luni, 31 ianuarie 2011

Saga "AMURG" la Cafeneaua Cititorului



Ai citit "AMURG"? Ţi-a plăcut ?
Sau poate ai văzut filmul realizat după această celebră saga?
 Atunci de ce stai acasă? Hai să te întâlneşti cu colegii tăi la bibliotecă, discută cu ei despre carte la Cafeneaua Cititorului,
 miercuri, 2 februarie, la ora 16.00,
iar noi îţi vom acorda mici premii surpriză, dacă ne convingi că "Amurg" e un roman tare, iar filmul e "marfă".

joi, 27 ianuarie 2011

Programul activităţilor bibliotecii: FEBRUARIE 2011

 
DATA
EVENIMENTUL
TEMA
ARTISTUL
LOCUL
DESFĂŞURĂRII
1 – 11
Expoziţie de carte
F. M. DOSTOIEVSKI
11 nov. 1821 – 9 feb. 1881
130 de ani de la moarte
Sala de lectură adulţi
01.01-15.02
Expoziţie de carte
RADU ROSETTI
14 sept. 1853 - 12 feb. 1926 85 de ani de la moarte
Sala de lectură copii
1 – 28
Expoziţie de carte
ADRIAN MANIU
6 feb. 1891- 20 apr. 1968
120 de ani de la naştere
Secţia adulţi
1 – 28
Expoziţie de carte
PIERRE-AUGUSTE RENOIR
25 feb. 1841 – 2 dec. 1919
170 de ani de la naştere
Filiala ,,Cosânzeana”
2, 9, 16, 23
ora 16:00
Videoproiecţie pe teme turistice
Clubul de Ecologie şi Turism Montan ,,ŞANDRU”
preşedinte Gheorghe Istrate
Spaţiul multifuncţional
3, 10, 17, 24
ora 16:00
Audiţii muzicale explicate şi comentate
,,DA CAPO AL FINE
Prof. Laurenţiu Caitar
Aula bibliotecii
8, 22
ora 16:00
Videoproiecţie
DVD cultural
INSTINCTUL UMAN”
Aula bibliotecii
14 – 28
Expoziţie de carte
MARIN SORESCU
19 feb. 1936 – 8 dec. 1996
75 de ani de la naştere
Sala de lectură adulţi
16
ora 16:00
Lansare de carte
C. H. COVATARIU, Minime,
Iaşi, Editura PIM, 2010
Aula bibliotecii
16 – 28
Expoziţie de carte
CONSTANTIN BRÂNCUŞI 19 feb. 1876 - 16 mar.1957
135 de ani de la naştere
Sala de lectură copii
23
ora 16:00
Videoproiecţie pe teme turistice
HAI-HUI PRIN MUNŢI
prof. Marelena şi Radu Puşcarciuc
Aula bibliotecii
24
ora 15:00
Atelier de origami
inst. Monica Rusu,
inst. Liliana Şandor,
prof. Gabriela Oprea
Proiecte culturale
24
ora 17:00
Recital cameral
ANDREI CIOBANU – vioară
RALUCA RAD - pian
Spaţiul multifuncţional

miercuri, 26 ianuarie 2011

In memoriam


Safta VARLAM, descendenta patronului spiritual al bibliotecii noastre, Radu Rosetti, ne-a părăsit lăsând în urmă amintirea generozităţii şi discreţiei unei aristocraţii româneşti apuse.
Safta VARLAM, Radu Beldiman împreună cu prof. Mihai Ciobotaru, fost director al bibliotecii
  Ultimii aristocraţi
de Alina BAISAN
Articol din revista ELLE, 20.04.2010
Neagu Djuvara si Safta Varlam, doi dintre ultimii descen­denti ai aristocratiei romanesti, vorbesc despre privilegiile si blestemele care i-au urmarit pe cei de vita nobila, intr-un secol de viata, si dezbat pe marginea disparitiei unei intregi clase sociale.
Condamnarea la moarte

Cum anume le-a folosit educa­tia aleasa acestor oameni care, din virful piramidei sociale, au a­juns sa fie striviti de cei care repr­ezentau talpa societatii?
Neagu Djuva­ra, pe care norocul l-a tinut departe de tara in aceasta pe­rioa­da cumplita, crede ca i-a ajutat in aceeasi masura in care le-a dat brinci . „stiindu-se coboritori din persoane care au facut cinste neamului, au avut curajul sa rezis­te mai usor. Desigur, au fost printre ei si ticalosi care au plecat capul, asta ca sa nu mai dau si eu nume despre care vorbeste astazi toata presa. Puteai sa fii de origine boiereasca, dar numele tau sa nu spuna nimic si atunci reu­seai sa te angajezi. Dar daca te miroseau ca erai de origine sociala nesanatoasa, te persecutau. Martha Greceanu, a carei mama era nascuta Ghica, imi povestea ca reusea sa se angajeze dactilografa sau traducatoare de engleza, iar cind se descoperea cine este, era data afara de peste tot. O tinea pe maica-sa intr-o camaruta de trei metri pe trei, cu un singur pat, unde se culcau impreuna. Era oarecum condamnata sa moara de foame. S-a facut dinadins o persecutie din asta, pentru a distruge o intreaga categorie so­ciala. si nu vorbesc aici doar de coboritorii din vechea boierime, care nu mai erau chiar numerosi. Dar toata bur­ghezia care se incropise in o suta cincizeci de ani si care daduse o seama de oameni valabili – medici, ingineri, avocati –, toti acestia au fost persecutati crunt.“
Safta Varlam priveste cu detasare cele intimplate. „Daca nu ar fi fost comunismul si noi am fi ramas niste privilegiati, nu am fi stiut cit valoram fiecare. Aveam avere frumoasa, bucatareasa, guvernanta si probabil nu m-as fi apucat de munca.“

Asa se face ca, desi avea studii de drept si de istorie, a luat-o de la zero, angajindu-se ca desenator la Institutul de Studii si Proiectari Hidro­ener­getice, unde a lucrat timp de 25 de ani. „
Mama era o persoana cu foar­te mult simt practic“, isi aminteste Ion Varlam. „Cosea bine, stia timplarie, repara biciclete, asa ca desenul liniar i-a placut de minune. Dar sa nu va imaginati ca pina la venirea comunismului nu facea nimic. Se ocupa de administrarea averii. Nu statea cu cucoanele la cafea. Parintii mei nu au fost niste petrecareti: se duceau la masa la rude si la prieteni, dar nu la baluri, asa cum s-ar crede!“
Aristocratia, azi
Safta Varlam isi aminteste: „Bunicu’ vorbea moldo­venes­te, pe cind tata vorbea corect literar. Vorbind cu parintii, cu bu­­nicii, inveti lucrurile pe care poti sa le faci si pe care nu trebuie sa le faci. Asta e foarte greu de invatat. Cum sa vorbim noi limba taranilor?“ Amestecul cu clasele sociale de sub ei era de neconce­put, cu toate ca oamenii de rind veneau sa le ceara sfa­tul. „E un trend acum sa vorbesti despre disparitia a­ris­­tocratiei”, constata Ion Varlam.

„Insa nu
a disparut decit acel stil de viata cu care ei se inconjurau pe vremea cind erau niste oameni avuti. Adoptau acest stil din credinta ca ei au o misiune exemplara fata de restul lumii si ca aceasta exemplaritate trebuie ilustrata cu oarecare protocol si pompa. Nobilimea a fost locul de conservare a valorilor autentice si locul de afirmare a noilor valori. Membrii ei nu erau niste creatori, sau erau doar in ceea ce tinea de exemplaritate. tin minte ca atit bunicul meu, cit si cel al verilor mei, isi petreceau o buna parte din timp ascultind problemele taranilor. Inainte de a merge la avocat sau la doctor, oamenii veneau sa le ceara lor sfatul. Activitatea aceasta, pe care azi am numi-o pretentios «de consultanta», se datora autoritatii morale care o aveau pe plan local, mostenire a feudalismului“, explica Ion Varlam.
Neagu Djuvara sustine ca educatia aleasa este cea care inca te diferentiaza de restul. „Chiar si in Niger, unde am lucrat ca diplomat, in mica societate frantuzeasca de acolo, formata din cei care se stiau nobili, pe mine m-au cooptat imediat. De unde au stiut?! S-au ghidat dupa maniere, dupa felul in care vorbeam.
Cu toate astea, nimic nu il opreste sa priveasca cu detasare si amuzament unele semne de parvenitism in rindul strabunilor sai. „Strainii au speculat ca boie­rimea nu este nobila, pentru ca la noi nu au existat titluri de tip occidental, asa cum nu au fost mult timp nici in Polonia. Or, la noi, boierimea se mostenea prin faptul ca erai fiu de boier, ca aveai paminturi imense de pe care se putea aduna oaste in caz de pericol. Abia dupa venirea fanariotilor, Constantin Mavrocordat a hotarit ca, daca timp de trei generatii o familie nu mai are mari dregatorii in stat, pierde titlul de boier, devenind mazil. Acum se confunda cumva titlul de mare boier cu cel de mare dregator. Au avut si romanasii nostri un complex, cind au inceput sa ca­latoreasca in Occident. Multi dintre ei – este si cazul unor membri ai familiei mele dinspre mama, Gradistenii – si-au trintit niste coroane de conti, dar sint convins ca nu aveau dreptul.“

Dar asta se intimpla pe vremuri. Ce pret mai punem astazi pe numele strabunilor, cind ierarhia valorilor se rastoarna de la o zi la alta? Pentru Safta Varlam au ramas doar amintirile inecate in negura timpului si compania unor prietene de generatie, tot mai putine de la an la an. Refuza sa faca mare caz din faptul ca este aristocrata.
Fiul acesteia, insa, crede ca „
nobilimea este o nevoie sociala. Chiar acolo unde toti indivizii au fost exterminati si nu mai exista, se naste alta. Se regenereaza, atita timp cit familii ca Ghica, Sturdza, Bibescu, Brancoveanu, Miclescu au copii si exista un cadru familial in care se transmit aceste valori. E adevarat ca in momentul de fata e greu sa aiba influenta, dar eu nu cred in disparitia totala a acestei clase. Bine, nu se mai fac nobili ereditar, dar se formeaza o noua aristocratie, din care fac parte niste oameni de bine, pentru care optiunea binelui impotriva raului motiveaza actiunile lor in viata“.
Neagu Djuvara crede ca „aristocratia s-a sfirsit definitiv, in toate tarile. Am citiva verisori mai tineri pe aici care nu mai au deloc constiinta apartenentei la aceasta clasa. Ca sa nu mai spun ca si casatoriile sint foarte amestecate, iar fete frumoase si dragute si destepte aproape ca nu mai gasesti decit printre cele coboritoare din fosta nomenclatura! Avem, insa, incetul cu incetul, o elita de tineri, indiferent de originea lor, care din punct de vedere al structurii intelectuale s-au invatat cu moravurile din Occident. Sintem totusi o tara tinara politic si, fiind si mai ambitioasa, se poate intimpla sa ne infigem in Europa cu oameni tineri, care sa ajunga la virful politicii europene. E un fenomen universal ca aceia care vin de la periferie sa impinga rindurile si sa ajunga in virf. Asa ca nu sint pesimist pentru marele viitor, ci doar pentru viitorul imediat“.

marți, 25 ianuarie 2011

Castelul lui Cuza

     24 Ianuarie, un bun prilej să vă aduc în atenţie „Povestea unui castel blestemat –Ruginoasa” de Theodor Râşcanu, apărută la Editura Porţile Orientului, Iaşi. Este o ediţie semnată de Boris Crăciun, care a făcut o pasiune din a ne prezenta cărţi şi albume ce prezintă legende, trecututul neamului nostru.
„Povestea unui castel blestemat –Ruginoasa” îl are în centrul acţiunii pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Pasionaţii de istorie şi nu numai ei, citind această carte vor descoperi lucruri inedite despre viaţa familiei domnitorului, copilăria sa, viaţa de adolescent, de bărbat căsătorit, de Domn al Principatelor Unite. De asemenea, pot afla cum funcţiona societatea şi mici picanterii ale societăţii din acea vreme.
Sunt expuse simplu, atractiv, altfel decât în cărţile de istorie, iar când povestea începe cu „A fost odată...” altfel îţi iei îndemnul să citeşti.
Tot în paginile acestei cărţi aflaţi cum devine muzeu Castelul de la Ruginoasa şi ce eforturi s-au depus pentru ca acesta să fie reconstituit cât mai aproape de original.
Nu au fost uitaţi nici cei care şi-au dat concursul în căutarea mobilei şi în a stabili destinaţia fiecărei camere.
Muzeografi pasionaţi au făcut mari eforturi, pentru ca trecutul să nu fie uitat, să cinstim eforturile înaintaşilor şi ca cititorul să nu-l cunoască doar pe Cuza-domnitorul, ci, şi pe Cuza - omul.
Dar ce farmec ar avea toate acestea doar scrise într-o carte dacă nu ar fi ilustrate mai ales cu fotografii de epocă?
De fapt meritul lui Boris Crăciun este că toate cărţile sale se evideţiază prin multele imagini ce-l introduc pe micul cititor în atmosfera epocii şi fac ca informaţiile să fie mai uşor de reţinut.
Nu pot să închei fără să amintesc ultimul capitol al acestei cărţi, care este ocupat de un scenariu scris tot de Boris Crăciun cu titlul: „Cuza la Ruginoasa” care vine ca o încununare a muncii de documentare.
Acest scenariu poate constitui o veritabilă piesă de teatru jucată cu ocazia sărbătoririi zilei de 24 Ianuarie( şi nu numai) la şcoală sau în alt spaţiu.

bibliotecar,
Rodica Zaharia

DVD Cultural


Marţi, 25 ianuarie 2011, ora 16, va rula, în Aula bibliotecii, în cadrul proiectului DVD Cultural, a doua partea a filmului documentar  intitulat “Mintea umană şi cum ne folosim de ea” ce face parte din colecţia de documente audio-video a bibliotecii.
Vă invităm şi vă aşteptăm cu drag!

miercuri, 19 ianuarie 2011

Multumim, dragi prieteni voluntari!

Marţi, 18 ianuarie 2011, a fost lansată prima întalnire oficială cu cei doritori a face parte din echipa de voluntari a Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti” din Oneşti.


Ne-au bucurat sufletele cu prezenţa adolescenţii şi adulţii din comunitatea noastră.

Într-un număr considerabil s-au înscris elevii Colegiului Tehnic “Petru Poni”, coordonaţi de d-na profesor Marinela Munteanu cu o bogata experienţă în activitatea de voluntariat, dar şi elevi din alte licee ale oraşului: Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir”, Liceul Teologic “Fericitul Ierimia”, Colegiul Naţional“Grigore Moisil”, Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci”.

Ne face mare plăcere să nominalizăm voluntarii înscrişi în echipă, cu menţiunea că lista rămâne deschisă tuturor doritorilor. Aşadar, într-o ordine pur aleatorie, vi-i facem cunoscuţi pe inimoşii noştri voluntari:

Şandru Sandra-Paula, Baciu Paula Maria, Văleanu Bianca, Mamaliga Doina, Vasiliu Mădălina, Creţu Denisa, Barbu Mădălina, Zaldea Raluca, Munteanu Melania, Anton Adelina, Lupu Georgiana, Palferenţ Andrei-Bogdan, Moldoveanu Gheorghe-Răzvan, Potârniche Ionuţ, Posteucă Vlad, Onesim Rareş, Sibişteanu Monica, Barbu Silvia si Bogdan Forcos. 

Voluntarii au primit mapa cu activităţile bibliotecii, iar noi, bibliotecarii – prin hotărârea şi dorinţa lor de a-şi onora scopul acestei acţiuni de voluntariat – mulţumirea unui proiect de viitor.

Misiunea principală a voluntarilor este de a promova CULTURA prin mediatizarea activităţilor care se desfăşoară în bibliotecă.

Recunoaşterea meritelor fiecărui membru prin înmânarea unei diplome de Voluntariat Cultural, la sfârşit de an calendaristic, din partea bibliotecii, nu a fost singura motivaţie de a se înscrie în echipa noastră. Mulţi au susţinut că experienţa pe care o vor căpăta prin participarea la aceste acţiuni îi va face mai încrezători în forţele proprii. Barierele socializării şi comunicării vor fi învinse iar abilitatea de a convinge va fi un atuu în profesiile lor viitoare.

Odată cu lansarea acestei iniţiative de formare a echipei de voluntari am derulat şi primul episod al proiectului DVD Cultural, prin proiecţia unui film documentar din colecţia de documente audio-video a bibliotecii, intitulat: “Mintea umană şi cum ne folosim de ea”.
Facem cunoscut, tot acum, că marţi 25 ianuarie 2011 ora 16, va rula o nouă videoproiecţie în Aula Bibliotecii, la care vă invităm şi vă aşteptăm cu drag.

Mulţumim tuturor celor care au participat la eveniment, colegilor noştri din bibliotecă şi nu în ultimul rând celor care au răspuns invitaţiei noastre.



Coordonatori proiect, bibliotecari: Diţu Diana şi Năstase Mirela

Ce veseli sunt românii trişti !

Să încep prin a vă face o confesiune. Am perioade când ocolesc scriitorii români. Când mă simt obosită, apăsată, când mă încearcă un soi de deznădejde, în sfârşit, când nu sunt tocmai în apele mele, evit scriitorii români aşa cum eviţi uneori cunoştinţele apropiate ca să nu te întrebe cum te simţi.
Nu îmi explic prea bine de ce. Ştiu pe cineva care lucrează de foarte mult timp în America şi care spune despre români că sunt trişti. Eu aş spune doar că suntem ceva mai dumiriţi. Veselia vine de multe ori din uimire, din încântarea descoperirilor pe care le faci , iar pe noi nu ne mai miră prea multe lucruri. Dar o să revin asupra acestei idei puţin mai târziu.
Ieri seară mi-a fost înapoiată cartea lui Cosmin Manolache, "Ce faţă cumplită am", apărută la editura Polirom în 2004. Nu se poate să ţii cartea asta în mână şi să nu vrei să vezi cine are faţa cumplită şi de ce. Citesc mereu întâi ce scrie pe copertă. Apoi scurta prezentare a autorului. Născut în 1973, în Mizil. Asta m-a făcut imediat şi mai curioasă. Trebuie să văd cu ce poveşti vine cineva din Mizil. Absolvent al Facultăţii de Grăniceri din Iaşi. Cred că scrie pentru băieţi, mi-am spus eu într-o doară. Sunt cărţi pe care le-am considerat mereu pentru băieţi. Cărţile despre război, piraţi, soldaţi, spionaj şi aşa mai departe.
M-am înşelat. Nu e o carte pentru băieţi sau pentru fete. E o carte pentru toţi cei care pot presimţi misterul care există în fiecare din noi, mister care rezistă în ciuda lucidităţii, a dramelor, în ciuda tuturor întâmplărilor exterioare, a micilor meschinării sau a marilor răutăţi din existenţa noastră cotidiană. Nici nu ştiu când m-a prins miezul nopţii cu cartea lui Cosmin Manolache în faţă. Pentru că nu conteneam să mă mir cât de bine scrie acest tânăr din Mizil şi cum reuşeşte să transforme diverse experienţe, aparent banale, şi parcă fără prea mare legătură între ele, în adevărate pilde. Scrise cu umor, cu tâlc, povestioarele sale autobiografice sunt la început spuse ca-n glumă, pentru ca mai apoi ele să se complice, cititorul nu le mai descoperă la fel de uşor înţelesul, stilul autorului devine mai sofisticat, simţi că personajul a crescut, s-a maturizat, căutările lui sunt mai ambigue pentru cititor. Este foarte interesant modul în care este realizată această trecere, pentru că nu vorbim de un roman autobiografic închegat, ci de o carte alcătuită din scurte secvenţe, din episoade disparate, ca o suită a cărei linie melodică devine imprevizibilă tocmai când crezi că ai prins-o. De aici farmecul aparte al scriiturii lui Cosmin Manolache. Habar n-ai ce o să-ţi mai povestească atunci când întorci pagina. Şi n-ai nici cea mai vagă idee cum se va termina întâmplarea pe care tocmai a început să ţi-o spună. Deşi scrisă ca un lung monolog, toate personajele ne sunt înfăţişate doar prin ochiul eului narator, cartea nu devină nici monotonă, nici monocromă.
La fel de interesantă mi s-a părut economia de mijloace artistice, autorul pare că nu se străduieşte în niciun fel să impresioneze, ai sentimentul că şi umorul îi iese ca din înâmplare, fără să-şi fi propus acesta în vreun fel să te amuze. "Ce faţă cumplită am" este constatarea sinceră, buimacă a cuiva proaspăt trezit din somn, care se miră şi el cu adevărat de ceea ce vede în oglindă. Constatarea cuiva care se detaşează puţin de imaginea sa, privindu-se cu obiectivitate, dar şi cu umor sincer. Nu este nici tristă, nici veselă, nici baladă, nici epopee. E doar "aventura căutării de sine" pe care Cosmin Manolache ne-o împărtăşeşte cu mult har, pare a se descoperi pe sine însuşi pe măsură ce ni se dezvăluie nouă, cântărindu-şi cu precizie - de grănicer (!) - paşii pe care îi face spre noi. Durerea fizică, pe care ne-o relevă în episodul din spital, sexualitatea care-l nelinişteşte în episodul cu Sonia, moartea care-l umple de curiozitate şi de repulsie în acelaşi timp, iubirea şi toate celelalte ne sunt înfăţişate exact atât cât trebuie ca să ne provoace la propria noastră căutare de sine. Ca să definesc în câteva vorbe cartea, mă pot folosi de versurile lui Nichita.
Sunt om, nimic din ceea ce este omenesc nu îmi este străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.
Am să închei spunând că scriitorii români merită toată atenţia. Poate că da, sunt mai trişti, dar ce aventură să-i cunoşti ! Şi dacă românca aceea din America de care vă vorbeam la început spune că noi suntem un popor trist, eu nu pot decât să mă înclin şi mai mult în faţa românilor care te pot face să zâmbeşti în ciuda tristeţii lor. Iar Cosmin Manolache chiar m-a făcut să zâmbesc.

Nicoleta Sălbatecu 

vineri, 14 ianuarie 2011

Un nou proiect la bibliotecă

Marţi, 18 ianuarie 2011, orele 16, are loc prima întâlnire a voluntarilor bibliotecii. 
În debutul manifestării vom inaugura un nou proiect intitulat “DVD CULTURAL “, care işi propune sa ofere utilizatorilor videoproecţii de filme documentare.

Spaţiul de desfăşurare: Aula bibliotecii

                                                       Durata maximă a proiecţiei: 1 h

                                                    Intrarea liberă

                                                    Vă aşteptăm !

luni, 10 ianuarie 2011

Stagiunea muzicala 2010-2011

Debutul cursului de istoria muzicii 2011

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI
BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „RADU ROSETTI”


Joi 13 ianuarie 2011, orele, 16:00,

reîncepe
CURSUL DE ISTORIA MUZICII
DA CAPO AL FINE
sustinut de prof. Laurentiu Caitar
în Aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”.

Continuând traditia seratelor muzicale
Arta de a asculta
Prezentate de dr. Dorin Sperantia timp
 de peste trei decenii, auditiile muzicale
explicate si comentate
se adresează în egală măsură
tinerilor si adultilor,
în fiecare joi, de la orele 16:00
în Aula bibliotecii.

Vă asteptăm cu drag!

Lansare de carte

joi, 6 ianuarie 2011

IANUARIE 2011 : PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR CULTURALE


DATA
EVENIMENTUL
TEMA
ARTISTUL
LOCUL
DESFĂŞURĂRII
3 – 14
Expoziţie de carte
ION MINULESCU
6 ian. 1881 – 11 apr. 1944
130 de ani de la naştere
Sala de lectură adulţi
3 -13
Expoziţie de carte
MIRCEA SÎNTIMBREANU
7 ian. 1926 - 19 aug. 1999
85 de ani de la naştere
Sala de lectură copii
3 – 31
Expoziţie de carte
MATEIU I. CARAGIALE
  25 martie 1885 - 17 ian. 1936
75 de ani de la moarte
Secţia adulţi
3 – 31
Expoziţie de carte
JACK LONDON
12 ian. 1876 – 22 nov. 1916
135 de ani de la naştere
Filiala ,,Cosânzeana”
12
ora 16:00
Lansare de carte
Mariana Bendou,
PIERDUTĂ ŞI RĂSCUMPĂRATĂ,
Ed. Sfântul Ierarh Nicolae, 2010
Aula bibliotecii
12, 19, 26
ora 16:00
Videoproiecţie pe teme turistice
Clubul de Ecologie şi Turism Montan ,,ŞANDRU”
preşedinte Gheorghe Istrate
Spaţiul multifuncţional
13, 20, 27
ora 16:00
Audiţii muzicale explicate şi comentate
Prof. Laurenţiu Caitar
Clubul Copiilor Oneşti
Aula bibliotecii
 27
ora 15:00
Atelier de origami
inst. Monica Rusu,
inst. Liliana Şandor,
prof. Gabriela Oprea
Proiecte culturale
13
Recital de canto
Anastasia Buruian – soprană
Mihaela Spiridon - pian
Spaţiul multifuncţional
14 - 31
Expoziţie de carte
MIHAI EMINESCU
15 ian. 1850 – 15 iun. 1889
161 de ani de la naştere
Sala de lectură copii
17 – 31
Expoziţie de carte
JOSEPH RUDYARD KIPLING
30 dec. 1865 – 18 ian. 1936
75 de ani de la moarte
Sala de lectură adulţi
17 – 31
Expoziţie de carte
UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE
152 de ani de la înfăptuire
Holul principal
19
ora 16:00
Videoproiecţie pe teme turistice
HAI-HUI PRIN MUNŢI
prof. Marelena şi  Radu
Puşcarciuc
Aula bibliotecii

Împreună la început de an

Am citit un roman frumos "ca o primăvară" - cum îl descria cineva. Este vorba despre romanul Annei Gavalda "Împreună", roman care nu te provoacă să-ţi încordezi muşchiul inteligenţei oferindu-ţi inedite satisfacţii intelectuale, dar care te înseninează, te mângâie, îţi dă încredere în tine şi te face să-ţi doreşti să fii mai bun.


"Împreună" a fost unul dintre cele mai mari succese ale momentului în Franţa anului 2004, la numai câteva luni de la apariţie, drepturile de traducere au fost achiziţionate în treizeci şi şase de ţări. A fost ecranizat de către celebrul regizor francez Claude Berri. Dar nu acestea sunt motivele pentru care vi-o recomand şi nici motivele pentru care am savurat-o eu.

În primul rând mi-a plăcut simplitatea cu care e scrisă. Personajele devin tangibile, le simţi imediat foarte aproape de tine. Şi acest lucru se întâmplă cu toate cele patru personaje principale ale romanului : pictoriţa anorexică, tânărul bucătar lipsit de maniere, intelectualul anacronic pasionat de istorie şi bătrâna aproape senilă, bunica bucătarului. Oricât ar părea de greu de imaginat că aceşti patru indivizi ar putea avea ceva în comun unul cu celălalt şi apoi ei toţi cu tine, ca cititor, se întâmplă acest lucru, it's a kind of magic, vorba cântecului. Fiecare te cucereşte în felul său. Autoarea ştie să-i înfăţişeze cu căldura, fără a-i idealiza însă, îşi creionează personajele cu talent şi umor, dezvăluindu-ni-le atât sub aspectele lor nobile, cât şi sub cele ridicole.

Mi-a plăcut apoi nespus umorul Annei Gavalda. Are un umor curat, un umor simplu, care izvorăşte natural din dialoguri, chiar şi sarcasmul e pozitiv în esenţă, până şi în replicile vulgare ale bucătarului simţi permanenta sa căutare a unei lumi mai bune. Anna Gavalda îşi construieşte foarte iscusit dialogurile, e cu adevărat interesantă şi captivantă maniera în care îşi clădeşte personajele şi intriga aproape exclusiv prin dialog, ea "inventează un stil uşor de a scrie, un stil modern potrivit unei lumi în care totul se întamplă năvalnic şi sincopat." Este şi acesta un motiv pentru care romanul se citeşte foarte uşor, pe nerăsuflate şi ai cu adevărat o părere de rău când se termină. Anna Gavalda ar fi cred şi o bună scriitoare de teatru sau de scenariu.

Şi ştiţi ce mi-a mai plăcut ? Mi-a plăcut cum a ştiut autoarea să-şi trântească personajele la pământ, cum ne-a înfăţişat suferinţele fiecăruia, infernul fiecăruia, şi cum a reuşit apoi să-i ridice treptat pe fiecare, să-i salveze ca pe nişte naufragiaţi care păreau imposibil de salvat. Până la urmă mi-a plăcut pentru că îţi dă speranţă. Chiar dacă finalul ar putea fi considerat unul siropos, recunosc e partea cea mai puţin reuşită a romanului, nu am regretat nicio secundă că l-am citit. În fond, în viaţă se mai întâmplă şi lucruri siropoase, nu-i aşa ? Şi-apoi de ce nu ne-am încălzi noi puţin într-o zi geroasă cum e asta cu un roman care insuflă atâta căldură, atâta dragoste de viaţă şi care ne face să simţim că totul poate fi posibil atâta vreme cât rămânem împreună ?

Eu pot să pun pariu că o să vă placă dacă-l citiţi. Vă aştept la bibliotecă. Pentru carte. Şi pentru pariu :).



Nicoleta Sălbatecu

marți, 4 ianuarie 2011

O nouă invitaţie la cafenea

BIBLIOTECA MUNICIPALĂ “RADU ROSETTI” VĂ INVITĂ
JOI, 6 IANUARIE, ORELE 16, LA

CAFENEAUA CITIORULUI

să puneţi o vorbă bună pentru o carte bună!