Despre atelierul de teatru nu îmi ajunge o zi să vă vorbesc. Ştim cu toţii că aproape în fiecare copil există dorinţa de a urca pe scenă, de a se manifesta artistic într-un fel sau altul, de a primi la sfârşitul efortului său creator aplauze furtunoase. Unii preferă muzica, alţii adoră să danseze, iar celor mai mulţi dintre ei le place să interpreteze roluri, să fie, măcar pentru scurt timp, cu totul şi cu totul altă persoană decât sunt ei în viaţa de zi cu zi. Se întrec în glume, în pozne, îşi iau rolurile mai mult sau mai puţin în serios, însă ceea ce este îmbucurător pentru toată lumea, este faptul că îndrăgesc nespus actoria, că sunt dispuşi să repete iar şi iar pentru că nu obosesc să încerce să comunice unii cu ceilalţi, să se recompună zi de zi unul pentru celălalt. Dincolo de faptul că se apropie de literatură, că fac exerciţii de memorie ori de dicţie, rămâne marele câştig al socializării, al stabilirii unor relaţii de amiciţie, al înţelegerii efortului pe care îl presupune munca în echipă.
Iar pentru că totul e bine când se termină cu bine, la sfârşitul lunii septembrie vom avea un spectacol în care teatrul, muzica, poezia şi dansul vor fi pretextele în care îşi vor îmbrăca micii artişti dorinţa de a oferi publicului bucuria jocului lor.
Nu mai este nevoie să spun că ei pot fi orice îşi doresc să fie. Îmi amintesc de Robert Fulghum care spunea undeva : Întreabă o grupă de la grădiniţă: "Câţi dintre voi ştiţi să desenaţi ?" Toate mâinile se vor ridica."Câţi dintre voi ştiţi să cântaţi ?" Toate mâinile sus. "Să dansaţi ?". Din nou, în unanimitate. " "Să jucaţi într-o piesă ?" "Să cântaţi la instrumente muzicale ?" " Să scrieţi poezii ?" Da! Iar şi iar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu