luni, 19 septembrie 2011

Clubul artelor


PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEŞTI
Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”

organizează

Marţi, 20 septembrie 2011, orele 16:00

CLUBUL ARTELOR
,,EXPRESIA IDEII”

Moderator:
prof. Mariana Bendou

Participă scriitori, pictori, oameni de cultură
din comunitatea oneşteană

INTRAREA LIBERĂ

vineri, 16 septembrie 2011

Viaţa ca o poveste


Ce bine ne-am distrat ieri la bibliotecă! Trupa Alfa ne-a provocat să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă poveştile n-ar mai fi citite, cât de trişti am deveni cu toţii fără poveşti, ce lume fără culoare, ce copii lipsiţi de imaginaţie, ce seri reci şi pustii fără o poveste spusă la culcare, un adevărat coşmar, ce să mai vorbim !
Şi totuşi, da, ne-am distrat. Pentru că personajele de poveste au ieşit rând pe rând din lumea lor şi au luat copiii la rost pentru faptul că preferă televizorul în locul cărţilor, şi au făcut asta într-un chip atât de neaşteptat şi original încât râsetele şi aplauzele au răsunat din plin.
Şi cum să nu râzi, când Scufiţa-Roşie îl ameninţa cu puşca Vânătorului pe Lup, iar Lupul se cherchelise cu vinul Bunicuţei şi îşi găsea cu greu cuvintele şi cărarea, Alba ca Zăpada se îndopa cu dulciuri spre exasperarea Mamei Vitrege, iar Hansel şi Gretel se certau pe turta dulce a Babei Cloanţa. Cum să nu te amuze "suferinţa" Băiatului care se trezea la "ora criminală de şapte fără un sfert", şi care era "torturat" de profesori cu tot felul de lecţii grele..! Şi care - vă puteţi imagina atâta cruzime ?! - era certat de părinţi că stă toată ziua şi se uită la filme cu karate.
Micii actori au jucat cu multă însufleţire, este limpede că experienţa adunată într-un an de zile, în care aceştia au susţinut peste zece reprezentaţii, îşi spune cuvântul, iar ei se simt din ce în ce mai în largul lor pe scenă şi reuşesc să transmită publicului multă emoţie şi bucurie.
În final, am înţeles că orice carte poate reprezenta "o poartă către o altă lume", că această lume poate exista în sufletul fiecăruia dintre noi şi că atâta vreme cât ea va exista aici, noi toţi vom fi mai buni, lumea întreagă va fi un loc mai bun.

Nicoleta Sălbatecu
bibliotecar
coordonatorul trupei de teatru Alfa

joi, 15 septembrie 2011

NOAPTEA BIBLIOTECILOR


Noi suntem deschisi provocarilor, pe dvs. va asteptam sa va spuneti opinia si sa ne calcati pragul.

Un mesaj de suflet


Un gand bun... si toate urarile de succes deplin pentru un nou an cultural! Activitati/proiecte inspirate, 
public fidel, angajator generos si multa, multa sanatate!
                                                      
                                             15 sept. 2011
                                          Cu drag
                               Niculina Cozma

luni, 12 septembrie 2011

Un nou an şcolar

Biblioteca nu a fost în vacanţă, biblioteca vă aşteaptă, ca în fiecare an cu porţile deschise şi disponibilitatea personalului ei.
Avem cărţi multe, adecvate fiecărui profil şi servicii îmbunătăţite.
Serviciile clasice de împrumut la domiciliu, consultarea volumelor în sălile de lectură la care s-au adăugat, în spaţii disponibile, proiectul "Lecţii la bibliotecă", conturează o activitate intensă a bibliotecarilor în relaţia cu voi.
Vă amintim că biblioteca a dezvoltat serviciul de împrumut interbibliotecar care vine în ajutorul celor care nu regăsesc volumele dorite în biblioteca noastră oferind posibilitatea întocmirii de bibliografii la cerere.
Şi nu uitaţi de BIBLIONET, spaţiul în care vă descoperiţi prieteni, consultaţi baze de date utile şi în care sunteţi ajutaţi în accesarea şi căutarea unor informaţii de către personal specializat.

vineri, 9 septembrie 2011

Amintirea unui concert de neuitat



Concertul extraordinar al sopranelor Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu
1 septembrie 2011 - Biblioteca Municipalã ,,Radu Rosetti”



După o vacanţă în care copiii au fost beneficiarii şi vedetele activităţilor organizate la Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti”, găsind aici o alternativă interesantă pentru petrecerea timpului liber – ateliere de pictură, de şah, de teatru, lecturi comentate şi videoproiecţii - iată că joi, 1 septembrie 2011, ora 17:00 a avut loc un eveniment cultural îndelung aşteptat de publicul adult oneştean, Concertul extraordinar cu participarea a două artiste de mare valoare ale scenei lirice româneşti: prim-sopranele Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu de la Teatrul Naţional de Operetă ,,Ion Dacian” Bucureşti.
Cu o carieră şi un repertoriu extrem de vast, sopranele sunt demne continuatoare ale marilor figuri de legendă ale operetei româneşti: Sily Popescu, Cleopatra Melidoneanu, Constanţa Câmpeanu, Vali Niculescu etc.
Roluri precum Adela din Liliacul, Mi-dzu-ti din Marco Polo, Ana Glavari din Văduva Veselă, poştăriţa Cristinel din Vânzătorul de păsări, Silvia din opereta cu acelaşi nume şi Micuţa Doroty sunt doar câteva dintre rolurile care le-au făcut celebre.
Au concertat deseori pe scena Festivalului Crizantema de Aur de la Târgovişte.
Daniela Vlădescu a absolvit Conservatorul din Bucureşti în 1980 la clasa celebrei interprete şi profesoare Arta Florescu. Între 1979 şi 1985 a fost solista Teatrului Muzical din Braşov, urmând să treacă apoi până în anul 1993 ca soprană la Opera Română din Bucureşti.
Trecerea către Teatrul de Operetă Ion Dacian, unde activează şi în prezent, a făcut-o în vara anului 1993.
Din anul 2006 este Director General al Teatrului de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa, prestigioasă instituţie de cultură din România.
În toţi aceşti ani prezenţa şi glasul interpretei i-au adus elogii strălucitoare.
A concertat pe toate scenele importante ale ţării, opere, filrmonici şi a susţinut concerte de succes în Rusia, Italia, Germania, ca şi în Japonia, Coreea de Sud şi Statele Unite.
Nenumăratele spectacole la radio şi televiziune cât şi discurile imprimate au făcut din Daniela Vlădescu o interpretă mult apreciată.

Bianca Ionescu a absolvit Conservatorul din Bucureşti în 1983 la clasa aceleiaşi eminente profesoare Arta Florescu.
Angajată a Teatrului Ion Dacian din 1982, activează în cadrul aceleiaşi instituţii şi în prezent.
Din anul 2001, Bianca Ionescu este doctor în muzică şi predă canto la Academia din Bucureşti.
O bună perioadă de timp a fost şi dirijorul Formaţiei Mini Song. A concertat în faţa iubitorilor de muzică pe toate scenele ţării precum şi în turnee efectuate în Italia, Franţa, Spania, Statele Unite, Marea Britanie, Japonia.

Complexitatea talentului lor a facut ca în repertoriu, pe lîngă operetă, să fie abordate genuri precum operă, music hall, muzică uşoară, romanţe.
În spectacolul oferit la Oneşti au fost incluse: aria Adelei din Liliacul, aria Viliei din Văduva Veselă, arie din music hall Kitts, precum şi canzonetele O sole mio şi Caruso, şlagăre celebre precum Memorys, Parole, Paper Moon, şlagăre de Ion Vasilescu şi celebra arie Brindisi din opera Traviata de Verdi.
Înveşmântată de sărbătoare (de la bannere şi afişe multicolore, plante bogat înflorite, până la un personal primitor şi dedicat profesiei), biblioteca şi-a întâmpinat oaspeţii cu multă bucurie şi căldură; la rândul său, publicul a dovedit receptivitate, sensibilitate şi educaţie muzicală, trăsături care au fost remarcate şi apreciate din prima clipă, trezind dorinţa altor colaborări viitoare.

,,Despre Oneşti nu aveam nici un fel de veste cu ceea ce ne-ar aştepta la acest concert. Ştiam că venim cu aceeaşi dragoste şi cu aceeaşi plăcere cum mergem peste tot în ţară, unde susţinem concerte. Aici însă s-a creat un adevărat liant între prim-sopranele Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu şi publicul spectator, care s-a transmis asemenea unui fluid spre acesta. Sala în care am concertat are o acustică foarte bună şi sperăm să revenim în Oneşti”, a declarat Constantin Cristinel Coman, realizatorul şi prezentatorul acestui spectacol.
Nu mai puţin măgulitoare pentru întreaga comunitate oneşteană sunt impresiile primite pe adresa bibliotecii în săptămâna care a urmat evenimentului:
„Într-o primă zi de toamnă am primit invitaţia domnului primar de a susţine un concert în municipiul Oneşti. Am primit-o cu entuziasm atât eu, cât şi sopranele Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu.
Ne bucurăm de fiecare dată când artişti de seamă ai scenei româneşti sunt invitaţi să concerteze în oraşele din ţară.
Ce s-a întâmplat însă în ziua de 1 septembrie la Oneşti a fost o uimire profundă, o stare de graţie între public şi artiştii de pe scenă.
Am întâlnit un edificiu absolut încântător şi un colectiv în frunte cu doamnele directoare Niculina Cozma şi Elena Şerbu ce ne-au înconjurat cu dragoste şi prietenie.
La Oneşti am întâlnit un public extrem de stilat şi bun cunoscător al genului liric, care ne-a făcut să ne simţim mai emoţionaţi ca niciodată.
A fost o întâlnire pe care nimeni nu dorea să o încheie.
O oră şi jumătate de dragoste, plăcere, bun simţ si multă prietenie.
Domnule primar, vă mulţumim că ne-aţi dat ocazia să vă cunoaştem oraşul si locuitorii lui, permiteţi-ne ca prin dumneavoastră să transmitem gândul nostru de prietenie sinceră şi speranţa că astfel de evenimente se vor repeta.
Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Cristinel Coman.”

Prima zi de toamnă calendaristică, 1 septembrie marchează totodată noul an cultural, în care se deschid noi perspective pentru stagiunea muzicală, parteneriate educaţionale şi diverse proiecte legate de anul şcolar 2011-2012; dincolo de toate acestea, a fost o zi specială, marcată de emoţii diverse, acoperind o gamă largă de trăiri, de la nerăbdarea bucuriei ce va să vină până la regretul despărţirii de oameni dragi, cu speranţa reîntâlnirii cât mai apropiate.

Prof. Elena Şerbu
Biblioteca Municipalã ,,Radu Rosetti”



"Salut artistic între prieteni"

O întâlnire profesională, o întâlnire de suflet, cu o colegă, Nuşa Neacşu, de la Biblioteca Judeţeană "Costache Sturdza" din Bacău, care şi-a exprimat prin prezenţa şi evoluţia artistică a întregii sale familii, dragostea pentru profesia de bibliotecar, dragostea de mamă şi valorile familiei.
Noi, am venit în întâmpinare cu spontaneitatea şi entuziasmul trupei de teatru Alfa, condusă de Mona Sălbatecu - bibliotecar şi ospitalitatea unui spaţiu modern plin de amintirile celor 10 ani de la inaugurare.