luni, 25 martie 2013

Coroana pe verb


    Nichita STĂNESCU ar fi împlinit 80 de primăveri
    (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983)





"Să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului".




Testament 

Mă cîrpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Îţi scriu cu trupul meu viaţa
şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu.

Căci trebuie să dăm şi mărturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere târzie
ţinând alături morţii şi vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fără să ştim unde ne duce
în care dalbe viituri.

Încât nu ştim cine trăieşte -
cuvântul poate, poate trupul.
Zâpada albâ Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasă lupul...

(25 martie 2013 - Eveniment desfăşurat la Bibliotecă în colaborare cu C.N. Grigore C. Moisil - Oneşti)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu