joi, 11 iulie 2013

Chef de viaţă după … curs



Se spune că „Omul cât trăieşte învaţă”. De aceea biblioteca a continuat cursurile de calculator în cadrul Proiectului „Navigator 50+” ce a debutat în anul 2011.
Cu paşi timizi, în toamna anului trecut am reluat aceste cursuri şi acum a venit momentul evaluării unei noi serii.
9 iulie 2013 este ziua în care am strâns laolaltă toate grupele, le-am oferit o diplomă de participare dar şi o călătorie virtuală prin intermediul DVD-urilor din Colecţia bibliotecii Orașele Lumii”.
Nu au întârziat să apară mesajele de la participanţi, scrise acum pe mail … doar suntem navigatori! Şi de această dată proiectul a avut SUCCES. Promitem că reîncepem din toamnă cu o nouă serie de… NAVIGATORI!
Olivera-Lida Gîşfan – operator date, Sala Internet Adulţi (Biblionet)


Mesajele Navigatorilor…

Există un proverb într-o limbă pe care am învăţat-o ca papagalul, care spune: счастье не падает с неба - fericirea nu cade din cer”. Aici la acest curs și finalul său, proverbul este contrazis, nu mai este valabil. Incredibil. Merităm noi tot efortul, toată răbdarea profesoarei, calmul, căldura ei sufletească?!… şi-apoi cheltuielile pentru tot ce ni s-a oferit la finalul cursului… aş spune eu: „Prea mult!”. Ce-o să vă faceţi , când vor da năvală la „pomana” bibliotecii toţi neştiutorii de internet? Eu voi spune că aici , Oneştiul cu mai marii lui vrea să fim la nivelul lumii noi, să intrăm în tainele acestei maşinării inventate de creere, dar depăşește inventatorul. Am fost participant, m-a ajutat d-na Olivera-Lida Gîşfan să trec oceanul, să pătrund în casa tainelor calculatorului.
Pentru tot ce ni s-a oferit, ştiu că n-am să-mi arăt recunoștinţa şi respectul cuvenit.
De aceea propun ca următorul curs să fie condiţionat de o taxă ce să acopere cheltuielile acestei activităţi.
Cu stimă și multe mulţumiri,
Maria Zugrăvescu

Mulţumiri pentru răbdarea pe care aţi avut-o cu „tinerii” cursanţi, ne-aţi iniţiat în tainele computerului, ne-aţi deschis poate noi orizonturi şi sper ca la toamnă, dacă suntem sănătoşi, să venim din nou.
Violeta Drăgoi

Vă mulţumesc că m-aţi învăţat cum să navighez pe internet, cu răbdare şi înţelepciune.
Radu Ion

A sosit ziua cea mare. O zi printre altele însemnate din viaţa mea. Aceste momente suficient de plăcute, de fericire, mulțumire sufletească, satisfacţie cu ochii mai luminaţi, plini de lumina vieţii plină parcă de tinereţe. Oricum, acest sentiment de fericire se datorează conducerii, în primul rând Dnei directoare Șerbu Elena pentru inițiativa frumoasă gândită la pensionari, de a le face zilele mai frumoase, care de fapt nu s-ar fi putut realiza fără răbdarea pusă la încercare a Dnei Olivera Gîşfan, „profesorul” nostru, zilnic drăguţă, îngăduitoare şi cu multă amabilitate. Mulţumim din suflet pentru tot.
Viorica Diaconescu

Vă mulţumesc pentru răbdarea de care aţi dat dovadă şi pentru toate cunoştinţele noi pe care le-am acumulat. Voi reveni cu mare drag din toamnă pentru a putea aprofunda aceste cunoştinţe. Sunt sigură că-mi vor folosi în viaţa de zi cu zi.
Cu mult respect,
Elena Baştea

Vă mulţumesc pentru răbdarea de care aţi dat dovadă pentru a ne învăţa toate cunoştinţele despre lucrul pe calculator şi internet, pentru a putea comunica cu copiii mei din Vancouver.
Niculina Gherasim

Sunt mulțumit de amabilitatea dumneavoastră şi răbdarea pe care aţi avut-o cu noi. Vă stimez şi sunt dornic de a învăţa şi stăpâni navigarea pe calculator.
Stelian Ilie

Am urmat acest curs cu mare plăcere şi bucurie. Pentru prima dată mi s-a deschis o lume nouă. Fără acest curs n-aș fi cunoscut-o. Mulţumesc din suflet tuturor inițiatorilor acestei activităţi gratuite puse în folosul oneştenilor. Am avut o profesoară de excepţie, căreia îi mulțumesc. De-ar fi astfel de profesori în şcolile României, ar lua BAC-ul toţi copiii. Cu toată puterea cuvântului rostit din suflet, repet MULŢUMESC,

Maria Zugrăvescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu