luni, 23 februarie 2015

AȘTEPTÂND PRIMĂVARA...

       Ghioceii vânduţi la colţ de stradă, vremea parcă mai călduţă, dar şi ochiada aruncată în calendar ne duc cu gândul că primăvara este pe aproape. Chiar dacă Baba Dochia îşi va mai face de cap o bună bucată de timp, speranţa că în curând vom vedea firele de iarbă şi soarele strălucind mai mult ne face să fim mai optimişti, mai veseli, mai creativi. Cu astfel de gânduri au pornit spre bibliotecă şi vechii noştri prieteni din clasa a IV-a A de la Şcoala Gimnazială „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” însoţiţi de doamna învăţătoare Claudia Udrea.
         Înarmaţi cu voioşie şi mult talent, au venit hotărâţi să ne arate ce lucruri frumoase pot să iasă din mâinile lor. Au vrut să convingă iarna să se dea bătută cât mai repede şi i-au făcut câte un dar confecţionat „la gura sobei”, aşa cum îi place ei. În timp ce mânuţele şi fantezia se întreceau de zor, au făcut şi câteva incantaţii care să aducă primăvara mai curând (cred că aţi ghicit că de fapt era un mod politicos şi subtil de a o invita pe Doamna Iarnă să se pregătească de plecare).
         Cu un cântec, cu o glumă, au ieşit păpuşi din lână, cochete şi haioase după inspiraţia fiecăruia. Ca să fie mai amuzant, fiecare a construit o poveste despre personajul său şi a relatat-o cu mult umor. Fiecare dintre colegi a avut posibilitatea să pună întrebări personajului creat. Ca şi altă dată, ele au fost aşezate pe panouri şi expuse în holul bibliotecii lângă intrarea în Secţia pentru copii.
        Copiii ne-au promis că nu se vor da bătuţi aşa uşor, vor învăţa cât mai multe poezii, cântece şi vor citi despre datinile de primăvară şi se vor întoarce în curând să sărbătorească luna lui Mărţişor. La cât sunt de talentaţi ne aşteptăm la lucruri minunate din partea lor!
        Vă invităm să-i urmăriţi, să vizitaţi expoziţia şi să confecţionaţi şi voi astfel de păpuşi. Dacă doriţi să le expuneţi, noi vă aşteptăm cu ele la bibliotecă pentru a fi admirate de toţi cei care ne trec pragul.

                                                                                                            Rodica Zaharia - bibliotecar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu