vineri, 12 noiembrie 2010

Un roman poliţist, dar nu numai...

           Domnii mei, azi am hotărât să vă prezint o carte poliţistă. Pentru diversitate, pentru că sunt mulţi iubitori ai acestui gen de literatură, dar şi pentru că am citit de-a lungul timpului cărţi poliţiste memorabile. Am scos din rafturile bibliotecii un scriitor genial : Arturo Perez-Reverte. Romanele sale sunt ceva mai mult decât romane poliţiste. Cadrul în care se desfăşoară acţiunea este minuţios elaborat, el reconstituie o epocă, subiectele pe care le alege sunt complicate, personajele foarte complexe, şi de cele mai multe ori nimic din atmosfera romanului nu prevesteşte gesturile criminale ale personajelor sale. Este şi cazul romanului "Maestrul de scrimă", volum pe care l-am citit cu sufletul la gură şi despre care vă spun deschis, faceţi o mare greşeală dacă-l rataţi. Eroul romanului este superb, fascinantul don Jaime Astarloa, îndrăgostit de o floretistă misterioasă şi foarte frumoasă. Povestea lor se desfăşoară pe fundalul evenimentelor revoluţionare ale anului 1868 din Spania. Am făcut încă de la primele pagini o asociere cu Don Quijote pentru că asemeni lui, maestrul de scrimă este dedicat unor idealuri greu de înţeles pentru contemporanii săi, şi pentru că asemeni lui, "străin de cerinţele logicii pluteşte într-un limb personal, cu o nevinovăţie care-l apropie de un călugăr".
          Lecţiile de scrimă sunt tot atâtea lecţii de viaţă, iar sentimentul că o dată cu pătrunderea armelor de foc " se pierde tot ceea ce încă mai era cinstit şi nobil în lupta din bătrâni a omului cu omul", se insinuează în sufletul cititorului încă din primele pagini. Ca şi Don Quijote, maestrul de scrimă îşi dedică spre bătrâneţe viaţa unui ideal feminin. "Dulcineea" maestrului este o femeie puternică, periculoasă şi foarte seducătoare care-l face să-şi piardă liniştea atât de greu dobândită. Pentru că aici este diferenţa între Don Quijote şi maestrul de scrimă. Primul luptă împotriva nedreptăţilor lumii, cel de-al doilea luptă pentru câştigarea echilibrului său interior. Maestrul de scrimă este mânat în luptă de depăşirea propriilor temeri.
"Dacă lumea întreagă ar complota împotriva sufletului tău, dar acesta ar fi împăcat cu sine, ea nu i-ar putea aduce nici măcar un fir de amar" – este unul dintre citatele la care se întoarce maestrul în zbuciumul său.
           Nu vă povestesc mai multe pentru că vreau să citiţi romanul, doresc însă să vă asigur că Arturo Perez-Reverte are un talent rar: acela de a provoca cititorul, de a-l face să simtă că a căpătat ceva esenţial la sfârşitul fiecărei cărţi citite. Te simţi ca după terminarea unui puzzle care ţi-a dat ceva bătaie de cap, dar pe care la sfârşit îl priveşti cu mare satisfacţie. Este un scriitor atât de inteligent, încât ştie cum să te facă să te simţi un cititor inteligent. Iar eroii lui sunt... magici. N-ai cum să nu-i iubeşti. Închei prin a vă invita la lectură, la bibliotecă. Veniţi negreşit să-l descoperiţi pe Arturo Perez-Reverte şi-mi veţi mulţumi ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu