vineri, 20 februarie 2015

Ce citim

POEZII COSMICE
Acesta este titlul unei frumoase cărţi pentru copii scrisă de concitadinul nostru, domnul Vasile Groza. A debutat în literatura pentru copii cu volumul „Lumea prinţesei BLU”, a publicat în diferite ziare şi reviste zonale şi este autorul unor piese de teatru pentru copii ce se joacă pe scenele mai multor teatre din ţară. Împreună cu fiica sa Loredana Groza şi Mihai Constantinescu, ambii binecunoscuţi cântăreţi de muzică uşoară, au realizat albumul „Cântece pentru îngeraşi”.
Bunicul scriitor” - cum este numit - încearcă prin scrierile sale să înfrumuseţeze viaţa copiilor. Se străduieşte să răspundă la toate curiozităţile lor calm, sfătos, înţelegător, un adevărat ghid pentru cei mici.
„Poezii cosmice” a apărut la Editura „Magic Print” într-o grafică deosebită. Cinci poezii minunate răspund la multe întrebări puse de copii despre Cosmos şi Pământ.
Despre Univers şi tainele lui învăţăm la şcoală sau ne uităm la documentare care ne explică despre galaxii şi corpuri cereşti. V-aţi întrebat vreodată cum este să-ţi povestească chiar Soarele sau stelele despre formarea Universului, despre corpurile cereşti? Ei bine, bunicul scriitor le-a pus la treabă şi au ieşit frumoase poveşti despre astre mai pe înţelesul piticilor. Aşa au luat naştere poeziile ”Balaurul Epsylon şi fiii Soarelui”, „Raza Soarelui”, „Eclipsa totală”.
Dar să coborâm pe Pământ şi să citim despre vremuri străvechi, despre gheţari, despre felul cum au apărut mările şi să aflăm de ce sunt sărate. Era glaciară ne este atât de pitoresc descrisă şi personaje fascinante ne uimesc în poezia „Doar noi”!
Nu vă dezvălui prea mult, povestea este atât de frumoasă, ea trebuie citită, de aceea am să reproduc doar o rugăminte a personajelor ce ne spun povestea:
Astăzi nu uriaşii sau monştri din afară,
Ameninţă această minune planetară,
Ceva se-ntâmplă printre noi,
Suntem năpăstuiţi de terorism şi de război.
Ajungă-vă, voi, pământeni civilizaţi,
Vă-ndeamnă Soarele şi Luna
Şi aprig vă somează adânc să meditaţi,
Alt loc în Univers, să locuiţi,
N-o să aflaţi.”
Nu mai insist asupra celorlalte poezii care sunt deosebite, lăsând plăcerea celor ce le vor citi să descopere şi alte amănunte. Împătimiţii de lectură dar şi novicii vor găsi în paginile acestei cărţi frumoase figuri de stil. Personificarea este principalul instrument de seducţie a cititorului. Corpurile cereşti şi alte personaje pitoreşti farmecă cititorul, indiferent de vârstă. Ele prezintă într-un mod inedit fenomenele ce se produc acum sau care au avut loc într-o anumită perioadă de timp şi par a fi nişte întâmplări banale ce pot avea loc între vecini, prieteni sau duşmani, pentru ca toţi copiii să înţeleagă ce transformări au loc în jurul nostru.
Timpul petrecut cu această carte înseamnă relaxare, învăţătură, trimitere la meditaţie dar şi o porţie generoasă de umor. Toate aceste argumente cred că sunt suficiente să vă aducă la bibliotecă, unde vă aşteptăm întotdeauna cu drag, ca de fiecare dată.



bibliotecar – Rodica Zaharia


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu