Expoziția „Spiritualitate
și tradiție românească” este semnată de pictorul Ion Zărnescu, născut
la data de 13 noiembrie 1950 în satul Curiţa, Com. Mănăstirea Caşin, Jud.
Bacău. Artistul a urmat Şcoala Populară de Artă – Bacău, Filiala Oneşti, între
1967 și1969. Primul său profesor a fost Gustav Műller,
un pensionar originar din Sighişoara, iar apoi profesorii Ghiţă Mocanu şi Ilie
Boca. La 17 ani, picta biserici sub îndrumarea nonagenarei Ecaterina Ardeleanu,
decan de vârstă al pictorilor oneșteni.
Ion Zărnescu a absolvit Şcoala de
Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, pe care a urmat-o în perioada
1977-1982, din 1978 figurând ca pictor bisericesc.
A urmat primii trei ani ai Academiei de
Artă „Mihai Eminescu” Botoşani, Filiala Bacău, între 1996 și 1999.
A avut câteva expoziţii de grup la
„Cântarea României”, fiind însă mult mai bine cunoscut prin cele aproximativ 60
de biserici pictate din toate zonele ţării.
Această primă expoziție organizată la
biblioteca noastră cuprinde o singură icoană, șase tablouri reprezentându-i pe
patriarhii României și mai multe lucrări dedicate portului tradițional românesc
din Bihor, Făgăraș, Hunedoara, Hațeg, Vlașca, Muscel, Gorj, Bistrița-Năsăud,
Suceava și Bacău. La loc de cinste se află portretele lui Traian și Decebal,
simboluri ale etnogenezei românești.
Artistul plastic Aurel Stanciu - membru
UAP Filiala Bacău, președinte al juriului la cele 16 ediții ale Concursului de
ex-libris organizat anual de Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” - a făcut
vernisajul expoziției, subliniind calitățile lucrărilor prezentate și
invitându-i pe participanți să cunoască lucrările de artă monumentală,
acoperind zeci de mii de metri pătrați, ale aceluiași artist. Un moment emoționant
l-a constituit darul din cărți de artă înmânat de directorul bibliotecii
dlui Ion Zărnescu, a cărui aniversare
fusese cu o zi înainte. Și cum cei ce dăruiesc, adeseori mai și primesc, dl Constantin
Tudose, autorul albumului Porțile de lemn ale satului, Porțile sufletului
(referitor la casele din zona Cașin), a oferit bibliotecii această
realizare a sa, editată în condiții grafice deosebite, menită să îmbogățească
fondul de carte etnografică existent.
Încă o dată se cuvin mulțumiri și
felicitări tuturor celor ce împărtășesc comunității, cu generozitate și
încredere, roadele muncii lor!
LA MULȚI ANI,
domnule Zărnescu!
Prof.
Elena Șerbu
Director
Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu