Echipa
lui Todi Pruteanu
(„sunt
pasionat”, „sunt convins” , „particip”) a
pornit la drum!
Cei
care au crezut
în mentorul
Todi l-au urmat şi s-au pus pe treabă.
Cei
10 care simt
şi cred,
Alex, Bogdan, Cosmin, Cristian, Emilia, Nicoleta, Răzvan, Roberto,
Ruxandra şi Ştefana au avut întâlnire cu mentorul la bibliotecă
pe 23 decembrie, restul întâlnirilor fiind susţinute intens
on-line.
Mărţişorul,
din 15 martie, i-a găsit deja structuraţi în conceptul lor,
întâlnirea de la bibliotecă fiind doar motivul de a se coordona
armonios face
to face.
Eu
îi mai aştept pentru că biblioteca este parte din acest concept
dar şi pentru că mărturisirile lor sunt o dovadă a pasiunii şi
încrederii în forţele proprii dar mai ales a speranţelor în Opening
Opportunities.
“Consider
că această oportunitate care ni s-a oferit este unică în viaţă
şi nu regret că m-am înscris în acest program. Plus că mi-am
făcut mulţi prieteni noi”.
“Consider
că această oportunitate care ni s-a oferit ne este foarte
folositoare pentru a ne îmbunătăţi cunoştinţele”.
“Eu
cred că este o oportunitate de a ne decide ce vrem de la viaţă.”
“Este
o ocazie de a ne îmbunătăţi cunoştinţele, de a lucra în
echipă, de a descoperi lucruri noi. Eu sunt mulţumită de modul în
care ne formăm.”
“Opening
Opportunities este o ocazie de a învăţa lucruri noi şi de a ne
dezvolta pe plan social.”
“Noi
deja ne simţim ca o echipă serioasă, muncim şi ne place!”
Doina-Lili BĂLCĂNAŞU –
bibliotecar
coordonator local Opening
Opportunities
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu