luni, 20 septembrie 2010

GHIDUL VRĂJITORULUI - Allan Zolla, Kronzek  şi Elizabeth Kronzek

Cine nu a visat măcar odată să zboare pe o coadă de mătură, să devină invizibil, să facă o mică vrajă care să transforme lucrurile din jurul său?
Desigur, copiii, sunt fascinaţi de magie.
De aceea m-am gândit că ar fi minunat ca cei care sunt interesaţi de acest subiect, să răsfoiască  această carte.
Este foarte accesibilă celor tineri şi încearcă să răspundă întrebărilor legate de acest subiect. Îi poartă pe copii în universul magic al vrăjitorilor, explicându-le istoria precisă a fiecărui animal, piatră sau plantă legendară care sunt nelipsite din arsenalul magicianului -vrăjitor, învăţându-i că puterea acestuia stă în cuvintele pe care le rosteşte.
Istoricul amuletelor, deochiului, blestemelor, chiromanţiei, alături de povestea unor vrăjitori vestiţi este o lectură plăcută.
Cititorii se pot bucura de ilustraţii extrase din cărţi de specialitate şi enciclopedii.
       "Ghidul vrăjitorului" a apărut în urma întrebărilor pe care autorii le-au pus fanilor lui Harry Potter privind subiectele de care aceştia ar fi interesaţi.
Unii au vrut să ştie despre blesteme, farmece, vrăji. Alţii doreau să afle despre Bongi, Pălării Roşii sau care este diferenţa dintre cotoroanţe şi vrăjitoare.
       Dragi copii,această carte, nu este doar o altă carte despre vrăji şi magie. Este un îndrumar către lumea magică a a lui Harry Potter.
Istoria credinţelor fiind foarte vastă autorii au fost nevoiţi  să lase deoparte bogatele tradiţii ale magiei şi mitologiei din China, India, Japonia, Africa şi Australia şi s-au limitat doar la legendele legate de lumea lui Harry Potter.
Practicile predate la Hogwarts sunt tradiţii magige din Grecia şi Roma, imperii antice din Orientul Mijlociu.
       Subiectele multiple pe care le abordează autorii multe au şi o explicaţie ştiinţifică.
M-aş opri la un fenomen numit "Inelul zânelor".
Zânele, fiinţe magice,dansează la miezul nopţilor cu lună plină.Locul unde ele dansează rămâne marcat cu forma unui cerc, iar cine va fi prins în acel loc va dansa până la epuizare, dacă, nu există cineva care să-l tragă din acel loc vrăjit.
Acele inele chiar există, apărând de obicei după ploi torenţiale. Pot varia ca diametru de la câţiva centimetri la  60 de metri. Oamenii de ştiinţă insistă că sunt provocate de o ciupercă cunoscută sub numele de Basidomicetes şi nu de zâne.
   Puteţi afla mai multe despre bagheta magică şi covorul zburător.
   Cât este ştiinţă şi cât este magie veţi descoperi singuri!

bibliotecar
Rodica Zaharia

2 comentarii: