O zi liberă a mai multor regimuri: 1Mai

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, ca Ziua internaţională a muncitorilor. În anul 1872, circa 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore.

Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în 1889, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti.

În acelaşi an, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.

La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie.

Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Există și excepții, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială.

În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. De asemenea și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.

În România, Ziua Muncii a fost marcată pentru prima dată în 1890 de către mişcarea socialistă, iar în timpul comunismului această zi a fost sărbătorită, ca şi în alte ţări comuniste, prin manifestări propagandistice.

În Jamaica: Ziua Muncii a înlocuit Ziua Imperiului, pe care jamaicanii o sărbătoreau pe 24 mai, în cinstea Reginei Victoria şi a emancipării sclavilor din Jamaica.

În Malaezia: Sărbătoarea muncitorilor este cunoscută sub numele de "Hari Buruh", fiind o sărbătoare publică.

În Pakistan: muncitorii sunt singurii care nu ţin cont de ziua de 1 mai muncind şi în această zi, în timp ce restul lumii are liber şi se distrează.

În Suedia: 1 Mai a devenit o sărbătoare importantă la sfârşitul secolului XIX din cauza partidelor de stânga. În 1938 a devenit sărbătoare publică, iar cu prilejul acestei dăţi, politicienii de stânga organizează marşuri şi ţin discursuri.

În Slovenia şi Serbia: Ziua Muncii este o zi în care muncitorii şi elevii stau acasă, iar locuitorii marilor oraşe ies la iarbă verde.

În Germania: 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică.

În Filipine: Ziua Muncii este cunoscută sub numele de "Araw ng mga Manggagawa".

În Cuba: Toată lumea are liber, iar mulţi asistă la paradele grandioase din capitala Havana sau din alte oraşe. De obicei, preşedintele se adresează poporului.

Fiind o zi în care sunt sărbătoriţi toţi cei care muncesc, să o luăm ca atare şi să ne onorăm şi munca şi spiritul!