Eveniment artistic de excepţie, Concertul TrioSTRAD - Alexandru Tomescu (vioară), Răzvan Suma (violoncel) şi Toma Popovici (pian) încheie Turneul ArTime, desfăşurat în perioada 5-21 decembrie 2011 în 10 oraşe din ţară.
În data de 21 decembrie, Alexandru Tomescu se află pentru a patra oară la Oneşti, declarându-se de fiecare dată plăcut impresionat de modernitatea sediului bibliotecii, de calitatea acusticii sălii, de căldura publicului, de ospitalitatea gazdelor, dar mai ales de atitudinea autorităţilor locale faţă de cultură, care încurajează şi susţin desfăşurarea unor asemenea spectacole.
Exponenţi ai muzicii de calitate, care se adresează tuturor vârstelor şi categoriilor de public, cei trei instrumentişti şi-au propus să găsească tonalitatea potrivită fiecărui spectator, purtând un dialog permanent cu acesta: ,,Povestea? Povestea este cea pe care o scriem împreună! Fiecare întâlnire cu voi, fiecare notă care iese din instrumentele noastre, fiecare emoţie sau amintire pe care reuşim să o trezim în timpul concertelor noastre sau atunci când ascultaţi o înregistrare, fiecare amănunt şi toate acestea la un loc ajută la scrierea poveştii noastre. Noi iubim mai mult notele muzicale. Şi atmosfera născută în timpul întâlnirilor cu voi. Aşa că dacă vreţi să aflaţi povestea, sau mai bine zis să o simţiţi, trebuie mai întâi să ne întâlnim la un concert Trio Strad”, spun tinerii muzicieni.
Ca urmare, oferta lor este concepută pentru a răspunde unei palete largi de exigenţe: ,,Ştii cum e bun? Bun e cum îţi place ţie! Pentru cei la costum şi papion servim Very Classic: Brahms şi Djvorak. Pentru cei la sacou şi cravată: Light Classic- puţin Chopin, o bucata de Paganini plus deserturi surpriză.
Pentru cei la blugi şi cămaşă: Fussion Classic. Alături de maestrul Berti Barbera venim cu delicatese, de la Beatles la Peter Gabriel. Fă-ţi rezervare La TRIO STRAD. Porţii savuroase de muzică dupa reţetele lui Alexandru TOMESCU, Răzvan SUMA şi Toma POPOVICI”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu