joi, 6 ianuarie 2011

Împreună la început de an

Am citit un roman frumos "ca o primăvară" - cum îl descria cineva. Este vorba despre romanul Annei Gavalda "Împreună", roman care nu te provoacă să-ţi încordezi muşchiul inteligenţei oferindu-ţi inedite satisfacţii intelectuale, dar care te înseninează, te mângâie, îţi dă încredere în tine şi te face să-ţi doreşti să fii mai bun.


"Împreună" a fost unul dintre cele mai mari succese ale momentului în Franţa anului 2004, la numai câteva luni de la apariţie, drepturile de traducere au fost achiziţionate în treizeci şi şase de ţări. A fost ecranizat de către celebrul regizor francez Claude Berri. Dar nu acestea sunt motivele pentru care vi-o recomand şi nici motivele pentru care am savurat-o eu.

În primul rând mi-a plăcut simplitatea cu care e scrisă. Personajele devin tangibile, le simţi imediat foarte aproape de tine. Şi acest lucru se întâmplă cu toate cele patru personaje principale ale romanului : pictoriţa anorexică, tânărul bucătar lipsit de maniere, intelectualul anacronic pasionat de istorie şi bătrâna aproape senilă, bunica bucătarului. Oricât ar părea de greu de imaginat că aceşti patru indivizi ar putea avea ceva în comun unul cu celălalt şi apoi ei toţi cu tine, ca cititor, se întâmplă acest lucru, it's a kind of magic, vorba cântecului. Fiecare te cucereşte în felul său. Autoarea ştie să-i înfăţişeze cu căldura, fără a-i idealiza însă, îşi creionează personajele cu talent şi umor, dezvăluindu-ni-le atât sub aspectele lor nobile, cât şi sub cele ridicole.

Mi-a plăcut apoi nespus umorul Annei Gavalda. Are un umor curat, un umor simplu, care izvorăşte natural din dialoguri, chiar şi sarcasmul e pozitiv în esenţă, până şi în replicile vulgare ale bucătarului simţi permanenta sa căutare a unei lumi mai bune. Anna Gavalda îşi construieşte foarte iscusit dialogurile, e cu adevărat interesantă şi captivantă maniera în care îşi clădeşte personajele şi intriga aproape exclusiv prin dialog, ea "inventează un stil uşor de a scrie, un stil modern potrivit unei lumi în care totul se întamplă năvalnic şi sincopat." Este şi acesta un motiv pentru care romanul se citeşte foarte uşor, pe nerăsuflate şi ai cu adevărat o părere de rău când se termină. Anna Gavalda ar fi cred şi o bună scriitoare de teatru sau de scenariu.

Şi ştiţi ce mi-a mai plăcut ? Mi-a plăcut cum a ştiut autoarea să-şi trântească personajele la pământ, cum ne-a înfăţişat suferinţele fiecăruia, infernul fiecăruia, şi cum a reuşit apoi să-i ridice treptat pe fiecare, să-i salveze ca pe nişte naufragiaţi care păreau imposibil de salvat. Până la urmă mi-a plăcut pentru că îţi dă speranţă. Chiar dacă finalul ar putea fi considerat unul siropos, recunosc e partea cea mai puţin reuşită a romanului, nu am regretat nicio secundă că l-am citit. În fond, în viaţă se mai întâmplă şi lucruri siropoase, nu-i aşa ? Şi-apoi de ce nu ne-am încălzi noi puţin într-o zi geroasă cum e asta cu un roman care insuflă atâta căldură, atâta dragoste de viaţă şi care ne face să simţim că totul poate fi posibil atâta vreme cât rămânem împreună ?

Eu pot să pun pariu că o să vă placă dacă-l citiţi. Vă aştept la bibliotecă. Pentru carte. Şi pentru pariu :).



Nicoleta Sălbatecu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu