Nu ştim alţii cum sunt dar, noi, când ne gândim la Nocturna bibliotecii noastre ne saltă inima de bucurie!
Librăria de criză, concerte, lansări de carte, CuconetQuilling, Atelier de fotografie, Atelier de şah, baloniadă, face painting, teatru, Mediere-mediatori, DVD cultural, schimb de timbre, „Clubul artelor”, cărţi, bibliotecari şi public (peste 950 de oneşteni).
A fost veselie, concentrare, relaxare, profesionalism, cuvânt, sunet, culoare...
Biblioteca noastră a întrunit sufragiul publicului prin impresiile înscrise pe panou:
“Este cea mai tare bibliotecă!”. No comment!
De pe clip board-ul bibliotecarilor răzbate satisfacţia şi mulţumirea profesionalismului răsplătit prin cuvinte şi imagini:
Am oferit o culoare din curcubeul poeziilor bibliotecii noastre, am premiat micii dar valoroşii actori ai Trupei de teatru ALFA şi am “clipit” până în miez de noapte alături de cei ce au dorit să facă din ziua de 2 noiembrie 2012, o amintire de neuitat!
Diana DIŢU
Când la sfârşitul unui spectacol susţinut de Trupa ALFA ne trezim înconjuraţi de copii care ne roagă "să-i înscriem la teatru", de părinţi care ne cer detalii despre cum îşi pot aduce copiii la bibliotecă pentru cursul de actorie, atunci ştim că seara a fost încununată de succes.
Îi felicităm pe toţi pentru felul în care au evoluat şi îi aşteptăm în continuare cu aceeaşi dorinţă de a se autodepăşi.
Nicoleta SĂLBATECU
Vă mulţumim că ne-aţi vizitat şi vă aşteptăm întotdeauna cu bucurie în suflet. Nocturna bibliotecii a fost mai mult decât un eveniment ci mai ales un prilej de a fi împreună.
Mii de mulţumiri voluntarilor ONESTIN, Roxana Crăciun, Teodora Abaza şi Stela Grosu pentru că atelierul de Face Painting nu ar fi existat fără ele.
Edy POPOVICI
Cu sufletul plin de fericire şi cu imagini proaspete pe retină aducem mulţumiri voluntarilor bibliotecii care au contribuit la buna desfăşurare a Nocturnei şi care, zicem noi, că au plecat încântaţi de energia pozitivă a invitaţilor din această seară.
Mirela NĂSTASE
Prezenţă constantă, discretă şi eficientă a membrilor Atelierului de Şah la Nocturnă, sub conducerea dlui antrenor Emil Palade. Licuricii tablei de şah au imaginat strategii imbatabile şi nu s-au dat plecaţi până nu au finalizat jocul.
„Fac poze colorate, într-o clipă ...”
Mulţumim maestrului fotograf ,dr Ştefan Neagu, care a coalizat în „atelierul” său pasionaţi, profesionişti şi amatori în ale fotografiei. Fotografia nocturnă, vedeta atelierului, a fascinat publicul şi a răscolit orgolii. Salutăm prezenţa discretă a celor din grupul FOTON, consacraţi publicului bibliotecii, George Drăgoi, Daniel Roşu, Lucian Mărginean.
Pasiunea pentru muzică nu are vârstă au demonstrat-o din plin Trupa de blues-jazz-funk Trei Plus. Profesionalismul celor TREI artişti maturi (Florin Bejan – conducătorul trupei, Ciprian Leu şi Gelu Gribincea) primind un PLUS de talent prin vocea tinereţii Ruxandrei Popa au fost răsplătite cu aplauze. Bravo!
Doina Lili BĂLCĂNAŞU
În această seară fâşiile de hârtie colorată s-au transformat în mâinile „cuconetelor” harnice în flori, note muzicale, măşti şi stele, adunate într-o carte sub clar de lună. Acesta este tabloul conceput , făcut şi dăruit care înmănunchiază activitatea Nocturnei bibliotecii. Mulţumim Ana Ortanza Matei, Vali Sasu, Marga Ştefan!
Dana PUŞCAŞU
Baloane, baloane, baloane! Tradiţionalul simbol al evenimentelor fericite, al bucuriei şi entuziasmului nu putea lipsi din panoplia plină de activităţi a Nocturnei bibliotecii.
Atelierul de modelaj, desfăşurat în aulă, a „consumat” din primele momente cele 200 de baloane colorate şi sidefate, trasformându-le „la minut” în animăluţe vesele. Au modelat mai ales adulţii, spre deliciul celor mici, dar copiii nu s-au lăsat mai prejos, adunând mici satisfacţii după fiecare etapă de twisting.
Aula plină, copiii veseli şi gălăgioşi, degeţele antrenate, vremelnice dezamăgiri şi exclamaţii de surpriză când baloanele mai cedau, cu zgomot, iată ingredientele unui gen minor interpretat de publicul spectator în registru major!
Doina BRUMĂ
Mulţumim tuturor celor care au împânzit facebook-ul cu fotografii de la eveniment, încurajându-ne să perseverăm şi demonstrând că mândria noastră este justificată.
Acordăm o apreciere deosebită gestului generos al lui Claudiu Ştefănescu care ne-a expus mediului virtual roadele muncii noastre şi a etalat rezultatele Nocturnei bibliotecii oneştene: http://www.onestionline.ro/
Pentru toate cuvintele dăruite şi atmosfera de sărbătoare la care aţi fost părtaşi,
vă mulţumim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu