrie, la orele 17, vă invităm la o ceaşcă de ceai sau de ciocolată caldă să vorbim despre cărţi, să punem o vorbă bună pentru o carte bună, într-o încercare generoasă de advocacy.
      Haideţi să depănăm împreună bucuria lecturii, ca să nu rămână ghemuită doar în sufletul nostru, într-o seară de iarnă când avem nevoie de căldură şi de prieteni...
    
     Vă aşteptăm!

Un roman poliţist, dar nu numai...

           Domnii mei, azi am hotărât să vă prezint o carte poliţistă. Pentru diversitate, pentru că sunt mulţi iubitori ai acestui gen de literatură, dar şi pentru că am citit de-a lungul timpului cărţi poliţiste memorabile. Am scos din rafturile bibliotecii un scriitor genial : Arturo Perez-Reverte. Romanele sale sunt ceva mai mult decât romane poliţiste. Cadrul în care se desfăşoară acţiunea este minuţios elaborat, el reconstituie o epocă, subiectele pe care le alege sunt complicate, personajele foarte complexe, şi de cele mai multe ori nimic din atmosfera romanului nu prevesteşte gesturile criminale ale personajelor sale. Este şi cazul romanului "Maestrul de scrimă", volum pe care l-am citit cu sufletul la gură şi despre care vă spun deschis, faceţi o mare greşeală dacă-l rataţi. Eroul romanului este superb, fascinantul don Jaime Astarloa, îndrăgostit de o floretistă misterioasă şi foarte frumoasă. Povestea lor se desfăşoară pe fundalul evenimentelor revoluţionare ale anului 1868 din Spania. Am făcut încă de la primele pagini o asociere cu Don Quijote pentru că asemeni lui, maestrul de scrimă este dedicat unor idealuri greu de înţeles pentru contemporanii săi, şi pentru că asemeni lui, "străin de cerinţele logicii pluteşte într-un limb personal, cu o nevinovăţie care-l apropie de un călugăr".

          Lecţiile de scrimă sunt tot atâtea lecţii de viaţă, iar sentimentul că o dată cu pătrunderea armelor de foc " se pierde tot ceea ce încă mai era cinstit şi nobil în lupta din bătrâni a omului cu omul", se insinuează în sufletul cititorului încă din primele pagini. Ca şi Don Quijote, maestrul de scrimă îşi dedică spre bătrâneţe viaţa unui ideal feminin. "Dulcineea" maestrului este o femeie puternică, periculoasă şi foarte seducătoare care-l face să-şi piardă liniştea atât de greu dobândită. Pentru că aici este diferenţa între Don Quijote şi maestrul de scrimă. Primul luptă împotriva nedreptăţilor lumii, cel de-al doilea luptă pentru câştigarea echilibrului său interior. Maestrul de scrimă este mânat în luptă de depăşirea propriilor temeri.

"Dacă lumea întreagă ar complota împotriva sufletului tău, dar acesta ar fi împăcat cu sine, ea nu i-ar putea aduce nici măcar un fir de amar" – este unul dintre citatele la care se întoarce maestrul în zbuciumul său.

           Nu vă povestesc mai multe pentru că vreau să citiţi romanul, doresc însă să vă asigur că Arturo Perez-Reverte are un talent rar: acela de a provoca cititorul, de a-l face să simtă că a căpătat ceva esenţial la sfârşitul fiecărei cărţi citite. Te simţi ca după terminarea unui puzzle care ţi-a dat ceva bătaie de cap, dar pe care la sfârşit îl priveşti cu mare satisfacţie. Este un scriitor atât de inteligent, încât ştie cum să te facă să te simţi un cititor inteligent. Iar eroii lui sunt... magici. N-ai cum să nu-i iubeşti. Închei prin a vă invita la lectură, la bibliotecă. Veniţi negreşit să-l descoperiţi pe Arturo Perez-Reverte şi-mi veţi mulţumi ;)

Sfaturi mici pentru pitici

           Dragi copii, vă propun astăzi trei titluri dintr-o serie de consiliere şi orientare şcolară în învăţământul primar, apărute la Editura Aramis.

Este bine ca aceste cărţi să fie studiate alături de părinţi şi învăţători, care vă vor ajuta să descifraţi tainele întrebărilor propuse de autoarea Contanţa Cuiciinic:
"Cum să fiu sănătos?"
"Cum să învăţ?"
"Cum să fiu politicos?"
      Veţi învăţa multe lucruri folositoare, multe reguli după care să vă ghidaţi în viaţă.
      Cărţile sunt frumos realizate,cu un limbaj adecvat vârstei voastre, cuprind jocuri şi imagini haioase şi atrăgătoare.

      De asemenea, sunt condimentate cu fragmente din literatura română şi universală, cuprinzând fapte ce ilustrează subiectul dat.Deşi au fost gândite pentru şcolarii mici, pot cu succes realiza teme având asemenea subiecte şi şcolarii din clasele I -VIII şi, de ce nu, au de învăţat anumite lucruri şi părinţii.

       Încep cu primul titlu şi prima întrebare: "Cum să fiu sănătos?"
       În această carte se dezbat multe lucruri despre igienă în general, igiena corporală, igiena vestimentaţiei, a locuinţei, a sălii de clasă. Nu este uitat nici rolul educaţiei fizice şi al sportului. Desigur, dacă aceste reguli nu sunt respectate, ne vom întâlni cu bolile transmisibile într-un capitol destinat lor.Să nu uitaţi să reţineţi şi câteva cunoştinţe de prim-ajutor!
       Dacă suntem sănătoşi, putem şi învăţa! "Cum să învăţ?" o altă întrebare care-şi găseşte răspunsul în alte întrebări:de ce învăţăm?, când învăţăm? şi cum să învăţăm?
     Aflaţi cum să luaţi notiţe, cum să faceţi un rezumat, un plan de idei, fişe de lectură şi despre studiul individual. Învăţând să citiţi, puteţi pătrunde singuri în lumea poveştilor şi puteţi găsi soluţii la problemele date, puteţi descoperi natura şi misterele ei...De asemenea, o să vă daţi seama că procesul de învăţare nu este unul la întâmplare şi că totul se face metodic.Însuşindu-vă metodele de învăţare eficientă şi aplicându-le corect, veţi şti că aţi învăţat temeinic şi cu folos. Astfel veţi avea timp suficient pentru învăţat, dar şi pentru alte activităţi de petrecere a timpului liber.
      Dacă suntem sănătoşi, am aflat cum să învăţăm, să vedem dacă ştim să ne purtăm!

     "Cum să fiu politicos?" Cel de-al treilea titlu al unei cărţi din care puteţi afla cum să vă purtaţi în diferite situaţii. Aici vi se arată ce se cuvine şi ce nu se cuvine, bunele maniere la masă, la spectacole, în călătorie, la şcoală pe stradă. Nu este lipsit de importanţă să ştim cum ne îmbrăcăm, ce cadouri oferim şi cum le oferim.

Despre cumpătare şi toleranţă, dar şi despre alte lucruri folositoare veţi afla în aceste 3 cărţi minunate, realizate spre a vă veni în ajutor.
    
Rodica Zaharia, bibliotecar la Secţia de Împrumut pentru copii

Universitatea copiilor

                                                                     

          Cartea pe care mi-am propus să o recomand celor mici este o carte cu o istorie mai aparte, pentru că nu a fost realizată aşa cum ne închipuim cu toţii.

         De ce? Pentru că atunci când ne gândim la felul cum ia naştere o carte, ne imaginăm scriitorul stând la birou înconjurat de multe foi, caiete în care sunt materialele adunateşi un calculator.

         Ei bine, de această dată, aveţi în faţă o carte care s-a născut altfel.

          Este munca mai multor autori, profesori universitari germani care au adunat în paginile ei rezultatul unui experiment şi care răspunde multor întrebări pe care, probabil, vi le-aţi pus şi voi.

         Acest experiment a dat naştere unei adevărate Universităţi a copiilor.

     Vă întrebaţi acum care este vârsta potrivită pentru a merge la facultate?

     Nu cred că mai este o regulă să ai în spate cel puţin 12-13 ani de şcoală.

     Doi jurnalişti germani, Ulrich Janßen şiUlla Steurnagel împreună cu opt profesori ai Universităţii din Tübingen, au dărâmat acest mit în vara anului 2000.

Aula Nouă acestei Universităţi avea să fie luată cu asalt de peste 5000 de prichindei curioşi. Unii stăteau câte doi pe un loc cu caiete şi carneţele, gata să-şi noteze şi erau numai ochi şi urechi. Profesorii universitari au rezistat cu stoicism asediului .

Mii de întrebări scormonitoare îşi aşteptau răspunsurile. Setea de cunoaştere şi nu în ultimul rând, răbdarea şi atenţia cu care urmăreau cursurile aceşti copii cu vârste mici (8-10)ani au făcut ca acest experiment să se extindă şi în ţările vecine Germaniei.

Întrebările şi răspunsurile au închegat o carte izbutită.

La acestea se mai adaugă şi efortul de vizualizare depus de ilustratorul Klaus Ensikat, o autoritate în domeniu.

Este o carte de ştiinţă, care, pe un ton şugubăţ, dezleagă o mulţime dintre tainele încâlcite ale lumii în care trăim.

Amintesc doar câteva dintre întrebările pe care copiii le-au pus profesorilor universitari şi sunt cuprinse în conţinutul acestei cărţi alături de răspunsuri detailate.

Sunt convinsă că şi voi v-aţi întrebat la un moment dat:

„De ce au dispărut dinozaurii?”

“De ce scuipă foc vulcanii?”

“De ce există săraci şi bogaţi?”

“De ce ne fac glumele să râdem?”

“De ce sunt sortiţi oamenii să moară?”

“De ce se roagă musulmanii îngenunchind pe covoraşe?”

“De ce ni se pare şcoala enervantă?”

„Despre limbajul academic”

            Mii de „de ce-uri” şi-au găsit răspunsuri limpezi şi care i-au frământat pe unii

cercetători ştiinţifici o viaţă.

          Este o carte stimulatoare, distractivă şi instructivă. Cu siguranţă avem toţi ceva de învăţat, nu numai cei mai tineri dintre cititori.

        Cartea a apărut la Editura Niculescu, în anul 2008, şi vă aşteaptă să o împrumutaţi acasă sau să o studiaţi la Sala de lectură.

                                 Rodica Zaharia, bibliotecar, Secţia Împrumut pentru copii