miercuri, 4 aprilie 2012

"ŞCOALA ALTFEL" la BIBLIOTECĂ - imagini şi relatări


Una dintre activităţile programate în săptămâna 2-6 aprilie, „Şcoala Altfel”, ce s-a desfăşurat la Filiala „Cosânzeana” a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, a fost susţinută de d-na Angela Costea de la Fundaţia „Împreună pe Calea Vieţii” sub organizarea d-nei Daniela Lungu (psiholog, Colegiul Național „D. Cantemir”) şi a d-nei prof. Aliana Ifrim de la acelaşi liceu.
Tematica a fost stabilită în urma sondajului aplicat elevilor şi activitatea s-a intitulat „Educaţie pentru sănătate şi metode contraceptive”.
Dintre subiectele dezbătute şi prezentate în faţa unui număr însemnat de adolescenţi din clasa a X-a ai Colegiului Național „D. Cantemir” au făcut parte: semnele unei sarcini, simptomele, prezentarea unor metode contraceptive, prezentarea unui test de sarcină, bolile cu transmitere sexuală. Sub deviza Atenţie mare la cunoaşterea organismului!, rămâne să hotărască fiecare momentul şi responsabilitatea începerii vieţii sexuale. Dezbaterea s-a finalizat prin videoproiecţia unui film documentar din viaţa unor adolescenţi, prezentarea vieţii ca un joc din care nu câştigă chiar toată lumea!
Important:
Fundaţia „Împreună pe Calea Vieţii”
Coordonatori: d-na Angela Costea (asistent medical, România) şi d-na Saskia Verdoes (psiholog, Olanda)
Adresa: Str. Mărăşeşti 19/2, Oneşti, tel. 0234/326116, program: de luni până vineri, orele 8-15.30.
Oferă consultanţă membrilor din comunitate pe probleme sociale, de psihologie, de educaţie, în special copiilor şi adolescenţilor.

Mirela Năstase - bibliotecar



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu