Multumim!

Povestea noastra de Craciun

Articol preluat din ziarul Ora 25 , 

30 noiembrie 2013

Povestea Bibliotecii oneștene și a Oneștiului, spusă de profesorul 

Mihai Ciobotaru

Una din cele mai importante instituții de cultură din municipiul Onești, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, are o poveste frumoasă cu un final și mai frumos.

După grele încercări și spații prea mici pentru numărul mare de cărți, acum, biblioteca se află într-un spațiu mare și modern unde cărțile încap în voie. Povestea începuturilor culturale la Onești am aflat-o de la profesorul Mihai Ciobotaru (foto), cel care a avut ideea construirii acesteia și a fost mulți ani directorul instituției.

De la începuturi grele, la un sediu mare și modern
    „Ideea construirii unui nou sediu al bibliotecii este veche. Am avut prin anul 1975 aprobare să construim la Onești o bibliotecă în viitorul sediu politic administrativ. Prin față urma să se intre în sediul administrativ și prin spate la Biblioteca Municipală. Se făcuse un proiect pentru așa ceva, pentru că se aprobase atunci în Consiliul de Stat, numai că după întocmirea machetei și a proiectului, după ce s-a ajuns la București, nu s-a mai putut construi pentru că n-avea ce căuta bibliotecă în spatele sediului politic administrativ. Și atunci a căzut acest proiect. Dar ideea exista. După 1989 când m-am gândit că este posibil să construim o bibliotecă la Onești, am început să facem demersurile.

    Am întocmit o temă de cercetare, una modestă și când am ajuns la București, la Ministerul Lucrărilor Publice, o doamnă arhitect, care trebuia să se ocupe de aprobarea acestor lucrări, când a văzut cât era de mică, mi-a spus: „dar ce faceți domnule Ciobotaru la Onești? Ce-i cu biblioteca asta așa mică? Dar nu sunt bani, doamnă, i-am spus. Avem numai 500 de milioane. Nu se poate, bani sunt, mi-a spus” și am venit înapoi să facem o temă de proiectare așa cum am vrut. Am făcut o temă de proiectare care să cuprindă cam 2500 mp, așa cât are acum biblioteca. Și iată, cu asta am început.

De la Biblioteca Municipală Gheorghe Gheorghiu-Dej, la primarul Constantin Uzum și primul Consiliu Local de după 1989
    „Tema de proiectare trebuia aprobată în Consiliul Local. Era primul Consiliu Local după 1989, iar primar era ing. Constantin Uzum. La început, membrii Consiliului nu au fost de acord ca să construim biblioteca. Ei vroiau sediu politic. Am chemat câțiva consilieri, care nu au fost de acord și le-am arătat vechea bibliotecă, cum erau cărțile depozitate prin băi. Oamenii s-au convins și în a doua întâlnire din Consiliul Local au fost de acord. Acesta a fost primul pas foarte serios spre construirea acestui edificiu. Ceea ce am vrut neapărat să aibă, pentru că o bibliotecă are funcționalitatea ei, a fost o galerie de artă, o aulă cu cel puțin 240 de locuri și o sală de muzică, pe care le avem. Înainte de acest sediu, biblioteca nu avea decât o suprafață de 220 mp si era în nouă apartamente; enorm de puțin, iar Biblioteca funcționa atunci cu 13 salariați. 
    A trecut prin multe momente grele, pentru că la un moment dat a fost desființată printr-un decret. Adică, pur și simplu, atunci Biblioteca Municipală Gheorghe Gheorghiu-Dej, cum se numea, a fost desființată. Am stat doi ani ca filială a Bibliotecii Județene Bacău. Primeam salarii de la Bacău, primeam cărți pentru completarea colecțiilor tot de la Bacău, adică nu aveam nici un fel de autonomie. După doi ani am reușit să revenim la vechiul statut. 
    Ca să îi convingem că avem nevoie de un sediu nou, trebuia să avem un număr foarte mare de publicații. Și aveam. Mai mult, am înființat un post de legător și toate cărțile deteriorate erau introduse iar în circulație. Am înființat și o filială, iar pentru că nu aveam un spațiu, am înființat-o într-o uscătorie, unde nu au intrat decât trei rafturi de cărți...De acolo am început să cerem extinderea spațiului și iată, că acum, filiala bibliotecii este foarte bine dotată. Sunt începuturile activității unei instituții de referință în viața culturală a orașului. 
    Acum pot fi și eu mândru și oneștenii că sediul arată, așa cum este el acum. Este foarte bine dotat, publicul este atras de spațiul elegant, cu tot ce are el pentru nevoile cititorului. Și apoi personalul, care s-a dezvoltat în timp, foarte bine pregătit și mai ales amabil” a povestit prof. Mihai Ciobotaru.
Un Onești ce promitea la mijloc de secol, cu o istorie culturală bogată ce a debutat la începutul secolului
    Profesorul Mihai Ciobotaru și-a adus aminte cum a venit la Onești și, pasionat de istoria și cultura acestuia, a descoperit un Onești - la mijloc de secol, cu o activitate culturală bogată. 
    Acesta povestește că „în 1962 am venit în Onești, în 1954 am terminat facultatea și am fost repartizat la Bârlad ca inspector școlar. După aceea am mai fost repartizat la Galați, Tecuci, Focșani, de unde am și venit la Onești, pentru că pe atunci la Focșani nu erau spații de locuit. 
    Am fost directorul Casei de Cultură orășenești până în 1968, când a fost demolată. A fost demolată sub ochii mei. Mă durea, era o construcție foarte frumoasă și deja începuse să aibă activități cunoscute în oraș, pentru că apăruse teatrul popular cu spectacole. În tot timpul ăsta, eu nu am pierdut legătura cu biblioteca. 
    După demolarea Casei de Cultură am fost angajat ca inspector la Comitetul Județean de Cultură și Artă și mă ocupam de zona Onești. Și din acel moment am început să mă ocup de istoria Oneștiului. Aflasem că existase aici, în Onești, o Societate Culturală Cosânzeana. Documente nu erau și atunci am început să caut. Așa am descoperit la un profesor bătrân, ieșit la pensie o parte din fondul Societății Culturale. Societatea, în timpul războiului, a fost evacuată și mutată în Ardeal, dar profesorul respectiv a reținut vreo 36 de volume. Pe acele volume se afla ștampila Societății și anul 1928. Am mai descoperit că în 1917, la Onești, s-a construit primul teatru sătesc din România, un teatru care s-a construit pe timpul războiului, cu ajutorul unui arhitect care era ofițer și a soldaților. 
    Tot la Onești, s-a elaborat și Statutul Caselor Naționale. A apărut și în presa vremilor că la Bogdănești, la câțiva kilometri de Onești, doi învățători, prin 1850-1860, au întocmit un statut al bibliotecilor publice sătești. Concluzia mea a fost că în zona asta <<se fierbea>> cultură. 
    Deci cum pot să spună unii că Oneștiul era un sat, cu mult colb și analfabeți, când iată ce se întâmpla. Oneștiul de atunci era un târg, avea el niște începuturi de urbanizare, este adevărat foarte firave, pentru că avea trotuare, avea iluminat public, exista gară, judecătorie, poștă, adică nu putem spune că Oneștiul era nimic la început de secol.” 
Povestea numelui Bibliotecii oneștene
    „Biblioteca se numea atunci Gheorghe Gheorghiu-Dej și am început să mă gândesc la un nume. M-am gândit ce ar fi dacă îi dăm numele pedagogului Grigore Tăbăcaru. După aceia m-am gândit că ar putea fi și Bacovia și m-am mai gândit la Alecsandri, mai ales că fiica poetului avea o moșie la Borzești. M-am dus la Bacău să vorbesc despre nume, să mă consult și cei de acolo mi-au spus că numai în Bacău sunt vreo patru instituții care poartă numele Bacovia și să găsesc altceva din zonă. Am căutat prin enciclopedii nume de personalități din zonă, așa am găsit familia Rosetti și am ajuns la numele Radu Rosetti”, își amintește profesorul Mihai Ciobotaru.
    Aceasta este o filă din povestea bibliotecii și câteva frânturi dintr-un Onești îndepărtat acum. Este important să cunoaștem istoria locurilor în care trăim, pentru că exact aceste povești le dau un farmec și o valoare aparte.


Otilia PINTILIOAIE

Braduletul din biblioteca noastra

Bradulet, bradut dragut,

Ninge peste tine

Haide, vino-n casa mea

Unde-i cald si bine.

Si care poate fi cea mai

 potrivita casa pentru acest

  bradulet decat BIBLIOTECA,

 unde-i cald si bine, si unde va 

asteptam cu drag!

Traditia colindului in Stagiunea artistica a bibliotecii

Cu sprijinul, ajutorul si amabiblitatea lui Claudiu Tiberiu Stefanescu puteti viziona concertul:

www.youtube.com/watch?v=74zXCo0kKmQ

O LANSARE – EVENIMENT: ALBUMUL ”RESTITUIRI: Pictorul Gh. MOCANU” de Sultana AVRAM

Emoție, împlinire, confirmare a valorii, felicitări, aplauze, flori și amintiri...multe amintiri. O expoziție cu patina timpului pe ramele tablourilor, dar cu frăgezimea senzațiilor desprinse de pe pânze rămasă nealterată. Și un cadou făcut oneștenilor în prag de sărbători: ”Restituiri: Pictorul Gh. Mocanu”, albumul omagial datorat doamnei conf. univ. dr. Sultana Avram și dedicat omului-fanion al artei plastice oneștene.  La tot acest pachet de întâmplări și sentimente puteați participa, dacă nu cumva ați făcut-o deja, sâmbătă, 14 decembrie, cînd a avut loc lansarea albumului, în spațiul expozițional al bibliotecii noastre. Au onorat evenimentul cu prezența și cuvintele lor calde autoarea albumului, dl. Primar al municipiului Onești, Victor Laurențiu Neghină, prof. dr. Aurel Stanciu, criticul de artă Iulian Bucur și ing. Eduard Smeu, cel care și-a asumat resposabiblitatea strângerii fondurilor necesare unei atât de dificile întreprinderi cum este editarea unui album de artă.

           

Cine a fost Gh. Mocanu?  A fost unul din oamenii providențiali ai Oneștilor. Absolvent al Facultății de arte plastice a Institututlui Pegagogic București, preia la începutul carierei catedra de desen a Școlii Generale nr. 5 din Onești unde  înființează, conduce și așază pe poziția de cel mai bun cerc de desen din țară Cercul de desen ”Ion Diaconescu”. În același timp, pictează mult, în ulei dar și în acuarelă, în care a excelat, mărturie stând cele peste 30 de expoziții personale în toată țara și în străinătate. De ce providențial? Pentru că el a fost dispus să renunțe la strălucirea unei cariere artistice care i-ar fi adus mari satisfacții personale și un mare beneficiu de imagine, pentru a le croi drum spre recunoșterea națională și internațională elevilor săi, copiilor Oneștiului, cărora le-a dedicat cea mai mare parte din energia și sufletul său.

           

Opera sa plastică, lăsată deliberat în umbră, merita deplin o recunoaștere, o aducere în lumină. Doamna Sultana Avram, oneșteancă prin adopție în primii ani ai carierei de dascăl, a fost cea care a avut inițiativa alcătuirii albumului. Ne-a vorbit despre structura textului care însoțește reproducerile, gândit  în primul rând ca un remember semnat de cei care l-au cunoscut pe omul Gh. Mocanu și apoi ca pe un reper critic relevând calitățile pictorului Gh. Mocanu, despre dificultăți și satisfacții, despre un crez dublat de o imensă peseverență. O muncă de aproape cinci ani  se vedea încununată de succes, succes datorat în mare parte susținerii financiare a Primăriei Onești, care a dovedit prin aceasta că  înțelege să-și recunoască valorile, să cultive actul autentic de cultură și să-i respecte pe cei care au conferit Oneștiului aura de spiritualitate, iar dl. Primar a confirmat în cuvântul său aceste opțiuni.

            Cu multă afecțiune au intervenit prof. dr. Aurel Stanciu, bun cunoscător al activității profesorului și pictorului Gh. Mocanu, care a menționat etapele parcurse de el pe drumul afirmării, expunând fațetele multiple ale personalității sale, ca și criticul de artă Iulian Bucur, sensibil și profund, aducându-ne în atenție valențele artistice ale lucrărilor scăldate în lumină și invitându-ne să răspundem provocării albumului, zăbovind în fața tablourilor. 

            Ca amfition al acestei atât de așteptate și frumoase întâmplări, vă mulțumesc tuturor, protagoniști și invitați, membri ai familiei Mocanu, prietenilor vechi și foștilor elevi, membrilor Clubului UNESCO pentru Tineret și Copii ”Gh. Mocanu” și echipei inegalabile a Bibliotecii. Fără fiecare dintre voi, nu s-ar fi născut starea de grație care a plutit în aer și care ne-a pătruns în suflete, făcându-ne puțin mai buni și pregătindu-ne pentru apropiatele sărbători.

                                                                                     

                                                                            

 Doina Brumă – sef serviciu AEPC