Evenimente dedicate Zilei Bibliotecii

A dispărut limba spargă

Vă propun un moment de reculegere poetică în amintirea scriitoarei Nina Cassian care ne-a bucurat copilăria noastră şi a copiilor noştri şi căreia, ulterior, i-am descoperit frumuseţea interioară exprimată în opera sa. Totodată, Nina Cassian a fost o traducătoare prolifică, compozitoare talentată şi o pianistă virtuoasă şi discretă.

Nina Cassian, născută Renée Annie Cassian, s-a născut pe 27 noiembrie 1924, la Galaţi, şi trăia din 1985 la New York, unde a decis să rămână, în urma călătoriei sale ca profesor invitat cu o bursă Soros.

Poeta Nina Cassian a decedat, marţi, 15 aprilie 2014, la vârsta de 89 de ani, la New York .

Prinţul Miorlau

Într-o împaratie cam ploioasa,

traiau un împarat si-o împarateasa

ce-aveau, cum se cuvine, si un print,

singur la parinti.

Printul era de sase anisori

si miorlaia din noapte pâna-n zori.

În loc de “vreau!” spunea “miorlau!”

si tot “miorlau!” pentru “nu vreau!”

Deci, cum spuneam, cu printul miorlait

deloc nu era lesne de trait.

Când i se aduceau bomboane –

el miorlaia ca vrea baloane;

si-n loc de baloane

voia tromboane,

si-n loc de tromboane

voia bomboane,

dar niste bomboane

cu gust de baloane,

si-n care sa sufle

ca-n niste tromboane.

Astfel de dulciuri – vai! Nu se gaseau...

Si printul miorlaia: Miorlau! Miorlau!

Miorlau! – ca ploua afara;

Miorlau! – ca afara-i soare;

Miorlau! – ca-i zi de lucru;

Miorlau! – ca-i sarbatoare...

Parintii nu mai stiau ce sa-i mai faca

- numai sa taca...

Îi aduceau în fiecare zi

o mie o suta una jucarii:

caisori de lemn,

pusti de tras la semn,

gume si creioane,

rate dolofane

de celuloid,

si catei si mâte,

si papusi semete,

cu ochi ce se-nchid,

si iar se deschid...

Ah, dar printul nostru nu tacea de fel

El voia ceva stiut numai de el:

Miorlau! – de ce e luna luna?

Miorlau! – friptura nu e buna!

Miorlau! – vreau sa manânc compot!

Nu vreau compot ca nu mai pot!

...Albi si împaratul, albi si-mparateasa

De atâta miorlaiala, se-mbolnavise casa.

Canarii asurzira, cateii lesinara,

iar caii se mutara cu totu-n alta tara.

Bostanii si verzele

parasira gradinile.

Fugira gainile,

Zburara si berzele

Si se facu – pe câte stiu –

în jurul printului – pustiu.

...Doar mâtele sosira toate

cu cozile încârligate,

torcând de zor,

la printisor.

Sfârr...Sfârr...

Ce pisici!

Cu ochi mici!

Ce motani

nazdravani!

Si-ncepura sa-l atâte,

miorlaind motani si mâte:

“Miau-miorlau!

Hai cu noi!

Nu esti print

Esti pisoi –

Nu mai sta! Vino-ncoa!

De-acum, soareci vei mânca”.

Atunci printisorul, de frica

sa nu se prefaca-n pisica,

uita de miorlaitul lui, fireste,

si prinse sa vorbeasca omeneste

Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:

“Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”

Si foarte bosumflate fura ele

ca au putut astfel sa se însele...

Dragi copii, povestea-i gata,

Sa va duceti imediat

si la mama, si la tata,

sa le spuneti raspicat:

“Iubitii mei parinti, nu vreau

sa fiu si eu un print Miorlau!”

                                                                 Poezie în limba spargă

În câmpul ce iţea de bruturează,

A cţipitat un ptruţ, ce-i drept cam bumbarbac,

Dar zumbărala ghioală, încă trează,

A cropoţit aproape, în cordac:

Ce pisindreaua mea de brutuşleagă,

Şi şomoiogul meu cu zdrolociţă,

Mi-ai bosfroholojit stroholojina!

Ţichi-mi-ai sima simibleagă!

Morala: În lanţuri apa să se tragă!

Limba spargă este o formă de expresie artistică, creată de poeta Nina Cassian. Din punct de vedere lingvistic nu este o limbă în devăratul sens al cuvântului, ci este limba română în care o parte din substantive, verbe  şi adjective sunt înlocuite cu cuvinte inventate de poetă.

DORUL

Dragostea mea,

ancora grea,

ţine-mă strâns;

toate mă dor:

gura – de dor,

ochii – de plâns.

Vântul căzu –

- poate că nu,

dar s-a făcut

linişte-n cer,

fără puteri,

ca la-nceput.

Nu mai visez

paşi pe zăpezi,

urme de vulpi;

nu mai sunt flori,

sufletul lor

doarme în bulbi.

Singurătăţi…

Nu mi te-arăţi,

nu-mi trimiţi veşti.

Cât fără rost.

Oare ai fost?

Oare mai eşti?

Concert de pian la patru mâini - Integrala Maurice Ravel

Pianiştii Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu cântă împreună din anul 2005 şi desfăşoară activitate concertistică constantă în ţară şi străinătate. 
Duo-ul pianistic şi-a dobândit recunoaşterea şi în aria competiţională naţională şi internaţională, fiind distins cu următoarele premii:

Trio-ul anului 2009 (alături de soprana Cristina Radu) - Arcuş, 2010;

Premiul II la Festivalul Internaţional al Muzicii Maghiare - Bucureşti, 2008;

Premiul special la Concursul Internaţional "Pietro Argento" - Italia, 2008;

Premiul I la Concursul Internaţional "Pro Piano" - Bucureşti, 2007:

Premiul II la Concursul Internaţional "Lorenzo Perosi" - Italia, 2005

 La biblioteca din Oneşti au venit pentru a treia oară. De această dată au venit cu un concert în premieră în România: integrala lucrărilor de pian la patru mâini de Maurice Ravel.

Au venit încărcaţi de emoţia artistică dată de partitura unui spirit latin tumultos şi elegant, Ravel, ce ne-a fost transmisă prin măiestria degetelor aplecate pe clapele pianului, la care s-a adăugat o emoţie tristă, prin pierderea unui suflet drag lui Eugen, împărtăşită doar prietenilor: publicul oneştean.
Publicul a apreciat sensibilitatea şi dăruirea celor doi protagonişti precum şi expresivitatea interpretării, prin aplauze.
În program au fost incluse: 

Fanfare pour L'Evantail de Jeanne

 Ma mere l'Oye

 Rapsodie Espagnole

 La Valse

Boleroul lui Ravel, muzică a spiritului latin dezlănţuit, a fost ultima partitură din concert ce s-a vrut a fi finalizată în liniştea unui memento. Ascultaţi:

https://www.facebook.com/photo.php?v=700368483353895&set=vb.193804587343623&type=3&theater

Din motive tehnice înregistrarea interpretării Boleroului de Maurice Ravel o puteţi găsi doar pe pagina de facebook a bibliotecii sau accesând link-ul de mai sus. Vă mulţumim!

Doina Lili BĂLCĂNAŞU - bibliotecar

„Începuturi...” la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Oneşti

Într-o frumoasă zi de primăvară, şapte membri ai Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Oneşti, ne-au oferit o surpriză deosebită prin intermediul expoziţiei „Începuturi”. Vernisajul expoziţiei a fost un excelent prilej de a-i descoperi pe unii, aflaţi la ÎNCEPUTURI, iar pe alţii de a-i redescoperi. Cele câteva zeci de lucrări au fost semnate Lică Chiţcan, Alina Cornici, Gheorghe Dumitraşcu, Maria Ghiuş, Silviu Postăvaru, Ghiţă Teacă şi Mihai Zarzu. „Totul ne duce cu gândul la un nou ÎNCEPUT, care a avut loc la iniţiativa lui Lică Chiţcan, un artist complex. Ne onorează că a fost ales spaţiul bibliotecii noastre pentru această primă expoziţie a UAP Oneşti”, a afirmat dna directoare a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, prof. Elena Şerbu.

Despre Lică Chiţcan, preşedintele Filialei UAP Oneşti, se poate spune că este artistul plastic dublat de un cantautor de succes a cărui sensibilitate şi-a găsit finalitatea în muzică, poezie şi pictură...Nu ştii care din ele este mai puternică, la care din ele vibrează sufletul artistului mai puternic...Poate pe rând sau poate în acelaşi timp. Cert este că din din acest preaplin al sensibilităţii sale ies opere remarcabile şi, aşa cum spunea cineva „cine nu a vizualizat florile lui Lică sau iernile sale, se poate spune clar că, este mai sărac în sublim, în culoare... în emoţie...”.

Lucrările Alinei Cornici reprezintă pentru ea un ÎNCEPUT, fiind prima sa expoziţie pe Valea Trotuşului şi fac parte dintr-o serie generoasă de pânze intitulate sugestiv „Linii şi puncte” ce au ca obiect redarea Femeii „aşa cum este văzută de gândul artistei” cu căutări, întrebări, certitudini...

 O altă PREZENŢĂ în această expoziţie este cea a pictorului Gheorghe Dumitraşcu, artistul chinuit de-o boală fizică ce nu are însă puterea de a-i ucide sufletul, sensibilitatea... Cu o voinţă admirabilă, ce aminteşte de Ştefan Luchian, revine în faţa şevaletului şi continuă să picteze folosind o mare varietate de tehnici: penson, cărbune, culori acrilice... Lucrările expuse sunt lucrări de întindere mare, pline de culoare şi dinamism.

Despre Maria Ghiuş, o prietenă dragă a noastră se pot spune multe, foarte multe...Este un artistul plastic îndrăgostit de acuarelă, o tehnică grea, care însă îi reflectă cu delicateţe sentimentele... Însă, poate-ar fi mai bine să o lăsăm să se prezinte „ Acuarela... Doamne, cum curg culorile însetate să se întâlnească ... şi în alchimia lor, eu sunt doar spectatoare...Am vibrat la frumuseţile create de Dumnezeuşi mi-am înălţat sufletul ascultând armonii de suflet şi culoare”...

Complexul Silviu Postăvaru, prezent pentru prima dată în expoziţie la Oneşti reuşeşte să ne surprindă cu umorul, dinamismul şi aparenta sa laicitate pentru că, de fapt, artistul are în permanenţă ochiul sufletului îndreptat către Cer, acolo unde se simte de fapt în largul său....

Ghiţă Teacă, vajnicul căutător de mărturii ale trecutului şi un îndrăgostit al satului moldav, surprinde în lucrările sale farmecul şi atmosfera de odinioară a satului său natal pe care îl poartă permanent în suflet.

Şi ultimul artist prezent în această expoziţie, dar nu cel din urmă, Mihai Zarzu este o prezenţă constantă a spaţiului expoziţional al bibliotecii noastre. Este „un temerar al penelului, un călător al cuprinsuluişi al spaţiului”, este înţelepciune şi statornicie, este artistul consacrat care nu are nevoie de prea multă prezentare.

Vernisajul expoziţiei a fost unul atipic, pitoresc, încărcat de căldură, muzică şi culoare fiecare dintre participanţi simţindu-se ca acasă, între prieteni dragi.

Lucrările prezentate vineri, vor rămâne expuse o lună de zile timp în care vă aşteptăm cu drag să le descoperiţi sau să le redescoperiţi.

Bibliotecar, Mihaela Grigoraş

Povestitorul, copiii şi cărţile lor

2 aprilie este o zi deosebită în calendarul cultural internaţional, când se sărbătoreşte 

“ Ziua internaţională a cărţii pentru copii”.

În anul 1967, UNESCO a ales această zi în cinstea marelui povestitor Hans Christian Andersen. Basmele sale au încântat copilăria multor generaţii de copii.

Scriitor şi poet, celebru pentru basmele sale, Hans Christian Andersen s-a născut la 2 aprilie 1805 în oraşul Odense, Danemarca şi se stinge din viaţă în anul 1875. Încă din timpul vieţii a fost recunoscut de regele Danemarcei pentru creaţiile sale, acesta ocupându-se personal de educaţia lui. Poate de aceea au circulat câteva legende ce spun că scriitorul ar fi avut rădăcini nobile. Nimic din toate acestea nu erau adevărate, familia sa aflându-se doar în slujba regelui.

De mic copil Andersen a dovedit o inteligenţă şi o imaginaţie ieşită din comun.

El şi-a construit un mic teatru de jucărie, făcea hăinuţe pentru păpuşile sale, citea tot ce-i cădea în mână şi învăţa sute de roluri din piesele de teatru pe care le memora foarte repede.

Pentru că la 11 ani rămâne fără tată, munceşte din greu pentru a se întreţine.

La 14 ani se mută la Copenhaga, unde găseşte de lucru ca actor la Teatrul Regal şi până să i se schimbe vocea , pentru că avea o voce plăcută, a cântat ca soprană. Tot aici este recomandat de către un coleg ca scriitor. El ia în serios acest lucru şi se apucă de scris. Mai târziu primeşte din partea regelui o bursă de călătorie şi pleacă prin Europa.

Primul fascicul al poveştilor sale ce vor deveni nemuritoare a fost publicat în anul 1835. Chiar dacă la început ele s-au vândut mai greu, faima lor a crescut mereu. Astfel în anul 1845 Andersen era apreciat în întreaga Europă.

Întrebat dacă doreşte să-şi scrie biografia, Andersen a răspuns:”Am scris-o deja în “Răţuşca cea urâtă”.

Poveştile sale sunt citite şi ascultate cu drag şi astăzi. Generaţii de copii sunt fascinate de personajele din “Crăiasa zăpezii”, "Mica sirenă”, “Degeţica”, "Lebedele”, “Soldatul de plumb” şi multe alte poveşti menite să încânte copilăria.

În portul Copenhaga se află o statuie a Micii Sirene pusă în memoria sa.

Biblioteca “Radu Rosetti” îi găzduieşte cărţile la loc de cinste şi în fiecare an, în această zi , îi aduce un omagiu prin expoziţii de carte şi activităţi specifice în cadrul cărora copiii sunt eroii principali alături de personajele poveştilor sale.

Vă invităm alături de ei să descoperiţi basmele copilăriei pe care cu siguranţă nu le veţi uita niciodată!

Rodica ZAHARIA - bibliotecar

"Începuturi" cu artiştii plastici oneşteni

Stagiunea muzicală 2013-2014: Recital cameral

Au evoluat într-o zi de primăvară însorită, caldă, precum vocea sopranei şi expresivitatea pianistei:
Silvia Sorina MUNTEANU - prin solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, recompensată în anul 2010 cu distincţia "Cea mai bună solistă de operă din ţară".
Doctor în stilistică interpretativă, colaboratoare cu maeştrii şi solişti ai celor mai importante scene ale lumii.
Diversitatea repertoriului abordat, cuprinzând atât roluri de operă cât şi lucrări cocal-simfonice şi peste 250 de compoziţii camerale, o situează între cele mai versatile şi mai titrate soprane din România.
Silvia SBÂRCIU - pianista, beneficiara unei solide pregătiri internaţionale s-a impus şi ca un partener cameral avizat, aplecându-se cu un pasionat interes asupra relaţiei text literar/text muzical din duo-ul voce-pian.

După cum v-am obişnuit, vă las în compania muzicii: 

Giuseppe Verdi - Sei Romanze (1838) - selecţiuni

După c