joi, 29 decembrie 2011

sâmbătă, 24 decembrie 2011

DE CE VINE MOŞ CRĂCIUN ?


Sub această întrebare s-a desfăşurat spectacolul de sfârşit de an al Trupei "Alfa". Şi dacă ne apropiem, calendaristic vorbind, de sfârşitul anului, vă pot spune, cu mâna pe inimă, că după ce-i priveşti pe copiii Trupei "Alfa" simţi că te apropii de începutul unei mari iubiri. O iubire pe viaţă, aşa cum sunt toate iubirile adevărate. Poate că în forfota pregătirilor uităm să ne gândim care-i forţa ce ne uneşte în această sărbătoare. Dar auzi o voce de copil care îţi spune:  Da, e adevărat, cu toţii aşteptăm Crăciunul.  Vedem deja multe lumini aprinse de-a lungul străzilor. Toată lumea freamătă.  De ce toată această aşteptare? Răspunsul este simplu: Pentru că se naşte Isus. Este adevărat – o ştiu cu toţii – că Iisus s-a născut cu mulţi ani în urmă, şi totuşi, toţi vor să retrăiască în fiecare an bucuria de a aştepta nasterea sa.  De ce? De ce oare?  Pentru că este povestirea cea mai frumoasă şi adevărată, dintotdeauna spusă şi totuşi de fiecare dată nouă, unica în stare de a mişca inimile şi – poate – de a ne face mai buni… Să o ascultăm încă o dată! Şi chiar să o trăim împreună!
Şi te luminezi pe dată. Zâmbeşti la gândul că de aceea, în casa ta, pregăteşti un brad frumos, acoperit de luminiţe şi de ghirlande argintii, sub ale cărui crengi aşezi darurile tale pentru toţi.
Zâmbeşti şi încerci şi tu, împreună cu îngerii, cu păstorii, cu animalele şi cu cei trei magi, să dăruieşti din dragostea ta lui Iisus.
Puţin din această dragoste, la care ne îndeamnă mereu Iisus, vrem să dăm tuturor.
Crăciun Fericit!
(Nicoleta Salbatecu - bibliotecar - coordonator Trupa Alfa)

joi, 22 decembrie 2011

De Crăciun am primit în dar t o t ce ne-am d o r i t !



Aşteptat cu multă nerăbdare de publicul oneştean la care s-au alăturat cei veniţi din Bacău şi Roman, TrioSTRAD a reuşit să ne bucure sufletele cu un concert care, dacă a fost să fie ultimul din turneul naţional (,,Last, but not least”), în sufletele noastre va rămâne ca tot ceea ce ne-am dorit în prag de Crăciun.
Cine sunt cei trei Crai de la Răsărit care au descins, vestind prin acest proiect cultural bucuria de a împărtăşi artă cu generozitate, profesionalism şi prietenie?
Aşa cum se caracterizeaza unii pe alţii, ei sunt:
Alexandru Tomescu: “hotărât până la limită şi model de profesionalism, un om echilibrat şi muzician preocupat să transmită publicului mesajul artei sale”;
Răzvan Suma: spontan, prietenos şi deschis, un ardelean în adevăratul sens al cuvântului; ingredientul fantezie al trioului, cu imaginaţie creativă, mereu deschis spre idei neexplorate;
Toma Popovici: în căutarea echilibrului în tot ce face; atent, serios şi meticulos.


Au pătruns în sufletele noastre într-un stil nonconformist într-un decor sugestiv pentru mesajul pe care şi l-au dorit:

 muzica este pe înţelesul tuturor, muzica trebuie să schimbe mentalităţi,
 muzica te face mai bun, fiecare spunându-ne o poveste muzicală şi oferindu-ne cu har bucuria muzicii şi prietenia lor.

Cine nu a fost, a pierdut, NOI însă am primit cel mai frumos DAR sub bradul de Crăciun al bibliotecii.


Fragmente din concert puteti viziona prin bunavointa lui Ionut Marinescu-Onesti Video, multumim:
bit.ly/TrioSTRADlaONESTI


(Doina Lili Bălcănaşu -bibliotecar)

marți, 20 decembrie 2011

MIERCURI, 21 decembrie 2011, ora 18.30 - la Bibliotecă sub brad

Eveniment artistic de excepţie, Concertul TrioSTRAD - Alexandru Tomescu (vioară), Răzvan Suma (violoncel) şi Toma Popovici (pian) încheie Turneul ArTime, desfăşurat în perioada 5-21 decembrie 2011 în 10 oraşe din ţară.
În data de 21 decembrie, Alexandru Tomescu se află pentru a patra oară la Oneşti, declarându-se de fiecare dată plăcut impresionat de modernitatea sediului bibliotecii, de calitatea acusticii sălii, de căldura publicului, de ospitalitatea gazdelor, dar mai ales de atitudinea autorităţilor locale faţă de cultură, care încurajează şi susţin desfăşurarea unor asemenea spectacole.
Exponenţi ai muzicii de calitate, care se adresează tuturor vârstelor şi categoriilor de public, cei trei instrumentişti şi-au propus să găsească tonalitatea potrivită fiecărui spectator, purtând un dialog permanent cu acesta: ,,Povestea? Povestea este cea pe care o scriem împreună! Fiecare întâlnire cu voi, fiecare notă care iese din instrumentele noastre, fiecare emoţie sau amintire pe care reuşim să o trezim în timpul concertelor noastre sau atunci când ascultaţi o înregistrare, fiecare amănunt şi toate acestea la un loc ajută la scrierea poveştii noastre. Noi iubim mai mult notele muzicale. Şi atmosfera născută în timpul întâlnirilor cu voi. Aşa că dacă vreţi să aflaţi povestea, sau mai bine zis să o simţiţi, trebuie mai întâi să ne întâlnim la un concert Trio Strad”, spun tinerii muzicieni.
Ca urmare, oferta lor este concepută pentru a răspunde unei palete largi de exigenţe: ,,Ştii cum e bun? Bun e cum îţi place ţie! Pentru cei la costum şi papion servim Very Classic: Brahms şi Djvorak. Pentru cei la sacou şi cravată: Light Classic- puţin Chopin, o bucata de Paganini plus deserturi surpriză.
Pentru cei la blugi şi cămaşă: Fussion Classic. Alături de maestrul Berti Barbera venim cu delicatese, de la Beatles la Peter Gabriel. Fă-ţi rezervare La TRIO STRAD. Porţii savuroase de muzică dupa reţetele lui Alexandru TOMESCU, Răzvan SUMA şi Toma POPOVICI”.

Decembrie în sărbătoare la Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti”

  Dorindu-se tot mai mult ca biblioteca să devină pe zi ce trece o casă a artelor şi un colaborator de nădejde al artiştilor, s-a ajuns ca luna decembrie să fie un adevărat festival în care activităţile se succed rapid, răspunzând prin calitate şi diversitate celor mai pretenţioase gusturi. 
 
Ansamblul de muzică tradiţională ,,Icoane Moldave” al Academiei de Muzică ,,Gheorghe Dima” Cluj-Napoca – Filiala Piatra Neamţ a revenit, în data de 15 decembrie, cu un program de colinde pregătit sub conducerea muzicală a lui Adrian Mihăeş; este vorba despre mult aşteptatul Concert de Crăciun, în cadrul căruia studenţii instituţiei de învăţământ artistic ne împărtăşesc cu generozitate pasiunea pentru muzică şi dragostea faţă de tezaurul folcloric românesc, amintindu-ne tuturor că veşnicia s-a născut la sat.                                                                                                                          
Numeroase formaţii, grupuri şi ansambluri locale au venit în această perioadă să suplimenteze această ofertă atractivă.
Centrul rezidenţial ,,ALEXANDRA”a organizat spectacolele muzical-coregrafice din 2 şi 15 decembrie, Clubul copiilor a fost ,,Lângă brad cu Moş Crăciun” în data de 16 decembrie, Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă nr.2 Comăneşti – Filiala Oneşti şi-a prezentat primul său spectacol în 19 decembrie, iar ANPDC ,,FORUM”, preşedinte prof. Adriana Lupu, a adus pe scenă o explozie de ritm şi energie în data de 22 decembrie.

  
Concerte speciale de Crăciun, cele mai multe conţinând

colinde, au fost susţinute de Corul Şcolii cu cl. I-VIII ,,Ghiţă

Mocanu”, care a prezentat un program complex, într-o notă

proaspătă, Corul ,,Magnificat” al Liceului Teologic ,,Fericitul

Ieremia”, ambele sub bagheta dirijorului lor, prof. Aristică

Vaida (14 şi 16 decembrie) şi de Corul Şcolii cu cl. I-VIII nr.1,

îndrumător prof. Paula Cautiş, care a adus în atenţie ,,Datini

din străbuni” (20 decembrie).
Cu aceeaşi prestaţie sobră şi repertoriu ales, Corala ,,Armonia-Ion Cunţan”, dirijor prof.

Iulian Munteanu, şi-a încântat publicul fidel, ajuns la vârsta maturităţii, dar a câştigat în19

decembrie şi admiraţia celor tineri, prezenţi în sală în număr semnificativ.

Grupul ,,FILOMELOS” dirijat de prof. Paula Cautiş a oferit publicului ,,Aur, smirnă şi

colinde”(22 decembrie), continuând o mai veche colaborare artistică interjudeţeană stabilită

cu ansamblul ,,Melozii Romanului” din Neamţ.

Cei mai tineri artişti în devenire s-au evidenţiat în cadrul Festivalului de folclor pentru

copii ,,Mândru sunt că sunt român”, ediţia a VI-a, coordonat de prof. Tatiana Tudor (20

decembrie). În faţa asistenţei înduioşate, preşcolarii de la Grădiniţele nr.5 şi 16 Oneşti, de la

Grădiniţele Berzunţi, Buciumi, Caraclău, Drăgugeşti şi Lupeşti au exemplificat cu talent

precoce datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou.


Vedetă incontestabilă între artele găzduite de bibliotecă, muzica este o prezenţă statornică în programele noastre. Seria manifestărilor artistice dedicate sărbătorilor de iarnă a fost inaugurată miercuri, 7 decembrie, prin concertul extraordinar interpretat de orchestra de cameră "Romanian Acadenic Orchestra" a Facultăţii de Interpretare Muzicală a Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi.


Director,

prof. Elena Şerbu

Moş Crăciun, Albă ca Zăpada şi poveştile bibliotecii



Luni 12 decembrie, elevii clasei a III-a B împreună cu doamna învăţătoare Oana Mihaela Isac, de la Şcoala cu clasele I-VIII "Ştefan cel Mare şi Sfânt" au venit la bibliotecă şi au confecţionat frumoase felicitări de Crăciun pe care le puteţi admira pe holul din faţa Secţiei de împrumut pentru copii. 


La plecare ne-au promis că se vor întoarce pe 15 decembrie, să ne colinde şi să-i lase lui Moş Crăciun un mesaj.
Şi s-au ţinut de cuvânt...


 În Secţia pentru copii au fost aşteptaţi de Alba -ca-Zăpada lângă un şemineu aprins.
Şi ca surpriza să fie mai plăcută, s-a organizat şi un concurs de lectură. De data aceasta l-au susţinut părinţii!



Cîteva mămici curajoase (am uitat să vă spun că Alba -ca Zăpada a complotat cu părinţii şi doamna învăţătoare) s-au înscris în concurs şi au citit cum au ştiut ele mai bine, scurte poveşti.
Piticii au ascultat fermecaţi, în faţa şemineului, cuminţi, cu emoţii pentru mămici, savurând un ceai cald şi o prăjiturică.
Cum altfel, pentru că, atenţia lor a răsplătit prin vot o mămică ce le-a a câştigat inimile, la care au adăugat şi o diplomă în cadrul concursului "Ce frumos îmi citesc părinţii mei!"
După ce au cântat un colind frumos au găsit în sacul lui Moş Crăciun bomboane şi covrigi.
Nu este un secret că această întâlnire face parte din Proiectul de Parteneriat- educaţional "Cuvânt. Sunet. Culoare" ce se desfăşoară în cadrul Bibliotecii Municipale "Radu Rosetti" în parteneriat cu Şcoala cu clasele I-VIII "Ştefan cel Mare şi Sfânt".
Doamna învăţătoare este o veche colaboratoare a bibliotecii învăţându-i şi îndemnându-i pe copii să preţuiască cartea, dovadă întărită de copiii din generaţiile anterioare care sunt în continuare cititorii noştri.
Crăciun fericit!

(Rodica Zaharia - bibliotecar-
Secţia de Împrumut pentru copii)

luni, 19 decembrie 2011

Darul nostru de CRĂCIUN

Darurile bibliotecii

 
19
ora 17:00
Concert de colinde
Corala ,,ARMONIA-ION CUNŢAN”
Spaţiul multifuncţional

19
ora 10:00
Spectacol
muzical-coregrafic
Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă
nr. 2 Comăneşti - Filiala Oneşti

Aula bibliotecii
20
ora 9:30
Festival de folclor pentru copii
,,MÂNDRU SUNT CĂ SUNT ROMÂN”
Îndrumător: ed. Tatiana Tudor
Aula bibliotecii
20
ora 17:00
Obiceiuri de iarnă
DATINI DIN STRĂBUNI
Corul Şcolii cu cl. I-VIII nr.1
Dirijor: prof. Paula Cautiş
Aula bibliotecii
21
ora 18:30
Concert extraordinar
TrioSTRAD
Alexandru TOMESCUvioară
Răzvan Sumavioloncel
Toma Popovici - pian
Spaţiul multifuncţional
22
ora 10:00
Spectacol
muzical-coregrafic
ANPDC ,,FORUM”
Preşedinte prof. Adriana Lupu
Aula bibliotecii
22
ora 16:30
Spectacol de teatru
pentru copii
TRUPA ,,ALFA
Aula bibliotecii
22
ora 18:00
Concert de colinde
GRUPUL ,,FILOMELOS”
Dirijor: prof. Paula Cautiş
Spaţiul multifuncţional

vineri, 16 decembrie 2011

Bună seara gospodari!


    Mirosul cetinii de brad şi atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă au completat momentul de emoţie numit
 “Icoane Moldave”
 ce a avut loc în prezenţa autorităţilor şi a unui public entuziast şi dornic de frumos.
Prietenii noştri, chiar dacă nu au venit prin nămeţi cu sania trasă de cai, au adus în schimb tradiţia populară a sărbătorilor de Crăciun din vatra satului românesc.
”Toată oastea creştinească” - publicul nostru, mereu dornic de un act cultural de calitate, în rândul cărora am văzut mulţi tineri frumoşi şi darnici în aplauze, s-a însoţit cu interpreţii până pe înserat.
În speranţa că bibliotecarii s-au ridicat la rangul de “gazda acest domn bunu” îi poftim şi la anul să ne colinde şi să ne bucure sufletul de bucurie.
    Vă lăsăm să priviţi imaginile ca mărturie a celor întâmplate şi filmul lui Claudiu Ştefănescu care dă glas întâmplării de aseară:
 Lui îi mulţumim frumos şi îl “avertizăm” că mai are de “combătut” alături de noi încă o săptămână de excepţie.

“Bună seara c-o-nserat!”


joi, 15 decembrie 2011

DE CE ESTE IMPORTANT PENTRU BIBLIOTECARI


    Inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României care a avut loc astăzi, 15 decembrie 2011, ora 13.00, are importanţă pentru întreg mediul bibliotecăresc românesc deoarece Bibliotecile Naţionale reprezintă emblema culturală de bază a oricărei ţări.
   Biblioteca Naţională a României, situată în bdul Unirii, nr.22, este o instituţie de cultură subordonată Ministerului Culturii şi Cultelor.
Prin intermediul ei este administrat patrimoniul cultural naţional de publicaţii (cărţi, periodice), manuscrise, carte veche, incunabule, hărţi, fotografii, materiale audio-vizuale şi documente electronice.
Biblioteca Naţională a României are datoria de a achiziţiona, prelucra, prezerva şi valorifica toate tipurile de documente din patrimoniul naţional pentru a-şi îndeplini misiunea esenţială de a asigura accesul de calitate la colecţiile sale atât generaţiei de azi, cât şi celor viitoare - în scop de cercetare, studiu sau informare.
Totodată, din ianuarie 2012, în noua clădire a Bibliotecii Naţionale a României se va muta şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN).
Noul spaţiu al Bibliotecii Nationale a Romaniei îşi va deschide treptat porţile pentru public.
Îi dorim să fie etern tânără, să atragă prin proiecte şi programe utile publicul şi să fie un bun sfătuitor pentru sistemul naţional de biblioteci românesc .
Colegilor noştri le dorim să le fie spaţiul plin de cărţi, evenimente culturale şi utilizatori, la anul şi
la mulţi ani!

Informaţii suplimentare găsiţi pe site-ul BNR, sau accesându-l de pe blogul bibliotecii noastre din pagina Biblioteci.

ANUNŢ IMPORTANT





Anunţ




Din cauza programului dens al activităţilor culturale din
 luna decembrie
 la Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti”,
 audiţiile muzicale din 15 decembrie (ora 16) şi
videoproiecţia DVD-cultural din 20 decembrie (ora 16)
se amână pentru anul următor la o dată pe care o vom comunica ulterior.


Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm la activităţile culturale dedicate sărbătorilor de iarnă!