Aşa
pot descrie, succint, atmosfera din 07 mai 2015 din Aula
Bibliotecii Municipale unde a avut loc prezentarea şi premierea
fotografiilor realizate în cadrul concursului „Fotografie de
Paşte”, organizat de Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă” în
colaborare cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.
Concursul
de fotografie, coordonat de dna prof. Daniela Gavrilă, s-a adresat
elevilor din clasele I-VIII şi părinţilor acestora precum şi
foştilor elevi ai şcolii, acum liceeni.
Evenimentul
şcolii a copleşit aula bibliotecii şi s-a derulat sub forma unei
întâlniri „familiale”. Nu am întâlnit concurenţi ci nişte
colegi adevăraţi, sinceri, dornici şi nerăbdători de a învăţa
căte ceva unul de la altul şi din realizarea fotografiilor.
Vizualizarea fotografiilor a creat un impresionant tablou al
Sărbătorilor Pascale în care fiecare imagine a produs o emoţie. A
urmat apoi o interpretare vocală susţinută de Alina Voicu, elevă
la secţia de canto a Colegiului Naţional de Artă „George
Apostu”din Bacău şi prezentarea unor reguli de realizare a unei
fotografii reuşite de către Alex Pricope, ambii foşti elevi ai
Şcolii „Emil Racoviţă”. Întălnirea elevilor nu a ratat nici
ocazia de a sărbători Ziua Europei prin prezentarea istoriei
acestei zile.
Nu
pot decât să mă bucur că am participat la acest eveniment iar în
calitate de mebru al juriului concursului, felicit această şcoală
minunată cu elevi creativi şi pe dna prof. Daniela Gavrilă,
motoraşul acestui eveniment care a produs veselie, culoare şi
fotografii care ulterior s-au transformat în premii constând în
cărţi preţioase. De ce preţioase? Pentru că aceste cărţi sunt
rezultatul unui succes pe care Şcoala „Emil Racoviţă” l-a avut
prin câştigarea unui concurs organizat de Editura Litera „Câştigă
2014 cărţi de citit într-o viaţă”.
Aşadar,
o după-amiază în care am savurat frumosul, ineditul, simplitatea
şi pasiunea pentru fotografie. Şi pentru că „o fotografie face
căt o mie de cuvinte”, las produsul vedetă al zilei să încheie
povestea acestui concurs.
Felicitări
sincere, încă o dată, tuturor participanţilor!
Diana
Manea, bibliotecar-arhivist
Suntem încântați că ați participat cu tot sufletul alături de noi la acest eveniment ! Vă așteptăm la următoarele !
RăspundețiȘtergere