PREMIANTII CONCURSULUI de
PROZA SCURTA "RADU ROSETTI" ONESTI 27 octombrie 2011
|
||||||
GRUPA de VARSTA
|
NUME/PRENUME
|
VARSTA
|
ORASUL
|
TITLUL LUCRARII
|
PREMIUL
|
OCUPATIA
|
9-15
|
Mihai
IAVORSCHI
|
15
|
BACAU
|
FRAMANTARI
|
I
|
cls. aVIII-a Scoala nr.
10 BACAU
|
Maria-Laura
ANTOHE
|
15
|
ONESTI
|
RAZBOI
|
II
|
cls. aIX-a Colegiul
"Grigore Moisil" ONESTI
|
|
Adina
Mihaela GEORGESCU
|
15
|
BUCURESTI
|
O POVESTE STRANIE
|
III
|
eleva
|
|
Carmen
Florina PINTEA
|
13
|
ONESTI
|
CRINUL FERMECAT
|
Revista COMUNICATII
|
eleva
|
|
16-20
|
Daniela-Gabriela
GORUN
|
ONESTI
|
CACIALMAUA
|
III si "13
Plus"
|
Colegiul "Petru
Poni" ONESTI
|
|
21-35
|
Constanta
ROSOIU
|
33
|
OTOPENI
|
A CIOCANIT CINEVA LA USA
|
I
|
operator calculator
|
TRENUL
|
||||||
Nicoleta
IMBREA
|
22
|
DARMANESTI
|
PRINTRE STRAINI
|
II
|
somer
|
|
Paul
MIHALACHE
|
29
|
IASI
|
UN LUCRU CIUDAT NUMIT
"O"
|
III
|
profesor de filosofie si
logica - CNB "George Cosbuc"- BUCURESTI
|
Pagini
- PAGINA de PORNIRE
- REDACŢIA
- DATE de CONTACT
- ISTORIC
- Donaţia RADU ROSETTI
- Noi pe FACEBOOK
- DOCUMENTELE BIBLIOTECII
- BIBLIOTECARII
- PROIECTELE BIBLIOTECII
- COLEGII de ieri
- PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR lunare
- Concurs EX LIBRIS
- Concurs de proză scurtă "Radu Rosetti"
- ALEGE-ŢI PROFESIA!
- CUTIA cu POEZII
- NOCTURNA BIBLIOTECII
- ATELIERELE VACANŢEI
- PAGINI DE ISTORIE LOCALĂ
- BIBLIOTECONOMIE
joi, 27 octombrie 2011
PREMIILE CONCURSULUI de PROZA SCURTA "RADU ROSETTI"
miercuri, 26 octombrie 2011
Debutul stagiunii muzical-artistice oneştene
luni, 24 octombrie 2011
Stagiunea muzical-artistică oneşteană
“Muzica
exprimă ceea ce nu se poate spune în cuvinte şi despre care
nu se poate tăcea.” (Victor Hugo)
Nu am voie să tac, dar nu o voi face
muzical, ci trebuie să scriu câteva cuvinte despre un
eveniment extrem de important care se desfăşoară în
biblioteca mea. Este vorba despre Stagiunea muzical- artistică
aflată în cel de-al 10-lea an de activitate.
Dar
ce aş putea să scriu în câteva cuvinte despre un
eveniment început cu timiditatea unei biblioteci modeste,
intrate acum 10 ani într-un edificiu monumental?
Să vă spun că a luat o amploare de
nivel naţional, încât a atras nume importante ale
muzicii care ne-au trecut pragul în proiecte la fel de
rezonante precum cele trei întalniri cu violonistul Alexandru
Tomescu.
Să vă spun că o consider o mândrie
şi o mare realizare, pornită aproape ca o aventură a unei
biblioteci din provincie, deoarece nu ştiam cât, cum şi dacă
vom putea să susţinem acest eveniment . Dorinţa era doar de a
onora comunitatea care ne-a oferit acest spaţiu generos şi modern
prin creare de evenimente care să le aducă bucurie şi împlinire
spirituală.
Dar nu vă voi spune despre efortul
şi devotamentul de care numai noi, bibliotecarii, trebuie să ştim,
care au făcut să străbatem neîntrerupt, de peste 9 ani,
acest drum muzical-artistic.
Pentru că suntem în cel de-al
10-lea an de când ne aflăm in sediul nou al bibliotecii,
intrând în cel de-al 10-lea an al Stagiunii
muzical-artistice, merită să dăm cateva note de 10 pentru:
- entuziasmul, ambiţia şi
perseverenţa colectivului bibliotecii;
- sprijinul necondiţionat al autorităţilor, susţinându-ne efortul şi prin achiziţionarea unui pian de concert;
-
generozitatea şi întelegerea partenerilor noştri care au fost
nevoiţi de multe ori să străbată pe vreme neprielnică drumul
până la Oneşti;
- receptivitatea şi ospitalitatea
publicului oneştean, unii spectatori având nostalgia seratelor
de istoria muzicii prezentate de către doctorul Dorin Speranţia,
iar cei tineri luând contact pentru prima dată cu o sală de
concert.
Poate vom face un bilanţ la
sfârşitul celor 10 ani de Stagiune şi ne vom aminti
minunatele momente petrecute împreună sau poate nu vom avea
timp, deoarece soarta celor care creează şi construiesc este să se
adape din satisfacţia muncii împlinite şi să continue.
Anul acesta, mai mult ca oricând,
dorim să facem auzită şi văzută Stagiunea pe cât mai multe
canalele media şi virtuale deoarece calitatea manifestărilor precum
şi entuziasmul şi bucuria zilelor de concert sunt demne de a fi
împartăşite şi cu alţii.
In acest sens apelăm şi la
disponibilitatea dumneavoastră de a promova acest eveniment de nota
10.
Fiţi bineveniţi la deschiderea
Stagiunii artistice 2011-2012 în data de
27 octombrie 2011!
“Muzica este graiul sufletului.
Ea stârneşte în noi nu instinct, ci gândurile cele
mai profunde.” (Ludwig van Beethoven)
(Doina Lili Bălcănaşu -bibliotecar)
NAVIGATORI în devenire
În
cadrul proiectului "Navigator 50+" am reuşit să ne
strângem 5 grupe a câte 7 cursanţi.
Deja
a avut loc prima întalnire, unde am încercat să ne
cunoaştem reciproc şi am prezentat tematica proiectului.
Entuziasmul navigatorilor ne dă speranţe.
Dar
mai bine să lăsăm imaginile să vorbească:
sâmbătă, 22 octombrie 2011
Concursul National "Radu Rosetti" - la final
Joi, 27 octombrie 2011, ora 16:00
festivitatea de premiere a lucrărilor la
CONCURSUL NATIONAL
DE PROZA SCURTA
,,RADU ROSETTI”
preşedintele juriului:
scriitorul GHEORGHE
IZBĂŞESCU
Sponsor:
ION VACIU
Director Revista ,,Comunicaţii mobile”
În program, lansări de carte:
Gheorghe
Izbăşescu,
,,JOCURILE MINŢII”,
Ed.
Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011
Mălin Stan,
,,Ca să nu
merg în iad, mă cazez la hotel”,
Editura
Limes, Cluj-Napoca, 2011;
,,Somnul
tău îmi face bine”,
Editura Brumar, Timişoara, 2011
Prezintă: Vasile Spiridon,
Adrian Jicu,
Petre Isachi, Cornel Galben.
Clubul ARTELOR
orele 15:00
prof. Mariana Bendou
Participă
scriitori, pictori, oameni de cultură
din
comunitatea oneşteană
INTRAREA LIBERĂ
Concurs EX-LIBRIS, editia a XIV-a
Va invitam sa participati,
pana pe data de 15 noiembrie 2011,
la cea de a XIV-a editie a
concursului de Ex-Libris
cu tema
"In Lumea Cartilor"
Cu acelasi prilej adresăm o
provocare
elevilor de la liceele de artă din ţară,
ca şi altor specialişti,pentru a realiza
ca şi altor specialişti,pentru a realiza
SIGLA Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” ONESTI
simplă, sugestivă, cu design profesionist,
o siglã demnã de performanţele bibliotecii noastre.
simplă, sugestivă, cu design profesionist,
o siglã demnã de performanţele bibliotecii noastre.
(Argumentatiile si conditiile de participare le puteti consulta accesand
pagina Concurs EX-LIBRIS de pe blog sau dand click aici: http://bit.ly/pRiNV2 )
pagina Concurs EX-LIBRIS de pe blog sau dand click aici: http://bit.ly/pRiNV2 )
joi, 20 octombrie 2011
Să citim ...
de
Jerome Klapka Jerome
Autorul
s-a născut pe 2 mai 1859 în Anglia. A lucrat ca profesor şi
jurnalist. În primul război mondial a participat ca şofer pe
ambulanţă în Franţa.
Moare
în anul 1927.
A
devenit celebru prin cartea "Trei într-o barcă".
Este unanim recunoscut ca unul dintre cei mai mari umorişti ai
literaturii universale.Se adresează în egală măsură
adulţilor şi tinerilor.
Creionează
caractere memorabile modalitatea sa favorită de exprimare fiind
anecdota sau cascada de anecdote, pe o anumită temă.
Vacanţă
cu copiii mei,
a cucerit un public larg având un mare succes prin atmosfera
total destinsă şi prin modul în care pune în prim-plan
sentimentul cel mai puternic: PRIETENIA.
Este
vorba despre o prietenie mai deosebită, pentru că se stabileşte
între părinţi şi copii.
Autorul
demonstrează că autoritarismul şi supunerea pot fi înlocuite
cu o legătură caldă între generaţii.
Lectură
plăcută!
carte recomandată de
Rodica Zaharia - bibliotecar
luni, 17 octombrie 2011
DVD Cultural
ora 16.oo
în Aula Bibliotecii
Videoproiecţia filmului documentar
''Atlantida
Misterul civilizaţiei minoice''
INTRAREA LIBERĂ
Sectiile pentru Copii va asteapta cu noi surprize
Vă salută Secţia pentru copii a Bibliotecii Municipale "Radu Rosetti" şi vă invită să deveniţi utilizatori!
Acest lucru este posibil doar cu ajutorul unei fotografii color şi al certificatului de naştere,pe baza cărora vi se va elibera un permis.
Cu acest permis puteţi să împrumutaţi cărţi, să mergeţi la sala de lectură sau la Internet.
Pentru cei care cunosc deja activităţile dar şi pentru cei care nu sunt la curent cu ce se întâmplă la secţia pentru copii, iată câteva informaţii care vă vor fi de folos:
- continuăm la Sala de împrumut concursul de lectură care anul acesta poartă titlul "Zâna Acuarelă". Înscrierile au început deja, grăbiţi-vă!
- panoul "Călătorie prin copilărie" vă aşteaptă cu creaţii personale (desene, proză, poezie) care ar putea fi răsplătite cu un premiu!
- pentru că voi citiţi, este păcat să nu le recomandaţi o carte şi celor ce sunt în pană de inspiraţie. Pentru aceasta aveţi la dispoziţie panoul cu titlul "Mie mi-a plăcut, citeşte-o şi tu!"
Sala de lectură rămâne gazda concursului "Lecţii la bibliotecă" şi vă aşteaptă în fiecare zi într-un cadru adecvat, plin de publicaţii care v-ar putea ajuta în acest scop.
Tot la Sala de lectură puteţi vizita şi consulta expoziţiile permanente de carte organizate cu diferite ocazii.
Internetul nu exclude cartea! De aceea invitaţia este valabilă pentru cei ce doresc să-şi petreacă o oră pe zi în scop recreativ sau pentru documentare.
Vă aşteptăm cu drag şi dacă aveţi sugestii nu vă sfiiţi să ni le aduceţi la cunoştinţă!
Primii "Navigatori"
Cu pasi timizi dar siguri la care se adauga "+" -ul de entuziasm specific varstei, au aparut astazi primii Navigatori.
Sa le uram succes si la mai ... multi!
duminică, 16 octombrie 2011
Emotie de toamna
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
(Nichita Stanescu)
joi, 13 octombrie 2011
Înscrieri pe ultima sută de metri…
Profitați de oportunitatea de a fi primii noștri cursanţi.
Promitem că va fi un curs plăcut și ușor.
Așadar așteptăm noi înscrieri!
miercuri, 12 octombrie 2011
CRONICARI
Prima lună de şcoală a şi trecut, testele iniţiale au fost date, elevii au intrat în noua materie, prilej cu care, după cum ne-a obişnuit an de an, doamna profesoară Gabriela Gârmacea, de la Colegiul Naţional "Grigore C. Moisil", vine la sala de lectură a bibliotecii cu clase de elevi din liceul la care predă, pentru a ţine aici orele de limbă şi literatură română.
Nu de puţine ori auzim discutându-se despre criza din invăţământ, despre scăderea interesului elevilor pentru şcoală şi a cadrelor didactice pentru obţinerea performanţei, lucru care afectează întreaga noastră societate.
Dar când sala de lectură se umple de elevi de liceu care colaboreaza la o lucrare, coordonaţi şi încurajaţi îndeaproape de profesor, cum s-a întâmplat astăzi, de pildă, te gândeşti că mai sunt oameni care nu au abandonat dorinţa de a face şcoală aşa cum trebuie, aşa cum se face într-o societate normală.
Bibliotecarii sunt plăcut surprinşi de modalitatea inedită şi interactivă în care se poate desfăşura o oră de română, bucuroşi că pot pune la dispoziţie materialele necesare şi răspunde solicitărilor elevilor. Şi pun pariu că în urma unor astfel de ore de română, elevii îl privesc cu mai mare simpatie pe Antim Ivireanul şi pe Dosoftei.
Nicoleta Salbatecu - bibliotecar
Da capo al fine - Cursul de istoria muzicii
reîncepe
CURSUL DE ISTORIA MUZICII
„DA CAPO AL FINE”
susţinut de prof. Laurenţiu Caitar
în AULA Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”.
Continuând tradiţia seratelor muzicale
„Arta de a asculta”
Prezentate de dr. Dorin Speranţia timp de peste trei decenii,
audiţiile muzicale explicate şi comentate se adresează în egală măsură tinerilor şi adulţilor,
în fiecare joi, de la orele 16:00
în Aula bibliotecii.
Vă aşteptăm cu drag!
luni, 10 octombrie 2011
WEB 2 - Aventura continuă
(care poate fi accesat şi de pe blogul sediului central - bara din dreapta)
precum şi o pagină de facebook pe care o puteti accesa şi de aici:
Astfel sunt încununate cu succes cele două cursuri de WEB 2 de care a beneficiat biblioteca noastră prin prezenţa celor două reprezentante:
Doina Lili Bălcănaşu - bibliotecar,
Olivera-Lida Gâşfan - operator calculatoare
Şi aventura WEB2 va continua prin campanii de informare şi instruire pe care le vom desfăşura în folosul utilizatorilor.
Vă aşteptăm să ne fiţi alături!
Invitaţie la concert
O viaţă pe nerăsuflate
Steve Jobs a susţinut, în 2005, un discurs în faţa absolvenţilor Universităţii Stanford, un discurs alcătuit din trei poveşti, trei pilde despre sine, despre dragoste şi pierderi, despre moarte.
Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai bune facultăţi din lume. Eu nu am terminat niciodată facultatea. Să fiu sincer, acesta este momentul în care mă simt cel mai aproape de absolvirea unei facultăţi. Azi, vreau să vă spun trei lucruri din viaţa mea. Atât. Nu e mare lucru. Doar trei poveşti.
PRIMA POVESTE. Am renunţat la Colegiul Reed după primele şase luni. Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o studentă tânără şi nemăritată şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea voia foarte mult să fiu adoptat de oameni care au terminat liceul şi facultatea. Iniţial, trebuiau să mă adopte un avocat şi soţia lui. Doar că s-au decis în ultimul moment că voiau o fată. Aşa că părinţii mei, care se aflau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii. "Sigur că vrem să îl adoptăm", a fost răspunsul lor. Însă, iniţial, mama mea biologică a refuzat să semneze actele de adopţie, pentru că aflase că nici viitorii mei părinţi nu terminaseră colegiul. Până la urmă, au convis-o, când i-au promis că eu voi merge la colegiu.
17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar părinţii mei, din clasa muncitoare, îşi dădeau toate economiile pe mine. După şase luni, am simţit că nu mă ajută la nimic colegiul. Nu ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nu ştiam cum mă poate ajuta colegiul să mă hotărăsc. Şi mai şi cheltuiam toate economiile pe care părinţii mei le făcuseră, de-a lungul vieţii. Aşa că am renunţat, sperând că totul va fi bine. A fost destul de înfricoşător, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început să merg doar la orele care mă interesau.
Nu a fost totul boem. Nu aveam unde să dorm, aşa că dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 cenţi, ca să am cu ce să-mi cumpăr de mâncare, şi mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminică, ca să iau o masă bună la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit. Să vă dau un exemplu.
La Colegiul Reed se făceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster şi fiecare etichetă de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Aşa că am urmat şi eu cursul. Am învăţat acolo despre fonturile cu serife, fără serife, despre spaţiile şi combinaţiile dintre litere etc. Mi s-a părut fascinant, dar nu i-am găsit o aplicaţie practică. Abia peste zece ani am găsit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.
Şi,pentru că Windows a copiat Apple, probabil că niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi dacă nu aş fi urmat acel curs. Mi-a fost greu să fac această conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studenţie, dar după zece ani totul a devenit clar.
Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.
A DOUA POVESTE. A doua poveste este despre dragoste şi pierderi. Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.
Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.
Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.
Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.
În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.
Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!
A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.
Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.
Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.
Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.
Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.
A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.
Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.
Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.
Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.
Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.
Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni.
Vă mulţumesc foarte mult tuturor.
Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai bune facultăţi din lume. Eu nu am terminat niciodată facultatea. Să fiu sincer, acesta este momentul în care mă simt cel mai aproape de absolvirea unei facultăţi. Azi, vreau să vă spun trei lucruri din viaţa mea. Atât. Nu e mare lucru. Doar trei poveşti.
PRIMA POVESTE. Am renunţat la Colegiul Reed după primele şase luni. Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o studentă tânără şi nemăritată şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea voia foarte mult să fiu adoptat de oameni care au terminat liceul şi facultatea. Iniţial, trebuiau să mă adopte un avocat şi soţia lui. Doar că s-au decis în ultimul moment că voiau o fată. Aşa că părinţii mei, care se aflau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii. "Sigur că vrem să îl adoptăm", a fost răspunsul lor. Însă, iniţial, mama mea biologică a refuzat să semneze actele de adopţie, pentru că aflase că nici viitorii mei părinţi nu terminaseră colegiul. Până la urmă, au convis-o, când i-au promis că eu voi merge la colegiu.
17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar părinţii mei, din clasa muncitoare, îşi dădeau toate economiile pe mine. După şase luni, am simţit că nu mă ajută la nimic colegiul. Nu ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nu ştiam cum mă poate ajuta colegiul să mă hotărăsc. Şi mai şi cheltuiam toate economiile pe care părinţii mei le făcuseră, de-a lungul vieţii. Aşa că am renunţat, sperând că totul va fi bine. A fost destul de înfricoşător, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început să merg doar la orele care mă interesau.
Nu a fost totul boem. Nu aveam unde să dorm, aşa că dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 cenţi, ca să am cu ce să-mi cumpăr de mâncare, şi mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminică, ca să iau o masă bună la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit. Să vă dau un exemplu.
La Colegiul Reed se făceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster şi fiecare etichetă de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Aşa că am urmat şi eu cursul. Am învăţat acolo despre fonturile cu serife, fără serife, despre spaţiile şi combinaţiile dintre litere etc. Mi s-a părut fascinant, dar nu i-am găsit o aplicaţie practică. Abia peste zece ani am găsit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.
Şi,pentru că Windows a copiat Apple, probabil că niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi dacă nu aş fi urmat acel curs. Mi-a fost greu să fac această conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studenţie, dar după zece ani totul a devenit clar.
Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.
A DOUA POVESTE. A doua poveste este despre dragoste şi pierderi. Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.
Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.
Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.
Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.
În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.
Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!
A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.
Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.
Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.
Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.
Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.
A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.
Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.
Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.
Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.
Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.
Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni.
Vă mulţumesc foarte mult tuturor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)