Corect pe româneşte

''A ŞTRANGULA'' sau ''A STRANGULA'' ?

''A ÎNCRIMINA'' sau ''A INCRIMINA'' ?

Iată 2 termeni cu caracter oarecum ''tehnic'', limitaţi ca arie de întrebuinţare nu numai în stilul oral, ci şi în cel scriptic.

Aşa, de pildă, nu de puţine ori se poate auzi, în reportajele cu caracter criminalistic, verbul - inexistent ca formă literară - ''a ştrangula'', în formulări de tipul: ''Diagnosticul dat a fost insufucienţă respiratorie, prezentând urme de ştrangulare la nivelul gâtului'' (corect: ''...prezentând urme de strangulare''); ...''În mai puţin de 10 minute, vulpea a ştrangulat 17 găini şi 2 cocoşi'' (corect: ''...vulpea a strangulat...'')etc.

Ce înseamnă a strangula ar trebui să ştie oricine (deşi nu lipsesc nici surprizele: a se vedea prima formulare de mai sus: ''...strangulare la nivelul gâtului''), şi anume ''a sugruma, a gâtui...''. Nedumereşte însă pronunţarea şi chiar scrierea greşită a consoanei iniţiale s- sub forma ş-, deci a ''ştrangula''! Cauza unei asemenea exprimări incorecte se pare că este analogia dintre ''ştreang'' şi ''strangula'', dar, dacă substantivul ştreang este de origine germană (strang = funie, frânghie, ştreang), verbul a strangula este de obârşie latină (strangulare = a strânge de gât, a sugruma, a sufoca...'').

La fel, nu rareori se utilizează incorect verbul ''a incrimina'', auzindu-se construcţii de felul: ''Nu vreau să-l încriminez..., dar faptele lui mă obligă'' (corect: ''Nu vreau să-l incriminez...'') sau ''Infracţiunile comise sunt mai mult decât încriminatoare'' (corect: ''...sunt mai mult decât incriminatoare...'') etc.

Înlocuirea consoanei iniţiale i- cu î- se explică, probabil, prin confuzia silabei de început, in-, cu prefixul în- din unele derivate româneşti (''înfiinţa'', ''înnora'', ''înmâna'', ''încolţi'', ''încorda'', ''îngălbeni'' etc.), însă a incrimina nu este un asemena derivat, ci un împrumut, care îl păstrează nealterat pe i-, din franzuţescul incriminer (ca şi verbele ''influenţa'', ''inflama'', ''intercepta'', ''insera'', ''inocula'', ''insinua'', ''intona'' etc.).

( Rădulescu, Ilie Ştefan "Vorbiţi şi scrieţi corect: erori frecvente în limbajul cotidian" Bucureşti: Teora, 2006)

Până la o nouă întâlnire... vă salut, corect pe româneşte!

(Rubrică realizată de Diana DIŢU - bibliotecar)