Luni, 1 iulie 2013, penitenciarul Spital Târgu Ocna a sărbătorit 162 ani de atestare documentară şi hramul capelei unităţii, “Sfinţii mucenici, Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian”.
Deschiderea evenimentului a avut loc la ora 9:00, cu oficierea Sfintei Liturghii, prilejuite de hramul capelei unităţii, “Sfinţii Mucenici Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian”, de către preotul capelan Paul Vamanu; au urmat discursul doamnei director, comisar şef de penitenciare dr. Anca Denise Olar, intitulat “Punte peste ani, Penitenciarul Spital Târgu Ocna în imagini, trecut, prezent şi viitor” şi prezentarea monografiei ”Istoria Penitenciarului Spital Târgu Ocna”, de către comisar şef de penitenciare Silvia Racu. În continuare, s-a oficiat un Te Deum închinat Sfinţilor Mucenici, susţinut de preotul Florin Smarandi şi preotul capelan Paul Vamanu, iar la final a avut loc lansarea cărţii “ Povestea unui colţ de rai: Slănic Moldova”, autor scriitorul şi publicistul Romulus Dan Busnea.
Istoria Penitenciarului Târgu Ocna 01 Iulie 1851-01 Iulie 2013
Penitenciarul Târgu Ocna sau “Penitenciarul Sanatoriu TBC”, aşa cum a fost cunoscut în istoria de peste 162 de ani a acestei instituţii, este aşezat în oraşul Tg. Ocna, strada Crizantemelor nr. 9, judeţul Bacău, iar din punct de vedere topografic se situează în partea de nord-vest a oraşului, având ca vecini cartierul Ţărăncuţa şi calea ferată ce străbate Moldova de la est la vest şi care este puntea de legătură cu Ardealul. Din documentele studiate existente la mina “Salina” din localitate, rezultă că o exploatare mai raţională a sării se cunoaşte începând cu anul 1400. În anul 1851, domnitorul Moldovei Grigore Ghica (1849-1856), împreună cu suita sa, vizitează Ocnele şi constată starea de sălbăticie a condamnaţilor la muncă silnică care trăiau în adâncul salinei, fără să vadă lumina zilei. Domnitorul Grigore Ghica a însărcinat Departamentul lucrărilor publice să înfiinţeze din veniturile sale “o închisoare solidă cu zid primprejur, în apropiere de groapa ocnelor, care va sluji de adăpost vinovaţilor în vreme de noapte, iar ziua vor fi coborâţi la groapa ocnei spre a lucra după obicei”.
Penitenciarul Spital Târgu Ocna a fost reînfiinţat (după o pauză de funcţionare de 20 de ani) prin Ordin al Ministerului Justiţiei în 1997, cu misiunea de a trata a tuberculoza pulmonară şi bolile cronice şi de a recupera psiho-social persoanele private de libertate arestate preventiv, condamnate definitiv şi minorii care au savârşit fapte penale.
Tratamentul medical se referă la: asistenţă şi tratament de specialitate pentru tratarea tuberculozei, asistenţă şi tratatament pentru bolnavi cronici, asistenţă şi tratament pentru persoane private de libertate care îşi execută pedeapsa privată de libertate în secţia medico-socială, investigaţii radiologice, explorări funcţionale, asistenţă şi tratament stomatologic, laborator şi analize medicale, ambulatoriu de specialitate.
Organizarea şi coordonarea activităţilor de recuperare şi reintegrare a persoanelor private de libertate în Penitenciarul Spital Tg. Ocna sunt realizate de către biroul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, în următoarea componenţă: jurist, psiholog, asistent social, preot capelan, educator, agent tehnic staţie radio. Baza materială de care dispun persoanele private de libertate internate în Penitenciarul Spital are în dotare: 2 Biblioteci pe secţiile de deţinere (una în spital, care deserveşte cererile de carte pentru persoanele private de libertate internate în secţiile spitalului şi o bibliotecă la secţia “Munci” care deserveşte cererile de carte pentru persoanele private de libertate ale acestei secţii); teren de sport destinat activităţilor sportive cu persoanele private de libertate de la secţia “Munci”, capelă.
Partenerii tradiţionali ai istituţiei sunt: Serviciul de Probaţiune, ONG-uri, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău, Fundaţia Multiart şi Casa de Cultură Tg. Ocna, Biroul de educaţie şi asistenţă psihosocială din cadrul Şcolii Naţionale de Administraţie Penitenciară Tg. Ocna, Centrul de Reeducare Tg. Ocna, Biblioteca Municipală Oneşti, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bacău şi alţii.
Felicitări domnului Romulus-Dan Busnea!
“Povestea unui colţ de rai Slănic Moldova” este un volum aflat la a doua ediţie, revizuită şi adăugită.
“Acest volum nu este unul stricto sensu monografic, ci mai degrabă avem de-a face cu o poveste ce tratează evoluţia în timp a staţiunii Slănic-Moldova, prin prisma mai multor genuri publicistice specifice jurnalismului, ce parcurg etapele unei activităţi laborioase din punct de vedere documentaristic.” De departe cei care vor avea răbdarea să parcurgă pe îndelete cartea, vor remarca bogata galerie de personalităţi de toate felurile, cărora le-a fost dedicată aproape poate jumătate din carte. Fac parte din galerie scriitori celebri, personalităţi politice, oameni de diferite profesii care au adus contribuţii la valenţele recunoscute ale staţiunii Slănic Moldova.
Mirela Năstase - bibliotecar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu