A dispărut limba spargă

Vă propun un moment de reculegere poetică în amintirea scriitoarei Nina Cassian care ne-a bucurat copilăria noastră şi a copiilor noştri şi căreia, ulterior, i-am descoperit frumuseţea interioară exprimată în opera sa. Totodată, Nina Cassian a fost o traducătoare prolifică, compozitoare talentată şi o pianistă virtuoasă şi discretă.

Nina Cassian, născută Renée Annie Cassian, s-a născut pe 27 noiembrie 1924, la Galaţi, şi trăia din 1985 la New York, unde a decis să rămână, în urma călătoriei sale ca profesor invitat cu o bursă Soros.

Poeta Nina Cassian a decedat, marţi, 15 aprilie 2014, la vârsta de 89 de ani, la New York .

Prinţul Miorlau

Într-o împaratie cam ploioasa,

traiau un împarat si-o împarateasa

ce-aveau, cum se cuvine, si un print,

singur la parinti.

Printul era de sase anisori

si miorlaia din noapte pâna-n zori.

În loc de “vreau!” spunea “miorlau!”

si tot “miorlau!” pentru “nu vreau!”

Deci, cum spuneam, cu printul miorlait

deloc nu era lesne de trait.

Când i se aduceau bomboane –

el miorlaia ca vrea baloane;

si-n loc de baloane

voia tromboane,

si-n loc de tromboane

voia bomboane,

dar niste bomboane

cu gust de baloane,

si-n care sa sufle

ca-n niste tromboane.

Astfel de dulciuri – vai! Nu se gaseau...

Si printul miorlaia: Miorlau! Miorlau!

Miorlau! – ca ploua afara;

Miorlau! – ca afara-i soare;

Miorlau! – ca-i zi de lucru;

Miorlau! – ca-i sarbatoare...

Parintii nu mai stiau ce sa-i mai faca

- numai sa taca...

Îi aduceau în fiecare zi

o mie o suta una jucarii:

caisori de lemn,

pusti de tras la semn,

gume si creioane,

rate dolofane

de celuloid,

si catei si mâte,

si papusi semete,

cu ochi ce se-nchid,

si iar se deschid...

Ah, dar printul nostru nu tacea de fel

El voia ceva stiut numai de el:

Miorlau! – de ce e luna luna?

Miorlau! – friptura nu e buna!

Miorlau! – vreau sa manânc compot!

Nu vreau compot ca nu mai pot!

...Albi si împaratul, albi si-mparateasa

De atâta miorlaiala, se-mbolnavise casa.

Canarii asurzira, cateii lesinara,

iar caii se mutara cu totu-n alta tara.

Bostanii si verzele

parasira gradinile.

Fugira gainile,

Zburara si berzele

Si se facu – pe câte stiu –

în jurul printului – pustiu.

...Doar mâtele sosira toate

cu cozile încârligate,

torcând de zor,

la printisor.

Sfârr...Sfârr...

Ce pisici!

Cu ochi mici!

Ce motani

nazdravani!

Si-ncepura sa-l atâte,

miorlaind motani si mâte:

“Miau-miorlau!

Hai cu noi!

Nu esti print

Esti pisoi –

Nu mai sta! Vino-ncoa!

De-acum, soareci vei mânca”.

Atunci printisorul, de frica

sa nu se prefaca-n pisica,

uita de miorlaitul lui, fireste,

si prinse sa vorbeasca omeneste

Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:

“Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”

Si foarte bosumflate fura ele

ca au putut astfel sa se însele...

Dragi copii, povestea-i gata,

Sa va duceti imediat

si la mama, si la tata,

sa le spuneti raspicat:

“Iubitii mei parinti, nu vreau

sa fiu si eu un print Miorlau!”

                                                                 Poezie în limba spargă

În câmpul ce iţea de bruturează,

A cţipitat un ptruţ, ce-i drept cam bumbarbac,

Dar zumbărala ghioală, încă trează,

A cropoţit aproape, în cordac:

Ce pisindreaua mea de brutuşleagă,

Şi şomoiogul meu cu zdrolociţă,

Mi-ai bosfroholojit stroholojina!

Ţichi-mi-ai sima simibleagă!

Morala: În lanţuri apa să se tragă!

Limba spargă este o formă de expresie artistică, creată de poeta Nina Cassian. Din punct de vedere lingvistic nu este o limbă în devăratul sens al cuvântului, ci este limba română în care o parte din substantive, verbe  şi adjective sunt înlocuite cu cuvinte inventate de poetă.

DORUL

Dragostea mea,

ancora grea,

ţine-mă strâns;

toate mă dor:

gura – de dor,

ochii – de plâns.

Vântul căzu –

- poate că nu,

dar s-a făcut

linişte-n cer,

fără puteri,

ca la-nceput.

Nu mai visez

paşi pe zăpezi,

urme de vulpi;

nu mai sunt flori,

sufletul lor

doarme în bulbi.

Singurătăţi…

Nu mi te-arăţi,

nu-mi trimiţi veşti.

Cât fără rost.

Oare ai fost?

Oare mai eşti?