joi, 10 martie 2011

Povestea calculatorului îndrăgostit

Astăzi vă propun titlul "Povestea calculatorului îndrăgostit".

Autorul Vasile Poenaru, are în rafturile bibliotecii pentru copii şi alte titluri ce au apărut la Editura Coresi în Colecţia "Împărăţia poveştilor": "Povestea Planetei Gânditoare", "Povestea Prinţesei Maria, " Povestea fetiţei vrăjite", "Povestea câinelui zburător", "Povestea vântului turbat".

Toate aceste titluri au în comun personajele care, se regăsesc în fiecare dintre aceste volume în alte şi alte aventuri.

Luca şi Sultana sunt două dintre ele,alături de calculator,care este şi el un personaj ce dezvoltă acţiunea poveştii.
Cu ajutorul lui, copiii îşi trimit poveştile care sunt devorate de Mâncătoarea de poveşti- o vrăjitoare rea care în final promite să nu mai fie rea dacă va primi în mod constant poveşti minunate de la copii.
La sfârşit se declară prietena lor pentru totdeauna.
Copiii sunt foarte bucuroşi că activitatea lor literară a dat aşa roade frumoase. Se înţeleg cu toţii să continue să scrie poveşti şi poezii pentru a le trimite prin poşta electronică pe adresa Mâncătorii de poveşti.
Iată , deşi avem impresia că informaţia pe hârtie şi cea în format electronic sunt în plin război, Vasile Poenaru ne demonstrează că ele convieţuiesc în bună-pace şi chiar se plac.
Cartea începe cu o poezie intitulată "Imnul Internetului".
De altfel fiecare volum sus-amintit are pentru început o poezie care concentrează ideea principală a poveştii.
"Povestea calculatorului îndrăgostit", este o poveste cu subiect ştiinţifico- fantastic prin care copii învaţă să folosească calculatorul.
Luca descoperă Satul Global, primeşte mesaje de la Cosânzeana, face o vizită la Balaurul cu şapte capete.
Este un basm modern, pentru copiii secolului XXI.
Cititorii sunt purtaţi în lumea fantastică a Internetului şi a spaţiului cosmic.
Probabil aţi observat că nu lipsesc personajele clasice Cosânzeana şi Balaurul.
Curajul, prietenia şi iubirea înving răul ca în toate basmele.
Original mi s-a părut modul în care scriitorul este într-o legătură permanentă cu cititorii săi. El le solicită copiilor opiniile şi le promite că le va publica scrisoarea alături de fotografia lor. Desigur, se ţine de cuvânt şi fiecare carte conţine un cuvânt al autorului, alături de părerile cititorilor. Iată ce-i roagă Vasile Poenaru pe copii la sfârşitul acestei cărţi:

"Totodată, vă rog să-mi spuneţi dacă v-a plăcut "Povestea calculatorului îndrăgostit" şi ce vi s-a părut mai interesant în ea. Dacă nu aţi înţeles ceva voi fi bucuros să aduc lămuririle necesare într-una din poveştile viitoare. De asemenea, vă rog să-mi spuneţi cum aţi continua voi povestea. Cum credeţi că au petrecut ziua Tana, Domnul şi Doamna Dragnea, începănd din momentul în care se termină convorbirea telefonică dintre Sultana şi Luca. Includeţi şi o fotografie a voastră care va apărea, pe cât posibil, în Povestea următoare".
Urmează adresa pe care aşteaptă scrisorile lor.
Pentru că este un dialog între scriitor şi cititor vă reproduc şi o scrisoare trimisă de un copil din Baia-Sprie Judeţul Maramureş:

Dragă Domnule Vasile Poenaru,

Mă numesc Cristian Breban şi sunt elev în clasa a V a. M-am bucurat foarte mult când am primit primele cărţi din colecţia "Împărăţia poveştilor" şi le-am citit cu mare plăcere.Poveştile sunt moderne şi captivante.
Îmi place abordarea Internetului în "Povestea calculatorului îndrăgostit". Aş vrea să ştiu în ce oraş se petrece întâmplarea, câţi ani are şi în ce clasă este Luca. Pe Planeta Gânditoare, dacă aş ajunge, aş ruga-o să-mi spună legendele Universului.
Ziua când Domnul Drăgan a venit de la Cairo, aş continua-o cu mare petrecere.
Aş vrea să vă rog mult să-mi spuneţi de unde pot să-mi procur cartea "Povestea Prinţesei Maria.

Vă doresc mult succes în activitate şi noi apariţii.

Cu stimă Cristian Breban

Dacă mulţi dintre copiii care au citit aceste cărţi sunt fascinaţi şi chiar i-au scris autorului cred că şi voi puteţi fi captivaţi de poveştile sale. Chiar dacă nu-i veţi scrie (deşi puteţi face acest lucru pentru că fiecare volum conţine adresa sa) citiţi impresiile celor care au făcut deja acest gest.

Secţia pentru copii vă aşteaptă cu drag , să le împrumutaţi!

joi, 3 martie 2011

DVD Cultural

Marţi, 8 Martie 2011 , ora 16

în Aula bibliotecii
este prezentată videoproiecţia episodului

"Library"

din serialul de comedie Seinfeld.

                                                   INTRAREA LIBERĂ

Invitaţie la CONCERT

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm
luni, 7 martie 2011, ora 17
la
CONCERTUL CAMERAL EXTRAORDINAR susţinut de
Alexandru Dan Arhire
şi
 Cvartetul Alhambra

În program: surprize muzicale din repertoriul internaţional.

Vă dorim audiţie plăcută!

BIBLIO-MĂRŢIŞOARE

Secţia pentru copii găzduieşte un concurs de mărţişoare.
Poate veţi spune că nu este nimic nou!
De data aceasta însă, le-am propus participanţilor şi o temă: lumea cărţilor.
De aceea concursul poartă numele:
"BIBLIO-MĂRŢIŞOARE"
Exponatele sunt foarte interesante, în totalitate creaţii proprii, din materiale variate. Intenţionăm să le premiem în urma voturilor utilizatorilor. Aşa că, vă invităm să le vedeţi şi să votaţi!
De asemenea vă aşteptăm cu creaţiile personale pentru a intra în concurs!

Vă dorim cea mai frumoasă primăvară şi...SUCCES!
 
 
 
Martie nu este doar început de primăvară. Este şi un bun prilej de a ne reaminti gingăşia florilor şi a gâzelor.
Aşteptăm din nou reânvierea naturii, facem loc în inima noastră soarelui şi ne pregătim cu daruri de primăvară.
Aşa au simţit şi elevii clasei a II a B de la Şcoala "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" când au venit împreună cu doamna învăţătoare Mihaela-Oana Isac.
Întâlnirea a fost una dintre cele incluse în cadrul Proiectului de parteneriat "Cuvânt. Sunet. Culoare".
Copiii, au lăsat pe holul din faţa Secţiei de împrumut pentru copii, un frumos panou cu mărţişoare lucrate cu migală şi drag.
Şi cum un lucru frumos făcut trebuie legănat în cântec, s-au ascultat şi s-au cântat cântece de primăvară iar mamei i l-au închinat pe cel mai frumos!
La o aşa frumoasă şezătoare nu putea lipsi Legenda mărţişorului dar şi alte informaţii despre această tradiţie.

marți, 1 martie 2011

CAFENEAUA CITITORULUI

Chiar dacă nu avem o anumită carte atârnată de firul mărţişorului, vă propunem pentru după-amiaza de
 joi, 03 Martie 2011, ora 16,
o discuţie în contrast alb-roşu despre
 cărţile versus filmele preferate.
Vă aşteptam cu drag!

Lansare de carte

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm
vineri, 4 martie 2011, ora 16:30

lansare de carte

„CUNUNA FIINŢĂRII”
de Adriana Istudor

Vă aşteptăm cu drag!