marți, 6 martie 2012

VASILE si rucsacul sau de vise


Va scriu acum, la ceva timp dupa intamplarea
din 29 februarie 2012, cand l-am avut ca invitat
in cadrul proiectului "Alege-ti profesia!"
pe Vasile Gadinceanu, deoarece am reusit sa
 imi dau seama ca desfasurarea evenimentelor
mi-a depasit planurile, dar mai ales asteptarile.
Eu am vrut sa invit la cea de-a 4 editie a proiectului un tanar care are in spate o poveste de viata, o experienta profesionala si un indemn pentru a le vorbi celor aflati la prima lor rascruce de drumuri in viata despre alegerea unei profesii, despre temeri, vise si certitudini.
Vasile a facut mai mult decat atat, a reusit sa le capteze atentia si sa se contopeasca cu fiecare dintre cei prezenti in sala. Astfel, acestia au calatorit cu el, au simtit ce inseamna truda unei zile de munca departe de casa, au avut aceleasi ambitii si mai ales au visat impreuna cu el.
Pe Vasile l-am cunoscut intamplator, o intamplare frumoasa, navigand pe blogul bibliotecii la rubrica de stiri, unde am dat peste un interviu al lui din "Romania libera", in care vorbea despre proiectul sau “Pedaland spre viitor”, ce consta in parcurgerea a 1000 de km pe o bicicletă veche de oras, fara nici un fel de pregatire fizica, in jurul Taiwanului, in scop caritabil - strangerea de fonduri si carti pentru dotarea unei biblioteci din satul Ghindaresti- judetul Constanta.
L-am incurajat in demersul lui, el mi-a raspuns, apoi am comunicat sporadic, Vasile aflandu-se pe traseul celor 1000 de km. Bineînteles ca, pe langa incurajari, i-am propus să ne alaturam si noi proiectului sau, prin donarea a 300 volume stranse prin proiectul intitulat "Libraria de criza". Totodată, l-am invitat pe Vasile să fie protagonistul proiectului meu "Alege-ti profesia".
Nu am stat nici noi, nici el, pe ganduri si am stabilit un termen, Vasile fiind antrenat deja in hoinareala lui prin 8 tari din Asia (China, Taiwan, Vietnam, Cambodgia, Laos, Thailanda, Malaysia si Singapore).
Cand a ajuns in Europa am pus la cale desfasurarea celor convenite si mi-am dat seama de corectitudinea si seriozitatea lui.
Am stabilit ca intalnirea să aibă loc pe 29 februarie 2012 si ca prezentarea sa se faca in cele doua locatii ale bibliotecii : Aula de la sediul central si Sala de conferinte de la Filiala Cosanzeana.
Cu sprijinul si interesul nemijlocit al conducerii liceelor din Onesti, au reusit sa partcipe la aceste doua manifestari in jur de 300 de elevi.
In ziua cu pricina, s-a prezentat in fata publicului cu modestie si demnitate un tanar uscativ, firav, care a reusit sa captiveze si sa stapaneasca salile pline de elevi.
Structura expozeului si modul in care a fost prezentat au fost gandite in totalitate de catre Vasile, noi doi convenind doar asupra mesajului.
Temele incitante, surprizatoare uneori, au atras atentia, iar modul in care au fost prezentate prin proiectiile power-point si interactivitatea cu sala au tinut auditoriul in priza permanent.
Cineva i-a spus ca are aptitudini de bun psiholog si nu a gresit cu nimic . Aflat la munca grea in Cipru, ca să adune bani spre a-si implini visul de a urma un master in Anglia, folosea instinctiv tehnici motivationale consacrate. Isi lipea pe sifonier literele conceptului de viata "Think Big" (“Gandeste maret”) al lui Ben Carson, elevul sarac si prostut, ajuns o somitate a lumii medicale. Privind in fiecare dimineata la ele, constientiza de ce se află acolo si ce rost au umilinta si efortul.
"Cum iti poate schimba viata o carte", aceasta a fost prima tema dezvoltata de Vasile. A fost o pledoarie pentru a citi si a intelege lumea din carti, “un mod de a ne pierde in alte lumi din trecut sau din viitor”. Ce si cat poti face pentru a-ti urma un vis si cum iti poti folosi resursele, gandind lucid.
Tema 2: "In Romania sau afara"
Raspunsul transant si sfatul de a pleca afara au surprins pe multi, dar prin exemplul personal si invatamintele trase au reusit sa le arate tinerilor ce presupune aceasta experienta, ca să nu rătăcesti prin lume si viata fara un scop bine definit.
Tema 3: "A fi student in strainatate"
Povestea masterului din Marea Britanie ni l-a dezvaluit pe Vasile, acest tanar sarac, tenace si determinat care s-a sprijinit pe banii castigati din munca fizica si pe studiul individual. Totodata a prezentat si alte cai de accedere la invatamantul universitar in Anglia, sprijinul acordat de guvernul britanic.
Daca aveti de gand sa studiati in strainatate .. si eu va recomand asta … atunci va trebui sa va faceti temele extrem de bine. Cercetati fiecare posibilitate si fiecare cerinta a universitatilor … totul depinde de cat de pregatiti sunteti si cat de bune va sunt notele”.
Proiectia filmului de la festivitatea de absolvire a Newcastle University (UK) cu titlul de Master in Arts, Business and Creativity a demonstrat ca Vasile este mandru de a-si fi implinit visul.
Tema 4: "1000 de km pe bicicleta in jurul Taiwan-ului". Calatoria pe care nu a planuit-o, dar in care teoria Think Big a fost aplicata cu succes si tenacitate. O bicicleta veche, pregatire fizica ioc, un gand frumos: infiintarea unei biblioteci intr-un sat din Romania, un traseu: 1000 km, o pedalare de 6-8 ore pe zi, un calcul: fiecare km “vandut” cu 1 lira=pretul unei carti uzate si gandul lui maret s-a concretizat in proiectul “Pedaland spre viitor”. Restul este aventura, cunoasterea limitelor, cunoasterea de sine.
De ce? “Pentru a iesi din mediocritate… pentru a fi cel mai bun” “A fost lupta cu mine insumi sa ma redescopar. Sa vad cat de departe pot sa merg”.
A tinut si un jurnal al acelor zile, concretizat intr-un blog bilingv roman-englez, prin intermediul caruia am si luat legatura.
Tema 5: "Alegeri profesionale in viata"
Exemplul personal, invatamintele pe care le-a tras muncind in atatea domenii si job-uri l-au condus la o singura concluzie: in viata sa faci ce iti place. Ca sa atingă acest deziderat, Vasile le-a adresat tinerilor sai auditori indemnul de se evalua singuri, dar si de a cere sprijinul profesorilor, subliniind că acest tip de demers este de preferat optiunilor de conjunctura sau facile.
Tema 6: "<<Pile>>in strainatate". Vasile a vorbit despre conceptul de "relatii", care coexista in toate societatile, doar ca in strainatate conotatia negativa lipseste. “Networking” este conceptul occidental constand in cunoasterea de persoane influente, dispuse sa ajute tinerii prin reteaua lor de cunoastinte, sau doar cu sfaturi. Tinerii au primit indrumari in ce priveste simpla prezentare, asteptarile si impresia create celor carora se li adreseaza.
Sper ca indemnul lui Vasile de a comunica pe e-mail sau blog incepand chiar cu el sa se concretizeze, pentru ca sigur ati castigat un prieten: : gadinceanuvasile@gmail.com
(unde puteti citi acum impresiile lui Vasile de la intalnirea cu noi )
Tema 7: „Cool” vs. „Tocilar”
Dandu-se drept exemplu in ambele ipostaze (elev-student premiant si tanar aventurier) a interactionat cu auditoriul solicitand definitii ale celor doua ipostaze si concluzionand ; „sunt tocilarul care a hoinarit prin Asia de unul singur, care a strabatut 1000 km pe o bicicleta veche, care a sapat santuri in Cipru si care a incercat sa fie mereu primul la invatatura”
Tema 8: "Implinirea viselor"
Cum credeti ca putea Vasile sa raspunda la aceasta tema, decat indemnadu-i pe toti sa viseze?... „Totul e posibil atata timp cat sunteti dispusi sa munciti din greu ... depasind obstacolele din drumul vostru”
Indemnul de a visa, lucid, si a te bate pentru visele tale, ar putea fi inconfortabil pentru un adult cu copii-adolescenti, dar experienta lui Vasile, determinarea si incapatanarea de care a dat dovada in atingerea viselor lui, te fac sa fii increzator si pe tine, Toma Necredunciosul.
Discursul lui a captivat si ne-a pus pe ganduri.
La sfarsit i-au fost puse nenumarate intrebari din partea tinerilor. Patru dintre ele au fost recompensate:
 -Care a fost cea mai frumoasa zi din viata ta?
 -Consideri ca ti-ai fi ratat viata daca nu ai fi plecat?
 -Viitorul sta in fata dvs. sau va raportati si la trecut?
 -Scopul nostru in viata este sa fim cei mai buni?
Vasile s-a gandit la toate, a  recompensat cele 4 intrebari cu lucruri aduse din peregrinarile sale asiatice.
Pentru noi, adultii, Vasile a reprezentat un copil model, visator, destept, curajos, serios. Pentru tinerii din sala, reprezinta certitudinea ca totul este posibil.
La sfarsitul expunerii, uitandu-ma in ochii umezi ai parintilor lui Vasile, aflati in sala, mi-am dat seama cat de dureros de frumos a fost pentru ei sa-si vada mandretea de copil ce si-a luat lumea in cap, apreciat acum exact pentru acest lucru, cu entuziasm, dand speranta si altora, devenind exemplu de reusita in incursiunea cunoasterii de sine.
Va las acum sa trageti concluziile acelei zile …cu Vasile:
Incercati sa fiti intotdeauna cei mai buni – in orice … daca va alegeti o meserie, fiti cei mai buni in acel domeniu. Daca vreti sa fiti mama casnica, fiti cea mai buna … daca aveti un talent, cultivati-l …
Creati-va retele … cunoasteti persoane importante si tineti legatura cu ei.
Do your 1000 km trip… cautati sa va impliniti orice vis, cat de mare este el … dar fiti pregatiti sa va inhamati la o munca titanica.
Cel mai greu moment este decizia de a face un lucru important. Atunci cand renunti la ceva si te decizi sa pleci, fara sa stii daca vei reusi sau nu. Acela e momentul meu preferat. Cand inima imi bate cu putere iar mintea creeaza diverse scenarii… imi place sa ma arunc in necunoscut si sa descopar lumi noi.
Have fun: lumea e un teren de joaca
Credeti in voi pentru ca orice este posibil
Oricat de jos va aflati, sa stiti ca exista intotdeauna o cale de iesire… cea mai simpla este prin educatie.
Nu uitati sa cititi…

Multumim Vasile!
Nu uita, ne-ai promis o carte.

Doina-Lili Bălcănaşu - bibliotecar

Un comentariu:

  1. Vasile ramane un om extraordinar la fel cum era si in facultate unde am fost colegi. Succesul vine daca il cauti.

    RăspundețiȘtergere