Întâi şi-ntâi, trebuie să vă spun ce rău ne pare că am întârziat aşa de mult...
Dar cum tot ce gravează urme în sufletul nostru ne lasă, în primul moment, fără cuvinte, pentru că, nu-i aşa, doare un pic, sperăm să ne înţelegeţi...
Concertul de la Oneşti s-ar fi putut subintitula “Declaraţie de iubire”. O declaraţie de iubire multiplicată, ale cărei personaje se suprapun, identificându-se pe rând cu cel care iubeşte, cu destinatarul iubirii sau cu simţământul însuşi.
A fost, mai întâi, în aşteptarea concertului, dragostea oneştenilor pentru muzica clasică şi dorul de Alexandru Tomescu.
A fost opţiunea lui de a include din nou Oneştiul pe harta turneului, gest care ne onorează şi ne entuziasmează deopotrivă.
A fost, apoi, concertul – o uriaşă, emoţionantă lecţie de sinceritate şi de afecţiune. Pentru muzică, pentru vioara-obiect, pentru vioara-concept, pentru această Vioară. Iar către Paganini – artistul controversat, artistul contrastelor, artistul extremelor – o reverenţă adâncă, marcând dialogul luminii cu umbra, realului cu idealul, concretului cu abstractul, al clipei cu eternitatea, sau, generalizând, aşa cum sugerează şi titlul turneului, al angelicului cu demonicul.
Exact la mijlocul concertului, după Capriciul nr. 12, Alex se opreşte şi începe să scrie o scrisoare. Câte una pentru spectatorii din fiecare oraş unde concertează, care înţeleg, mai mult decât oricând, că acest turneu este conceput cu sufletul îndreptat spre ei, din dragoste pentru ei, oamenii.
Şi ar mai fi plonjeul violonistului în sine însuşi, reflexia în oglindă a artistului-personaj, confruntarea mută a interpretului cu mitul compozitorului şi cu dimensiunea partiturii.
La final, după imersia în marea de sunete, Alexandru Tomescu scoate la lumină, pentru noi, doar perlele pe care visul, talentul şi exigenţa lui Paganini le-au aruncat acolo.
A fost o seară magică, iar aplauzele îndelungi ale publicului oneştean au spus totul despre atmosfera electrizantă din timpul concertului şi despre impresiile sau reflecţiile pe care le-a generat...
Acum, când emoţiile au început să se aşeze în matca timpului, le adresăm tuturor modestul nostru omagiu, gândurile de recunosţinţă şi dragostea noastră pentru efortul de a face cunoscută, abordabilă şi comprehensibilă muzica clasică, pentru promovarea programatică a talentului autentic, pentru căldura cu care ştiu să împărtăşească bucuria şi satisfacţiile muncii lor.
Aşteptăm cu drag întâlnirea viitore!
Vă aşteptăm
