miercuri, 28 ianuarie 2015

FRANTZ - in memoriam


Ziua de azi a început cu o veste tristă...
Gheorghe Frantz, prietenul şi colaboratorul bibliotecii noastre, un izvor de creativitate şi generozitate, mereu integrat fenomenului artistic, mereu alături de noi cu o propunere artistică interesantă, un truditor, dar şi un om care ştia să preţuiască la maxim viaţa şi timpul, a plecat pe neaşteptate spre stele.
Ne surprindea de fiecare dată cu energia sa, cu forţa verbului „a putea”, cu tuşa aceea de umanitate şi firesc care transforma fiecare întâlnire cu el într-un confortabil prilej pentru idei şi dialog.
Fiecare expoziţie pe care a deschis-o la Oneşti, în spaţiul nostru expoziţional, dă mărturie despre diversitatea şi ineditul preocupărilor lui, de la „Catrinţe” la „Colors Music”. Preţuim entuziasmul proiectelor sale, care ne făceau să descoperim, pe lângă artistul plastic, pe mentorul, gazda primitoare, promotorul de artă Gheorghe Frantz.

Ne vom imagina că s-a cufundat într-unul dintre tablourile sale albastru-viorii ca să caute acolo paleta perfectă de culori pentru aripile care-l vor purta spre înalt. Fie ca drumul pe care a pornit azi să fie lin şi senin şi să-l răsplătească pentru tot ce a făcut aici, printre noi!

Un comentariu:

  1. Bunul Dumnezeu sa-l odihnesca in pace ! Iar noi sa ne reamintim mereu cu placere, sa pastram in memorie, frumosul pe care deosebitul sau talent, cu generozitate si marinimie ni l-a oferit de atatea ori!

    RăspundețiȘtergere