ISTORIC

Drumul strabatut de fenomenul lecturii publice la Onesti este strans legat de istoria bogata in evenimente a acestor locuri. Cateva documente aflate in biblioteca se refera la infiintarea si organizarea primelor biblioteci publice din aceasta zona. Biblioteca Municipala ,,Radu Rosetti" continua, la alte dimensiuni, activitatea Societatii ,,Cosanzeana", infiintata in 1928. Astazi, in biblioteca exista un numar de 25 de volume, constituite intr-un fond special, care au facut parte din colectiile Bibliotecii Societatii Culturale ,,Cosanzeana". Resursele necesare dezvoltarii colectiilor de biblioteca erau obtinute prin organizarea unor manifestari si activitati culturale (sezatori literare, teatru, recitaluri corale, seri de dans). In 1936 Societatea ,,Cosanzeana" a dobandit personalitate juridica functionand in conditiile Legii 2/1924. 
------ Din cauza evenimentelor impuse de participarea Romaniei in cel de-al II-lea razboi mondial, activitatea culturala este intrerupta, iar mare parte din fondul bibliotecii s-a pierdut. Biblioteca Societatii Culturale , "Cosanzeana" isi reia activitatea in anul 1948, iar din 1950 se transforma in biblioteca sateasca. Fondul de carte al bibliotecii creste de la 2040 de volume in 1950 la 72 350 de volume in 1978, biblioteca formulandu-si servicii culturale adecvate cererilor unui public numeros. Din anul 1968 Biblioteca devenita Municipala" este o institutie importanta a comunitatii, dezvoltand si prelucrand stiintific fondul de carte, tiparind materiale informative, modernizand modalitatile de comunicare a colectiilor cu un fond substantial de documente de interes local si alte colectii speciale, disponibile pentru cei interesati de lectura, informare si formare.
------ Biblioteca a constituit in anii 1960-1970 locul ideal pentru intelectualii de marca ai orasului si perspectiva de realizare profesionala pentru generatii de absolventi. 
Statistica anului 1990 consemneaza o frecventa anuala de 59 119 vizite, in comparatie cu 7 337 in anul 1980.
------ 
Deschiderea democratica de dupa 1990 a creat premisele intensificarii activitatii si pe alte componente specifice desfasurarii vietii culturale in contextul economiei de piata. Cele 110 000 de documente conservate in conditii necorespunzatoare, dimensiunea activitatilor culturale impuneau constructia unui nou sediu de biblioteca. Criza de spatiu facea dificila misiunea bibliotecarilor si limita satisfacerea cererilor de lectura. Directorul de atunci al bibliotecii, prof. Mihai Ciubotaru, a intocmit numeroase memorii, argumentand urgenta in baza normelor internationale IFLA, a indicatorilor de performanta si a pragului din ce in ce mai ridicat de solicitare a institutiei, a indicilor demografici si economico-sociali ai zonei. Pe baza temei de proiectare, studiului de fezabilitate si avizelor urbanistice, S.C.GENERAL PROIECT S.A. Bacău (director general Aurel Damian, sef arhitect Marian Catuneanu) a realizat proiectul si a primit acordul Consiliului Interministerial de Avizare Lucrari Publice de Interes National si Locuinte Sociale. S.C.CONEXTRUST S.A. Bacău incepe executarea proiectului in 27 februarie 1995 si il finalizeaza in aprilie 2001.
------ Implinirea visului ar fi fost imposibila fara entuziasmul si intelegerea deosebita a Primarului Municipiului Onesti-ing. Emil Lemnaru. Implicarea permanenta, grija pentru detalii si-au pus amprenta decisiv asupra acestei realizari.
------ Inaugurarea sediului nou de biblioteca a avut loc in data de 30 iunie 2001, in prezenta oficialitatilor locale si judetene si a unui public numeros. 
------ Biblioteca Municipala "Radu Rosetti", intr-o alta imagine si cu o noua organizare, ramane in slujba comunitatii locale, permitand accesul nelimitat si gratuit la colectiile sale si la alte surse de informare.


Niculina COZMA
 director (1997-2011)

Un comentariu:

  1. Frumos istoric al unei astfel de biblioteci chiar dacă e doar în slujba comunităţii locale

    RăspundețiȘtergere