Corect pe româneşte

Confuzii semantice (şi formale)

„Serviţi (la masă)” = „Luaţi să mâncaţi” sau „Daţi altora...” ?

O reputată lingvistă, Valeria Guţu Romalo, semnala – cu peste un sfert de secol în urmă – un fenomen extrem de supărător şi cu mare răspândire în limba actuală: întrebuinţarea greşită a verbului a servi cu sensul a mânca (a lua masa), folosindu-se formule ca „Mai serviţi” (în loc de „Mai luaţi”, „Mâncaţi”); „Ce doriţi să serviţi la micul dejun ?” (în loc de „Ce doriţi să mâncaţi...?”); „Să mergem să servim masa” (în loc de „Să mergem să mâncăm”); „De ce nu mai serviţi puţină friptură?” (în loc de „De ce nu mai luaţi...?) etc.

Faptul că asemenea construcţii incorecte se aud la tot pasul are, desigur, circumstanţe atenuante. Este bine totuşi să consultăm un dicţionar explicativ pentru a afla distincţia dintre cele două forme ale aceluiaşi verb: activă (a servi) şi reflexivă (a se servi). Iată câteva formulări greşite: „După lucrări parlamentarii au plecat să servească masa”; „Ne apropiem de cei care au servit masa, întrebându-i...”; „...timp în care elevii pot servi masa la cantina şcolii”; „Azi dimineaţă, I. I. a servit micul dejun”; „R. S. Şi G. P. au servit (...)masa împreună”etc. În ce constă deosebirea dintre cele două forme verbale amintite?

• A servi înseamnă nu numai a îndeplini anumite funcţii, însărcinări, datorii faţă de cineva”, „a fi de folos cuiva, a sluji pe cineva, a executa o comandă”, „a pune mingea sau cărţile în joc”, „a oferi cumpărătorilor cele cerute”, ci şi „a pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc., a prezenta cuiva o mâncare ca să ia dintr-însa, a trata pe cineva cu ceva, a da să mănânce”;
• A se servi înseamnă nu numai „a se folosi, a face uz de...”, ci şi „a lua să mănânce sau bea”.

În consecinţă, are perfectă dreptate lingvista sus-amintită când afirmă că e justificat să spunem „(Nu vă deranjaţi) am să mă servesc singur” (cu sensul „Am să-mi iau singur de mâncare”) sau, adăugăm noi, „Serveşte-te”, adică „Ia să mănânci”, „Mănâncă”, ori „Serviţi-vă”, adică „Luaţi să mâncaţi”, dar nu e justificată formularea greşită „(Să mergem) să servim masa”, pentru că înseamnă „(Să mergem) să le servim altora masa”, „Să le dăm altora să mănânce”, şi nu să mâncăm noi”, toate accepţiile verbului a servi vizând „pe cineva din afara subiectului”. Confuzia dintre verbele a servi şi a mânca se pare că are la origine „cultismul”: „pentru a evita trivialul a mânca, banalul a lua masa, se recurge la a servi – neologism, onorabil când e folosit corect, supărător însă când întrebuinţarea lui nu respectă restricţiile impuse de conţinutul său semantic, „efectul de eleganţă” eşuând căci, greşită, „construcţia are o rezonanţă periferică, de incultură”.

( Rădulescu, Ilie Ştefan " Vorbiţi şi scrieţi corect: erori frecvente în limbajul cotidian" Bucureşti: Teora, 2006)

Până la o nouă întâlnire...vă salut, corect pe româneşte!

Diana Diţu, bibliotecar-arhivist