marți, 2 septembrie 2014

POVESTEA UNUI ATELIER DE VACANŢĂ

Atelierul de limbă germană:
 STUDIU, LINIŞTE, DORINŢĂ ŞI PERSEVERENŢĂ !
Am vrut ceva inedit pentru vacanţa de vară a anului 2014. Am vrut ceva inedit pentru copiii care vin în Biblioteca „Radu Rosetti”.
Am promovat ideea acestui atelier la şcolile din oraş. De teama unei nereuşite am făcut înscrieri pentru a vedea dacă sunt doritori iar surpriza plăcută nu a întârziat să apară. 83 de elevi şi-au anunţat participarea la acest atelier.
Deşi au fost în vacanţa de vară, unii elevi nu au renunţat la studiu, caiet, pix şi au ales în această vacanţă atelierul de limbă germană.

Atelierul s-a desfăşurat în lunile iulie şi august, timp în care am învăţat: reguli de pronunţie, formule de salut, de prezentare, numeralul cardinal şi ordinal, să spunem cât este ora, zilele săptămânii, lunile anului, anotimpurile, conjugarea verbelor la modul indicativ, despre familie şi membrii ei şi la cererea cursanţilor...despre fructe.
Dacă am reuşit să stârnesc curiozitate, să alimentez dorinţa de a învăţa o limbă străină şi am sădit perseverenţa în studierea ei, atunci scopul meu a fost atins, iar Biblioteca oneşteană şi atelierul ei de de limbă germană şi-au îndeplinit misiunea.
Pentru mine, Diana Diţu, coordonatoarea acestui atelier, copiii înscrişi în acest atelier au fost şi sunt speciali. Am întâlnit copii dornici să înveţe chiar şi în vacanţă. M-am regăsit în chipul unora şi în curiozitatea şi ardoarea altora de a învaţa lucruri noi. Numarul lor constant mi-a demonstrat că acest atelier a fost dorit şi interesant. S-au perindat mulţi copii la acest atelier însă 20 dintre ei au rămas fideli limbii germane în fiecare zi de luni din săptămână. Ştiu că pentru aceştia din urmă limba germană va fi o pasiune pe care şi-o vor cultiva cu plăcere de-a lungul vieţii. Asta e cea mai mare mulţumire a mea. Celor care au participat la acest atelier le spun
Ich freue mich dich kennenzulernen
şi asa cum unii dintre ei imi spun cand ma zaresc prin oraş
Guten Tag,
le spun şi eu la finalul atelierului de vacanţă
Auf Wiedersehen şi Bis nächtes Jahr!
Diana Diţu – bibliotecar-arhivist

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu