Ce citim

VUM ŞI VÂJ CAMIOANELE NĂZDRĂVANE

Data trecută v-am vorbit despre o carte scrisă de concitadinul nostru Vasile Groza. Astăzi m-am gândit să pun pe lista de recomandări o carte scrisă tot de un oneştean. Cartea se numeşte „Vum şi Vâj camioanele năzdrăvane”.

Desigur, cei mai interesaţi vor fi băieţeii, deşi autorul a specificat pe copertă că este o poveste pentru copii între 4 şi 80 de ani, iar din întâmplările aşternute pe hârtie vom avea toţi câte ceva de învăţat, indiferent de vârstă. Autorul se semnează Obi Tatanu. Acesta este un pseudonim, numele său fiind Ovidiu Ciubotaru, în prezent preot la Iaşi. Acest pseudonim vine din copilărie, iar povestea lui mi-a fost relatată cu drag de tatăl său, domnul Mihai Ciubotaru, fost director şi ctitor al Bibliotecii „Radu Rosetti”. Ca orice copil stâlcea şi el cuvintele neputând să-şi spună numele corect, Ovidiu Ciubotaru, ci doar Obi Tatanu, nume pe care, iată, l-a pus pe o carte scrisă cu drag pentru că este la rândul său tată.

În ajutor i-au venit doi ilustratori talentaţi: Lucian Dragomir şi Nicu Brumă. Am să mă opresc de astă dată şi la unul dintre aceştia, pentru că este tot un oneştean. Este vorba de domnul Nicu Brumă care încă din copilărie a reprezentat cu cinste oraşul nostru dar şi România la diferite concursuri de pictură. Din palmaresul său amintesc doar o lucrare la Palatul Naţiunilor din Geneva şi Marele Premiu individual ”Paleta de Aur”. A colaborat cu ilustraţii la diferite reviste printre care şi cea a Colegiului Tehnic”Petru Poni” pe când era elevul acestui liceu. După 1990 a participat în Italia la Şantierul de Artă Plastică de la Fontaneletto şi Bedonia. Deşi este inginer, nu a renunţat niciodată la pasiunea sa pentru pictură. Discipol al regretatului pictor Ghiţă Mocanu, este în prezent instructor la Cercul de desen „Ion Diaconescu” ce funcţionează în cadrul Şcolii Gimnaziale „Ghiţă Mocanu”.

Cu astfel de colaborare nu se putea să nu iasă o carte pe placul celor mici. Pe lângă ilustraţiile de excepţie, să urmărim şi povestea. Din ea desprindem cât de importante sunt respectul şi relaţiile dintre oameni. Eroii sunt două camioane care prin comportamentul lor ne aduc în prim-plan diferite situaţii de viaţă. În spatele lor se află cei care le conduc. Prin ce peripeţii trec, care este deznodământul? Aşa cum deja v-aţi obişnuit, n-o să vă dezvălui mai mult pentru ca lectura să vă surprindă personal, singuri sau alături de părinţi, iar la sfârşit fiecare să rămână cu grăuntele său de învăţătură. Dacă vă amintiţi, pe la începutul relatării mele vă spuneam că este o carte destinată copiilor între 4 şi 80 de ani. Chiar dacă unora li se pare că au învăţat totul sau că ştiu multe despre viaţă, niciodată nu este târziu să mai aflăm câte ceva, dar mai ales să stăm lângă cei mici şi să-i ajutăm să-şi adune în săculeţ boabele de învăţătură.

Eu port în minte un citat al ilustrului gânditor, om de ştiinţă şi poet german Johann Wolfang von Goethe, care spune: „Să nu laşi să treacă o zi fără să vezi, fără să auzi sau fără să citeşti ceva frumos!”. Cred că nu mai este nevoie de nici un comentariu ci doar de un îndemn: Veniţi la bibliotecă!

Rodica ZAHARIA - bibliotecar

Ce citim

POEZII COSMICE

Acesta este titlul unei frumoase cărţi pentru copii scrisă de concitadinul nostru, domnul Vasile Groza. A debutat în literatura pentru copii cu volumul „Lumea prinţesei BLU”, a publicat în diferite ziare şi reviste zonale şi este autorul unor piese de teatru pentru copii ce se joacă pe scenele mai multor teatre din ţară. Împreună cu fiica sa Loredana Groza şi Mihai Constantinescu, ambii binecunoscuţi cântăreţi de muzică uşoară, au realizat albumul „Cântece pentru îngeraşi”.

„Bunicul scriitor” - cum este numit - încearcă prin scrierile sale să înfrumuseţeze viaţa copiilor. Se străduieşte să răspundă la toate curiozităţile lor calm, sfătos, înţelegător, un adevărat ghid pentru cei mici.

„Poezii cosmice” a apărut la Editura „Magic Print” într-o grafică deosebită. Cinci poezii minunate răspund la multe întrebări puse de copii despre Cosmos şi Pământ.

Despre Univers şi tainele lui învăţăm la şcoală sau ne uităm la documentare care ne explică despre galaxii şi corpuri cereşti. V-aţi întrebat vreodată cum este să-ţi povestească chiar Soarele sau stelele despre formarea Universului, despre corpurile cereşti? Ei bine, bunicul scriitor le-a pus la treabă şi au ieşit frumoase poveşti despre astre mai pe înţelesul piticilor. Aşa au luat naştere poeziile ”Balaurul Epsylon şi fiii Soarelui”, „Raza Soarelui”, „Eclipsa totală”.

Dar să coborâm pe Pământ şi să citim despre vremuri străvechi, despre gheţari, despre felul cum au apărut mările şi să aflăm de ce sunt sărate. Era glaciară ne este atât de pitoresc descrisă şi personaje fascinante ne uimesc în poezia „Doar noi”!

Nu vă dezvălui prea mult, povestea este atât de frumoasă, ea trebuie citită, de aceea am să reproduc doar o rugăminte a personajelor ce ne spun povestea:

„Astăzi nu uriaşii sau monştri din afară,

Ameninţă această minune planetară,

Ceva se-ntâmplă printre noi,

Suntem năpăstuiţi de terorism şi de război.

Ajungă-vă, voi, pământeni civilizaţi,

Vă-ndeamnă Soarele şi Luna

Şi aprig vă somează adânc să meditaţi,

Alt loc în Univers, să locuiţi,

N-o să aflaţi.”

Nu mai insist asupra celorlalte poezii care sunt deosebite, lăsând plăcerea celor ce le vor citi să descopere şi alte amănunte. Împătimiţii de lectură dar şi novicii vor găsi în paginile acestei cărţi frumoase figuri de stil. Personificarea este principalul instrument de seducţie a cititorului. Corpurile cereşti şi alte personaje pitoreşti farmecă cititorul, indiferent de vârstă. Ele prezintă într-un mod inedit fenomenele ce se produc acum sau care au avut loc într-o anumită perioadă de timp şi par a fi nişte întâmplări banale ce pot avea loc între vecini, prieteni sau duşmani, pentru ca toţi copiii să înţeleagă ce transformări au loc în jurul nostru.

Timpul petrecut cu această carte înseamnă relaxare, învăţătură, trimitere la meditaţie dar şi o porţie generoasă de umor. Toate aceste argumente cred că sunt suficiente să vă aducă la bibliotecă, unde vă aşteptăm întotdeauna cu drag, ca de fiecare dată.

bibliotecar – Rodica Zaharia

DULCIURI DE POVESTE

Auzim tot mai des de la un timp despre cum să mâncăm sănătos. Aflăm că toate produsele alimentare care conţin conservanţi, coloranţi, zahăr alb şi făină albă sunt periculoase pentru sănătate.

Pe posturile de radio şi televiziune, la şcoală, în familie se vorbeşte mereu despre acest subiect.

Dar ce faci când etichete frumos colorate şi reclame ce prezintă produse ochioase te îndeamnă să le guşti? Fiecare dintre noi va reacţiona într-un fel sau altul. Mai bine să vedem ce a făcut autoarea cărţii pe care m-am gândit să v-o recomand astăzi.

Se numeşte Olivia Steer şi o cunoaşteţi din emisiunile de televiziune. Mamă la rândul ei, în urmă cu 4 ani pe când se afla cu fiul său într-un supermarket, îl surprinde pe acesta admirând o frumoasă vitrină frigorifică plină cu tot felul de prăjituri, jeleuri şi bomboane în cele mai strălucitoare culori. Desigur, erau acele produse ce conţin de obicei multitudinea de coloranţi şi conservanţi dăunători sănătăţii. Conştientă de acest lucru, Olivia Steer ia hotărârea să reproducă (vizual desigur) acele dulciuri. Culorile şi ingredientele au fost înlocuite cu produse naturale: legume, fructe, miere etc. preparatele fiind la fel de îmbietoare, dar mai gustoase şi sănătoase. A hotărât ca totul să fie o joacă şi să plece din poveste. Din experienţă ştie că un copil învaţă mai uşor dacă ascultă o pildă sau o poveste decât atunci când îi repeţi zilnic: “nu este corect”, “nu este voie” sau “nu este sănătos”.

Şi cum o mamă adevărată nu se gândeşte doar la puiul ei, a considerat că ar fi bine ca din efortul său de a-i educa pe cei mici să respecte natura şi darurile ei, să se înfrupte şi ceilalţi copii şi mămicile lor. Aşa a apărut cartea cu titlul ”Dulciuri de poveste” într-o grafică deosebită, prin contributia Editurii Humanitas. În paginile ei găsiţi 12 reţete dulci din ingrediente alese, pregătite în joacă. Fiecare dintre ele are în spate o poveste scoasă parcă din tolba lui Petre Ispirescu. Limba veche în care sunt scrise aceste poveşti presărate cu arhaisme şi regionalisme aduc un omagiu vieţii simple şi ne duce cu gândul la relaţia curată pe care trebuie s-o avem cu plantele, fiinţele, apa şi roadele pământului.

Cuvintele vechi, regionalismele nu trebuie să vă sperie. Cartea este însoţită de un dicţionar care să vă ajute să înţelegeţi mai uşor poveştile atât de pitoreşti.

Dulciurile preparate nu doar desfată gustul dar au şi rol vindecător: repară rănile şi sufletele celor ce le gustă. Împăraţi, babe şi moşnegi întineresc după ce le mănâncă, cei tineri cresc sănătoşi şi viguroşi, bolnavii se vindecă.

Bucătarii şi ajutorii de bucătari sunt Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos, balauri, zmei, împărătese, cai năzdrăvani şi zâne. Împreună scriu filă cu filă şi ne învaţă să căpătăm curaj, înţelepciune, sănătate şi vigoare. Bucătăria se află în palate strălucite, în păduri fermecate sau în coliba unor bătrâni de treabă.

Şi pentru ca argumentul să fie mai trainic, realizatorii cărţii au adăugat şi fotografiile în mărime naturală ale produselor. Cred că v-am făcut curioşi deja: reţete strecurate în poveşti, eroi altfel, o adunare greu de înţeles. Toate duc însă la un rezultat minunat: sănătate şi un mod plăcut de socializare între părinţi şi copii.

Dacă nu sunteţi pe deplin convinşi de cele spuse, vă invit la bibliotecă. Cartea vă aşteaptă-n raft să vă convingeţi singuri şi cu siguranţă veţi descoperi multe alte lucruri inedite. Mulţi dintre voi chiar cochetaţi cu bucătăritul şi ar fi o modalitate excelentă de a vă perfecţiona. Şi nu uitaţi povestea! Este foarte important să nu despărţiţi povestea de reţetă. O lume întreagă locuieşte între paginile acestei cărţi! Filă cu filă străbateţi codri de argint, cutreieraţi palate strălucite, zburaţi peste mări şi ţări. De peste tot vă veţi întoarce mai curajoşi, mai înţelepţi, mai sănătoşi!

Lectură plăcută şi... poftă bună!

Rodica ZAHARIA -bibliotecar

SĂ FIM SĂNĂTOŞI! - SĂ FIE APĂ!

Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini este un motiv foarte bun să ne gândim la sănătatea noastră. Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată la 15 octombrie 2008, anul care a fost declarat de Naţiunile Unite,”Anul Internaţional pentru Canalizare”. Această zi se adresează în special copiilor. Apa este foatrte importantă, iar spălatul mâinilor cu săpun înainte de masă şi după folosirea toaletei poate salva mai multe vieţi decât orice vaccin sau intervenţie medicală. Iată un gest simplu şi la îndemâna oricui, mai ales în ţările în care apa nu este o problemă majoră.

Toţi ne dorim să fim sănătoşi. Printre urările pe care ni le facem, auzim de multe ori urarea “Sănătate!” şi nu “Bogăţie!” sau “Veselie!”.De ce oare? Răspunsul este simplu: sănătatea este foarte preţioasă pentru viaţa fiecăruia şi nu poate fi înlocuită cu nimic. Nu putem fi bogaţi dacă nu suntem sănătoşi pentru a învăţa şi a munci, nici veseli dacă ne chinuie o boală. Sănătatea fiind atât de importantă, trebuie să învăţăm de mici să avem grijă de ea, să ne ocrotim mintea şi trupul, să ne ferim de boli. Regulile care ne ajută să facem acest lucru le învăţăm în copilărie şi trebuie să le păstrăm, ca un bun obicei, toată viaţa; de exemplu, să ne spălăm pe mâini înainte de a mânca, să dormim opt ore pe noapte şi să facem mişcare în aer liber. Acestea sunt doar trei dintre cele mai importante reguli ce trebuie neaparat respectate. Pentru alte sfaturi, jocuri, curiozităţi şi aplicaţii amuzante v-aş recomanda o carte scrisă de Michiela Poenaru, scriitoare pentru copii. A publicat şi “Cei şapte ani de acasă: codul bunelor maniere pentru copii”, precum şi alte cărţi deosebit de apreciate, atât de copii, cât şi de părinţi şi învăţători.

Cartea se numeşte “Minte sănătoasă în corp sănătos”. Autoarea a încredinţat-o Editurii Coresi care s-a strădiut, ca de obicei, să facă o carte pe placul celor mici, frumos ilustrată, cu caractere mari dar mai ales plină de sfaturi bune şi uşor de asimilat.

Ideal ar fi ca fiecare dintre noi să citim acestă carte. Acum ar trebui să vă argumentez acest îndemn. Nu am să o fac personal dar o să vă aşez în faţa ochilor un scurt mesaj al autoarei:

“Dragi copii,

Mulţi oameni înţeleg cât de mult valorează sănătatea numai atunci când, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, o pierd, confruntându-se cu boala. Dacă veţi reuşi să preţuiţi cu adevărat sănătatea când sunteţi sănătoşi şi nu doar atunci când vă doare ceva sau vă simţiţi rău, cu siguranţă că aplicarea în viaţa de zi cu zi a regulilor din această carte nu va fi o problemă pentru voi”.

Acestea fiind spuse vă aştept la bibliotecă să împrumutaţi această carte dar şi altele ce trataeză sfaturi despre sănătate.

Pe curând şi... sănătate!

Rodica ZAHARIA - bibliotecar

DE ZIUA LOR

DE UNDE VIN POVEŞTILE?

Toamnă.

Unde ne trimite gândul când rostim acest cuvânt?

La zilele frumoase de vacanţă care s-au scurs, la prima zi de şcoală, la mirosul ascuţit al aerului de dimineaţă care ne spune că vara s-a dus pe aripi de păsărele... şi câte alte gânduri nu ne-or veni în minte!

Dar ştiaţi că există şi o toamnă a vieţii? Acest anotimp îl sărbătoresc acele fiinţe minunate din viaţa noastră care ne veghează copilăria, ne modelează spiritul: BUNICII.

Cu răbdare şi dragoste răspund la toate întrebările nepoţilor, asistă amuzaţi la jocurile lor. Cei mai mulţi dintre noi ne-am bucurat şi ne bucurăm încă de dragostea lor şi spunem deseori : ”Când merg la bunici mă simt din nou copil”. Bunicii sunt cei care adună familia la diverse evenimente şi tot acolo mănânci ceva bun “cum numai bunica ştie să facă”. Ei ne dăruiesc dragoste, răbdare, sprijin şi aşteaptă atât de puţin: o vorbă bună, protecţie. Îţi sunt recunoscători pentru un “Sărut-mâna pentru masă!”, o plimbare cu familia. Aceste mici gesturi ale noastre le colorează viaţa şi le înseninează chipul.

Astăzi este 1 octombrie. Este zi de toamnă, o zi în care ne sărbătorim bunicii, cei care sunt deja părinţi le spun La mulţi, ani! părinţilor.

Dragi copii şi nepoţi, nu uitaţi să-i sărbătoriţi în fiecare zi. Ei au pornit pe drumul toamnei, unde şi-ar dori ca tovarăşi de drum copiii şi nepoţii, ca să le fie călătoria mai uşoară.

Să nu uitaţi că primele poveşti le-aţi auzit de la bunici.

Un exemplu valoros ne dă scriitoarea de origine franceză George Sand, pe numele său adevărat, Amandine- Aurore- Lucille Dupin. Crescută la ţară de bunica din partea mamei, a avut ocazia să asculte multe dintre poveştile populare care circulau în acea vreme. O bună parte dintre romanele scrise de ea sunt inspirate în mare măsură de poveştile auzite de la bunica sa.

De altfel spre sfârşitul vieţii, bunică la rândul său, se întoarce la minunatele poveşti ale copilăriei. Se stabileşte în vechea casă a bunicii şi-şi petrece timpul istorisindu-le nepoatelor şi copiilor muncitorilor din zonă cele mai frumoase poveşti pe care le auzise sau le crease.

O parte dintre acestea au fost publicate în volumul “Contes de grand-mere” - în româneşte “Poveştile bunicii”, în anul 1873.

La vârsta de 72 de ani George Sand părăsea această lume. Poveştile ei trăiesc şi astăzi spre bucuria copiilor.

“Poveştile bunicii” le găsiţi în rafturile bibliotecii pentru copii, apărute la Editura “Corint Junior”. Autoarea vă propune patru poveşti deosebit de sensibile, fiecare purtând partea sa de învăţătură.

“Ce spun florile”, “Toporişca de piatră roşie”, “Câinele” şi fără îndoială, vedeta cărţii, povestea “Aripile curajului” sunt cele patru poveşti minunate care vă aşteaptă să le citiţi şi dacă vă plac recomandaţi-le şi altora. Căci aşa le stă bine poveştilor: să călătorească prin lume şi să împrăştie praful fermecat al înţelepciunii.

Să vă fie bunicii sănătoşi şi la cât mai multe... poveşti!

Rodica ZAHARIA - bibliotecar

Uite, aşa arată fericirea!

Este vară, este vacanţă, timp liber - momente numai bune de căutat pe rafturile bibliotecilor personale sau ale bibliotecii noastre, precum colega voastră Paula Andreea Toderaşcu, şi să găsiţi o carte care vă poate relaxa sau vă poate pune pe gânduri. Se spune că avantajul cititului de pe hârtie este că nu vă mai dor ochii. Încercaţi!

Cum arată fericirea? Ce înseamnă să fii fericit?, sunt întrebări pe care orice om pe parcursul vieţii şi le pune şi încearcă să privească în adâncul sufletului căutând răspunsuri.

În noua sa carte, intitulată , “Uite aşa arată fericirea”, Jennifer E. Smith dovedeşte într-o subtilă şi fermecătoare manieră că viaţa, la fel ca şi dragostea, este plină de neprevăzut.

Graham Larkin şi Ellie O’Neill ajung să se cunoască, în mediul virtual, atunci când Graham îi trimite accidental lui Ellie un email despre purceluşul său. Cei doi adolescenţi nu ştiu nimic unul despre celălalt dar cu toate acestea între ei se leagă o strânsă relaţie bazată pe spritualitate. Când Graham decide să-şi petreacă câteva zile în Henley, oraşelul lui Ellie, din statul Maine, micile lor secrete sunt pe cale să fie dezvăluite. El află despre Ellie că este o simplă fată, ce locuieşte doar cu mama ei iar ea află despre Graham că este o îndrăgită vedetă de cinema. Este posibil ca două persoane atât de diferite să rămână împreună? Răspunsul îl vom afla doar dacă avem curajul să răsfoim paginile acestei cărţi.

În opinia mea ,,Uite aşa arată fericirea” de Jennifer E. Smith este mai mult decât o simplă carte de vacanţă. Citind-o avem ocazia de a ne reeduca, de a învăţa să punem accent pe lucrurile cu adevărat importante şi să căutăm frumuseţea în simplitate, ea fiind una dintre principalele caractere ale frumuseţii.

Toderaşcu Paula Andreea

16 ani

Clasa a-10a A

Elevă la Colegiul Naţional ,,Dimitrie Cantemir”-Oneşti

Ce citim!

CUM FUNCŢONEAZĂ TEHNICA 

DIN JURUL NOSTRU

Mulţi dintre noi ne spunem că prichindeii se dau în vânt doar după poveşti cu Feţi-Frumoşi, zâne, supermani şi alţi eroi de legendă. Părerea mea este că ne înşelăm. Voi, copii, adoraţi şi poveştile despre lucruri practice, reale şi mai ales sunteţi curioşi să exploraţi lumea înconjurătoare de când sunteţi încă foarte mici.

Cred că la fel au gândit şi autorii atlasului “Cum funcţionează lucrurile din jurul nostru?”. Apărut la Editura Corint, a fost trimis către copiii curioşi şi care se întreabă mereu: cum? de ce? când?

Atlasul acesta îşi propune să vă vină în ajutor şi să vă răspundă măcar la o parte dintre aceste întrebări.

Astăzi, când totul se petrece la o simplă apăsare de buton, măcar o dată fiecare dintre voi, copii, v-aţi întrebat cum au apărut, cine le-a inventat, cum arătau primele mijloace de transport, cum era viaţa fără televizor, fără telefon şi fără computer.

Studiindu-l o să aflaţi multe informaţii despre automobile, trenuri, vapoare, aeronave, rachete spaţiale şi multe alte lucruri interesante.

Cartea explorează lumea maşinilor, a tehnologiei. Aveţi ocazia să cunoaşteţi cum este alcătuit motorul unui automobil, cum funcţionează un computer, camera de filmat, telefonul celular şi alte asemenea lucruri înteresante.

Iată un ABC în introducerea acestor informaţii. Copiii de astăzi, veţi fi tehnicienii, inginerii şi de ce nu, inventatorii de mâine.

Atlasul devine un sprijin deosebit copiilor din ciclul primar. Textele sunt atractive şi foarte accesibile, pe înţelesul vostru, iar ilustraţiile color au farmecul lor incontestabil.

Dacă v-am făcut curioşi, dacă veţi considera că în această carte puteţi găsi răspunsuri la multele voastre întrebări, vă invit la bibliotecă să consultaţi sau să împrumutaţi atlasul “Cum funcţionează tehnica din jurul nostru”.

Vă aştept şi vă doresc lectură plăcută!

Rodica ZAHARIA -bibliotecar

Ce citim?

CRISTIAN ŞI FEREASTRA FERMECATĂ

Este o carte propusă de Editura Aquila, cu un text de Voichiţa Vancu.

Doamna Voichiţa Vancu este Inspector pentru învăţămîntul preşcolar în Oradea.

Preocupată de educaţia celor mici, a ales să vă scrie o poveste. Povestea are o nobilă misiune şi anume să vă transmită un mesaj de bună purtare în diferite situaţii dar şi de a vă transporta într-o lume pe care unii dintre voi o cunoaşteţi prea puţin sau deloc.

Singură nu ar fi reuşit acest lucru. De aceea apelează la Cristian, care devine astfel personajul principal.

Cristian este un băieţel trist pentru că este iarnă şi-şi petrece multe ore la fereastră, plictisit. Degeaba fulgii de nea se străduiesc să-i alunge tristeţea, dansând. Dar cum în fiecare poveste ne-am obişnuit să găsim o zână bună, un pitic sau alt personaj care să-şi ofere ajutorul, autoarea apelează la un spiridiş care vine tocmai la timp în ajutorul lui Cristian.

Spiriduşul rosteşte doar câteva cuvinte magice şi Cristian este purtat, pe neştiute, ca-ntr-un vis, în ograda bunicilor.

“Fii fereastră fermecată

Ca să-l poţi trece uşor,

Într-o lume minunată

Din Ţara Poveştilor...”

Ce poate fi mai minunat decât curtea bunicilor?

În curtea lor Cristian învaţă tot felul de lucruri: cum este viaţa într-o gospodărie, cât de important este să ne purtăm frumos cu animalele pe care le creştem şi care de cele mai multe ori ne asigură hrana. Stând pe lângă bunici, nu mai are timp să se plictisească. În fiecare zi află câte ceva nou. Este încântat să afle că animalele, pe lângă hrană şi igienă, mai au nevoie de iubire ca şi noi, oamenii. Să nu vă închipuiţi că nu va face şi mici pozne. Cristian este copil şi chiar dacă va mai greşi, el învaţă de fiecare dată o nouă lecţie.

Dar spiriduşul nu vrea ca băiatul să vadă doar viaţa din ograda bunicilor.

El va face în aşa fel încât băieţelul împreună cu verişoara lui să ajungă la stâna fratelui bunicului său. Şi cum până la stână e mult de mers, copiii nu pierd nici o secundă.

Natura este generoasă, iar ei au multe de văzut şi de învăţat. Şi ei se bucură de darurile şi spectacolul naturii. Află surprinşi că în natură animalele şi plantele trăiesc altfel şi că nu este bine să intervină mâna omului şi multe alte lucruri interesante.

De fapt Cristian parcă nici nu se mai plictiseşte. Nu-i mai ajunge timpul să descoasă lucrurile din jurul lui. Cred că nici nu se prea descurcă singur. De aceea eu vă invit, dragi copii, să treceţi împreună cu el ferestra fermecată şi să-l însoţiţi peste tot. Împreună veţi descoperi lucruri noi şi să nu uitaţi că acum călătoreşte spre stână. Fiţi alături de cei doi copii şi vedeţi prin ce peripeţii mai trec!

Este de prisos să vă mai spun că pentru a fi alături de ei trebuie să veniţi la bibliotecă şi să împrumutaţi cartea. Ilustraţiile de excepţie şi literele mari fac lectura mai atractivă şi călătoria mai uşoară.

Vă doresc lectură plăcută!

Rodica Zaharia - bibliotecar

Ce citim

TORTUL CU POVEŞTI

de ANA MARIA BLĂJUŢ

Ori de câte ori Secţia pentru copii primeşte musafiri sau atunci când curioşi “de-ai casei” caută prin rafturi, îmi face plăcere să le recomand o carte scrisă de o fetiţă din Roman. Oricine îi citeşte poveştile rămâne fermecat de lumea imaginată de ea. Debordează de fantezie şi oricând poate să născocească o nouă poveste. Asta pentru că traista cu poveşti şi alte scrieri pentru copii nu mai au pentru ea nici un secret. Fetiţa se numeşte Ana Maria Blăjuţ şi între timp a mai crescut, devenind o frumoasă adolescentă. Pe Internet puteţi găsi mai multe date despre ea dar şi ce alte scrieri mai are.

Cartea despre care vreau să vă vorbesc astăzi se intitulează “Tortul cu poveşti” şi cuprinde unsprezece poveşti foarte frumoase ce dovedesc încă o dată marele talent al Anei Maria şi faptul că acesta s-a şlefuit prin multă lectură la care s-a adăugat desigur multă imaginaţie.

Îmi veţi da dreptate doar dacă aveţi curiozitatea să o citiţi.

Şi cum un lucru bine făcut este unul complet, aflaţi că Ana Maria şi-a ilustrat cartea cu desenele proprii şi tot ea a realizat şi coperta. Iată că pe lângă talentul literar, autoarea demonstrează că ştie să deseneze şi să picteze. Şi o face chiar foarte bine!

Nu-mi rămâne acum decât să vă invit la o “felie” din “Tortul cu poveşti”. Puteţi lua orice felie doriţi: “Micul Împărat”, “Povestea păstoriţei Izabel”, “Safirul fermecat”, “O prietenie adevărată” şi altele. Fiecare felie poartă un titlu, dar puteţi lua tot tortul, ceea ce de astă dată este chiar recomandat, pentru că fiecare felie are o altă şi altă poveste cu eroi inventivi şi imprevizibili. Cu toţii se întrec chiar să atingă faima Ilenei Cosânzeana şi a lui Făt-Frumos.

Şi dacă v-a plăcut încercaţi şi voi să scrieţi poveşti. Dacă ştiţi un coleg sau prieten care are talent literar, ajutaţi-l să-şi ilustreze opera în cazul în care voi sunteţi talentaţi la desen!

Vă doresc lectură plăcută şi succes!

Text sugerat de Rodica ZAHARIA - bibliotecar

Ce citim

La litera “G” a raftului cu literatură pentru copii stau cuminţi şi aşteaptă opt titluri superbe scrise de Petre Ghelmez.

Editura “Coresi” le-a grupat în Colecţia”Cărţile copilăriei” şi le-a trimis prin ţară să fie citite de toţi copiii. Şi uite-aşa au ajuns şi la Secţia copii a Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti”.

Petre Ghelmez a fost poet şi scriitor şi a trăit între anii 1932- 2001. A creat o literatură pentru copii, bogată şi variată, de înaltă valoare. Se pare că a fost înzestrat de Dumnezeu cu nenumărate daruri. Vasile Poenaru, un alt scriitor care a scris şi el literatură pentru copii ne spune că: “Cine îl cunoştea nu ştia ce să admire mai întâi: talentul literar desăvârşit, mintea vie şi iscoditoare, sufletul cald ca soarele plin de bunătate şi candoare, judecata dreaptă, ori structura morală fără cusur”.

Toate aceste calităţi, rare precum aurul, Petre Ghelmez le-a pus în slujba celor mai pretenţioşi cititori: copiii. Cele mai bune reviste româneşti pentru copii, “Cutezătorii” şi “Ariel” au izvorât din dăruirea şi convingerea că ei, copiii, merită ce-i mai bun. Tot din bogăţia fiinţei sale artistice s-au născut “Cărţile Copilăriei”, cum a numit el totalitatea scrierilor sale pentru copii.

Toate acestea fiind spuse vă invit şi eu pe această cale să citiţi câteva titluri din prea – plinul talentului său.

“Puf – Pufos şi vestitorii primăverii” , “Puf – Pufos la şcoală”, “Puf – Pufos la bibliotecă”. Trei scenete ce pot fi jucate la serbările voastre sau în cadrul unei competiţii de teatru. Cine este Puf – Pufos o să descoperiţi singuri, lecturând.

“Cerbul cu stea în frunte”, “Balena albastră”- două frumoase cărţi cu povestiri, “Mogâldarii” un poem eroicomic pentru toţi copiii între 9 şi 99 de ani, aşa cum ne prezintă autorul această carte în versuri şi nu în ultimul rând “Nemaipomenita poveste a Omului de Piatră care a inventat alfabetul de piatră”.

Cărţile sunt foarte frumos ilustrate iar pentru cei care poveştile scrise cu litere mari au o mare importanţă, am o veste bună! Sunt pe placul vostru.

Aşadar nu-mi rămâne decât să vă spun că vă aştept, dragi copii, la bibliotecă, să vă convingeţi că nu vă spun...poveşti!

Rodica ZAHARIA - bibliotecar

Ce citim

Este vremea amintirilor. Crăciunul din acest an nu ne-a bucurat cu zăpadă, dar fiecare dintre noi a trăit clipele magice ale sărbătorii cum a putut mai bine. Ne-am făcut planuri, ne-am imaginat tot felul de scenarii pe care le-am realizat mai mult sau mai puţin. Am făcut deja schimb de impresii şi amintiri cu prietenii şi colegii. Eu vă propun să aflaţi ce fel de Crăciun a petrecut un adolescent ce trăieşte într-o carte!

Dacă sunteţi de acord, vă invit să deschideţi cartea scrisă de scriitoarea engleză Anna Dalle ce poartă titlul “Şoptindu-le vrăjitoarelor”.

Anna Dalle s-a născut în anul 1971. Scrie cu drag pentru copii dar şi pentru publicul adult. În restul timpului se ocupă de o librărie ceea ce înseamnă că marea ei pasiune este cartea.

“Şoptindu-le vrăjitoarelor” este cartea pe care vrei să o citeşti chiar dacă ai obosit, acţiunea odată demarată se desfîşoară în cascadă, palpitantă, cu personaje inedite ce trec uneori prin situaţii emoţionante şi surprinzătoare.

Totul porneşte de la o banală călătorie în vacanţa de Crăciun a unui adolescent, Joe care se îndreaptă cu trenul spre mama sa , el locuind cu tatăl său după ce părinţii s-au despărţit.

Dorindu-şi o vacanţă cu ambii părinţi, imaginându-şi o vacanţă cu multe jocuri în zăpadă, stătea dezamăgit în compartimentul de tren în care călătorea.

Gândind că sora sa nu-i va fi un partener pe măsură, mama va fi desigur foarte ocupată iar tatăl vitreg nu este mare amator de astfel de jocuri, perspectiva unei vacanţe de Crăciun nu era foarte roz.

Dar cum astrele nu stau degeaba, îi pregătesc lui Joe o vacanţă inedită.

Încă din tren cunoaşte tot felul de persoane care mai de care mai ciudate. Se trezeşte membru al Sabatului Urzicii Moarte, desigur un ordin vrăjitoresc. Face cunoştinţă cu un nou mijloc de transport: mătura. Se pricopseşte cu o nouă prietenă, Tweggy care-l însoţeşte în lumea ciudată a vrăjitoarelor şi împreună încearcă să dezlege un mister. Este vorba de vrajă grozavă scrisă cândva de cea mai mare vrăjitoare de pe pământ, pe o hârtie ce dispăruse cu foarte mult timp în urmă.

Joe şi prietena sa fac o greşeală care i-ar putea costa .Totul se petrece în ritm alert . Capcane şi surprize îi aşteaptă la tot pasul.

O bibliotecară, ca orice bibliotecară , este de fapt cea mai periculoasă dintre vrăjitoarele descrise în această carte. Probabil că deja începeţi să nu mai înţelegeţi nimic.

O să încerc să fac o vrajă care să vă trimită la bibliotecă de unde să împrumutaţi această carte şi dacă o veţi citi o să aflaţi cam cum stau lucrurile şi cum a fost vacanţa de Crăciun a lui Joe, ce personaje surpriză mai apar, eventual să-i daţi şi o mână de ajutor pentru că trece uneori prin situaţii mai critice.

Vă doresc lectură plăcută!

Rodica Zaharia – bibliotecar

Recomandăm o carte: Invenţia lui Hugo Cabret

Cartea pe care vi-o recomand astăzi este cea care a stat la baza filmului realizat de Martin Scorsese, "Hugo", film pentru care regizorul a primit în acest an Premiul Globul de Aur.

Brian Selznick, autorul romanului "Invenţia lui Hugo Cabret", s-a născut în New Jersey şi a lucrat după absolvirea colegiului într-o librărie pentru copii, unde a fost ilustrator pentru multe cărţi şi pentru diverse evenimente organizate de librărie.

Poate că acesta este motivul pentru care, la prima vedere, "Invenţia lui Hugo Cabret" pare a fi o carte pentru copii. Hugo Cabret se înscrie pe linia orfanilor lui Dickens, acei copii cu capacităţi de înţelegere a vieţii ieşite din comun, copii pe care destinul i-a lovit din plin fără a le altera însă talentul şi nobleţea sufletească. Orfan al unui foarte bun ceasornicar, Hugo trăieşte într-o gară, în Paris, având grija ceasurilor mecanice ale acestei gări. El de fapt, locuieşte la propriu într-un ceas, ceea ce eu găsesc a fi un simbol încântător pentru ideea că timpul poate fi cucerit. Băiatul îşi dedică mai multe luni pentru a repara, pentru a readuce la "viaţă", o maşinărie ciudată, un soi de robot mecanic, lucru care îl va purta într-o călătorie captivantă în viaţa celui ce a inventat acel omuleţ mecanic. Inventatorul este nimeni altul decât Georges Melies, cel care şi-a început cariera ca magician, pentru ca mai apoi, după ce Fraţii Lumiere au inventat filmul, să-şi construiască un aparat de filmat şi să devină primul cineast important francez. A făcut sute de filme mute care s-au bucurat de mare succes înainte de primul război mondial. Georges Melies a fost un vizionar, primul care a înţele că filmul nu trebuie să reflecte neapărat viaţa reală, el poate avea capacitatea de a capta visele.

Cartea are o grafică deosebită, mai bine de jumătate din conţinutul volumului este ocupat de imagini. Când o grafică bună se întâlneşte cu o poveste bună, vă daţi seama că rezultatul este nemaipomenit. Iar când întreaga carte îi insuflă cititorului optimism şi credinţa în ideea că toţi avem rostul nostru bine definit pe această lume – "pentru că lumea este o maşinărie complexă, fără piese de rezervă" - după cum afirmă micul protagonist al cărţii, atunci lectura devine una cu adevărat memorabilă.

Nicoleta SĂLBATECU - bibliotecar

Recomandăm

Noi am “auzit de la alţii" că Radu Rosetti, patronul spiritual al bibliotecii noastre, a creat „cea mai preţioasă memorialistică din literatura română” (Eugen Lovinescu).

Semnalăm apariţia primului volum, “Ce am auzit de la alţii”, din ciclul „Amintiri” de Radu Rosetti, într-o nouă ediţie, la Editura Humanitas.

Menţionăm că în colecţiile noastre se găsesc cele două ediţii anterioare şi depunem eforturi să obţinem şi această ediţie, care beneficiază de o prefaţă a reputatului istoric Neagu Djuvara şi de o prezentare grafică deosebită.

Sărbătoarea noastră cea de toate zilele

Ne aflăm în preajma unei mari sărbători creştine, Sfintele Paşti.

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului este considerată cea mai mare sărbătoare pentru creştini, mai mare chiar decât Naşterea Lui.

Cred că este momentul cel mai potrivit să ne răspundem la întrebarea: ce este o sărbătoare?

Mă gândesc la copiii care văd cum în jurul lor se desfăşoară o serie de pregătiri, activităţi legate de acest eveniment: de la curăţenia de primăvară, mersul mai des la biserică, pregătirile pentru masa pascală, hăinuţele noi, etc.

Cine poate să ne răspundă mai bine la această întrebare decât o carte?

Să ne spună care este rolul sărbătorii, de unde vine. Să înţelegem ce se află dincolo de bucuria festivă, ce se crede, ce se spune, cum se aşteaptă, cum se pregăteşte, ce se face şi de ce.

Cartea la care m-am gândit că ar fi de mare ajutor se numeşte "Sărbătoarea noastră cea de toate zilele" vol II. scrisă de Alexandra Ştiucă şi apărută la Editura "Cartea de buzunar".

Autoarea vă invită să călătoriţi în lumea datinilor şi a obiceiurilor de primăvară.

Revenind la sărbătoare, a serba, a sărbători, aflăm că este o revenire, o împrospătare prin memorie şi repetare. Desemnează respectul faţă de o istorie trăită de alţii, un eveniment cu mari semnificaţii pentru o comunitate, un grup confesional sau chiar pentru omenire. Această carte vă ajută să înţelegeţi pe deplin ce înseamnă o sărbătoare, ce comportament trebuie să adoptăm.

În cazul unei sărbători religioase comportamentul nostru este reglat de perioade în care predomină uneori postul, anumite interdicţii.

Perioada de purificare a sufletului şi a trupului, ce coincide cu reînvierea naturii, împăcarea cu noi şi ceilalţi este nelipsită, pentru ca momentul sărbătorii să fie trăit din plin.

Paginile acestei cărţi vă oferă prilejul de a afla istoria şi semnificaţia Învierii Domnului, de a afla datini şi obiceiuri din diferite zone ale ţării, obiceiuri păgâne şi creştine păstrate din generaţie în generaţie.

De un real folos sunt şi fotografiile realizate chiar la evenimente şi cu eroi reali.

Dacă aveţi răbdarea necesară pentru a înţelege mesajul autoarei, veţi constata că sărbătoarea nu înseamnă doar bucurie ci şi freamătul aşteptării, cu toate pregătirile ei, fără de care nu ar fi completă, din care ieşim încununaţi cu noi energii, mai buni, mai puri.

Vă doresc lectură plăcută şi cu folos, iar Sfintele Sărbători de Paşti cu fericire!

                                                                                                             

 

Ce citim

Cartea pe care v-o propun astăzi se adresează celor pasionaţi de invenţii. Dacă printre voi se află astfel de pasionaţi, atunci cu siguranţă trebuie să citiţi "Mari invenţii" de Mihail Drumeş.
Mihail Drumeş, pe numele său adevărat Mihail Dumitrescu,este fiul sârboaicei Despina şi a meseriaşului macedonian Vasile Dumitrie, devenit Dumitrescu după stabilirea în România.
Semnează cu pseudonime încă de când era elev la Liceul din Balş unde a scos o revistă şcolară cu numele "Licurici", în care publica versuri şi proză semnate Mihai V.Demetrescu.

Nu am să insist asupra activităţii sale literare şi la colaborările sale la revistele literare, ci, voi aminti doar câteva titluri publicate şi care vă sunt cu siguranţă cunoscute : "Invitaţie la vals", "Elevul Dima dintr-a şaptea", "Scrisoare de dragoste".

Nu pot să nu amintesc perioada anilor 1942-1947 în care iniţiază un amplu program de tipărire a cărţilor pentru copii şi tineret.

A repovestit capodopere literare aparţinând lui Homer, Schiller, Gogol, Goethe, J.Swift, M.Twain şi alţii.

Dintre pseudonimele mai cunoscute sub care şi-a semnat opera amintesc: Moş Ene, Unchiul Victor, Mihail Drumeş, Barbu Apelevianu.

Revenind la titlul "Mari invenţii-povestiri adevărate", cuprinde în paginile sale începuturile a ceea ce înseamnă astăzi trenuri de mare viteză, telefon, electricitate şi beneficiile ei, automobilul, CD-ul şi altele.

Toate au în spate o poveste, vieţi de oameni,minţi sclipitoare. Poveştile unor semeni de-ai noştri care au crezut în ei şi-n viitorul omenirii.

Cine a dăruit lumii aceste mijloace de locomoţie, de comunicare, cum s-a ajuns de la opaiţ la becul electric?

Sunt întrebări la care găsim răspunsuri în această carte.Cu talentul său scriitoricesc, Mihail Drumeş,ne transportă în lumea de atunci, alături de personajele şi condiţiile din epoca respectivă.

Mulţi din cei care astăzi sunt mai în vârstă,îşi amintesc probabil de vremea când legăturile telefonice se făceau printr-o centrală a poştei, unde un lung şir de telefonişti, la un semnal al unui bec luminos, puneau în contact firele abonaţilor.

Avuţiile, sănătatea, fericirea şi însuşi destinul oamenilor s-a legat de existenţa telefonului şi nu ne mai putem lipsi de el.

Povestea automobilului este mult mai veche şi apariţia lui este legată de câteva întâmplări ce merită a fi citite.Progresele în domeniul telegrafiei fără fir, se datoresc mai multor oameni de ştiinţă.

Cercetători ca Guliemo Marconi, a cărui activitate de cercetare a fost răsplătită cu Premiul Nobel în anul 1937, n-a încetat să studieze proprietăţile undelor electrice şi legile lor de propagare, până în ultima zi a vieţii.

Edison, ne-a dat şi "maşina vorbitoare" din care s-a dezvoltat patefonul şi discurile muzicale.

O invenţie , oricât ar fi de complicată şi grea, nu poate înfrânge strădania celor pe care pasiunea îi îndeamnă să ducă mai departe făclia progresului.

Cu toate acestea tehnica nu şi-a spus ultimul cuvânt.Mai sunt numeroase îmbunătăţiri de adus la care savanţii se gândesc şi se vor gândi mereu.

Până atunci să le cunoaştem frămăntările, şi fărâme din viaţa celor care ne-au deschis calea spre progres.


Lectură plăcută!

bibliotecar,
Rodica Zaharia

Recomandăm o carte

Basme  de  Adrian Botez



Basme pentru copii, pentru oameni mari şi "pentru foarte mari oameni" cum specifică autorul.
Adrian Botez este un scriitor contemporan. S-a născut în anul 1955 la Gura Humorului, judeţul Suceava.
Din anul 2004 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău. În prezent este profesor de limba şi literatura română la Grupul Şcolar "Gheorghe Balş" din Adjud.
Descoperă lumea poveştilor la patru ani, graţie tatălui său care-i citea poveşti ca să nu se mişte din patul în care era ţintuit din cauza unei maladii.
Tatăl său îi citea poveştile doar pe jumătate obligându-l astfel să înveţe să citească sau să-şi imagineze restul poveştii.
Mai târziu, prin peregrinările sale prin sanatorii îi uimea pe copii cu poveştile pe care le ştia sau şi le imagina.
Băieţelul foarte fragil care n-a învăţat să se joace, aidoma celor de vârsta lui, şi-a creat propriul joc: jocul de-a cuvintele , de-a poveştile, de-a cărţile, cel mai încântător joc care s-a creat vreodată.
Pledoaria pentru basme, este atât de puternică, cu cât constată că generaţiile de copii de astăzi, crescuţi lângă calculator, aruncă uşor la gunoi o zână defectă, un spiriduş, un Făt- Frumos dezasamblat.
Iată şi o mărturisire a autorului în acest sens:
"Ăsta-i adevărul adevărat:pentru toţi oamenii de azi, mari sau mici, bunele şi blândele, sfintele, tămăduitoarele de plictiseli şi disperare -BASME, nu vor fi niciodată prea multe - în această uricioasă şi răutăcioasă lume, plină de înspăimântătoare singurătate, e o nevoie disperată de BASME..."
Îndreptândun-ne acum spre poveştile pe care le conţine cartea, frunzărind cuprinsul, vom descoperi că unele sunt franţuzeşti, vietnameze, coreene, greceşti, norvegiene, un bun prilej pentru autor a-i introduce pe cititori în istoria, civilizaţia, cultura şi religia altor popoare.
Fiecare dintre ele ascunde un tâlc.
"Emigrantul şi pasărea măiastră" - o poveste românească foarte aproape de realitatea zilelor noastre, ne dezvăluie sufletul trist al celor pribegi şi înstrăinaţi.
"Arătările mării" - o poveste grecească, povestea lui Barba Ianis,despre greci, fraţi ai mării. Nu poţi să nu te înfiori şi să nu trăieşti alături de "lupii de mare" întâmplări stranii, situaţii limită, şi să nu lauzi la rându-ţi dreptatea cerească ce se revarsă asupra marinarilor îngroziţi.
"Vasilică al lelei Zamfira", "Firul zânelor", "Fetiţa şi fluturele" sunt doar câteva din basmele pe care autorul vă invită să le citiţi şi de sunteţi mari sau mici, o să fiţi mai bogaţi cu o învăţătură.
Veţi afla că fiecare dintre noi în faţa morţii suntem egali, că un comportament neadecvat ucide prietenii, că nu trebuie să ne însuşim averi nemuncite, că datorăm recunoştinţă celor ce ne fac bine, că la rău nu se răspunde tot cu rău şi cîte altele.
Vă invit să citiţi basme. Este un antidot pentru zilele mai triste dar şi un bun prilej pentru a vă petrece frumos zilele frumoase.
 
bibliotecar,
Rodica Zaharia