miercuri, 14 noiembrie 2012

Cărţile NOCTURNEI

Ecoul întâmplărilor din cadrul Clubului artelor - Expresia ideii găzduit de NOCTURNA BIBLIOTECII ONEŞTENE răzbate prin cuvintele doamnei profesoare Mariana Bendou care ne aduce în atenţie o lansarea de carte:

Deşi oneştean de puţină vreme (2007), poetul – comandor Ion (Nelly) Ursac ne-a obişnuit deja cu apariţiile publice şi publicistice ale domniei sale, cartea de faţã “Seringa cu venin (Cronica unui cârcotaş)” de la Editura Magic Print, Oneşti, 2012, constituindu-se doar într-o nouă plăcută aventura poetică oferită cititorilor.Ceea ce aduce însă nou acest volum de autor este umorul fin şi observaţia acidă, diversitatea domeniilor de activitate ale personajelor înţepate în speranţa că, aşa cum spune autorul (autointitulat Argos din Oneşti ), râzând îndreptăm necazurile :
Pe cei prinşi într-un flagrant,
Argos nu i-a ocolit;
I-a-nţepat în mod constant
C-un catren cam otrăvit”
Acul seringii este agil şi necruţător căzându-i victime, deopotrivă, instituţii şi personalităţi, politicieni şi oameni simpli, pe numele lor adevărat sau fără nume, împătimiţi ai alcoolului şi soţi înşelaţi, oameni şi dobitoace, etc.
Volumul este structurat pe două capitole intitulate “Caleidoscop (microfabule, bancuri rimate şi glume,etc.)” şi “Proverbe şi zicători româneşti vechi dar răstălmăcite” fiind dedicate (lucru demn de luat în seamă) părinţilor autorului.
Înţepătura este “otrăvitoare” dar, nicidecum nimicitoare iar lectura cărţii este plăcută şi amuzantă, pe înţelesul şi gustul oricărei generaţii, cititorul împărtăşind cel mai adesea opiniile poetului.

Prof. Mariana Bendou


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu